deputat-pldm-despre-refugiul-lui-Sevciuk-la-chisinau-nu-i-mai-bine-sa-fii-sincer-de-la-bun-inceput-1498730583.jpg

Deputat PLDM, despre refugiul lui Șevciuk la Chișinău: „Eu nu am putut merge pe malul stâng când el era”

Când Evghenii Șevciuc era la conducerea așa zisei republici transnistrene, sute de moldoveni nu puteau să meargă în Transnistria nici macar pentru un meci de fotbal, iar acum Șevciuk se refugiază în partea dreaptă a Nistrului. La aceste concluzii a ajuns deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Ca să fie clar, nu am nimic împotriva că dl. Șevciuk se refugiază la Chișinău. Ba invers, mie îmi place că lui ii place malul drept al Nistrului. Dar, totuși mă macină un sentiment amar și egoist de nedreptate. Eu nu am putut merge pe malul stâng nici când el era, nici când era cel de înaintea lui, nici acum când el nu mai este acolo. Nu am putut merge nici la fotbal, nici în vizită, nici sa tranzitez regiunea (au fost situații când din cauza ”interdicției” un minibus a trebuit să ocolească jumătate de țară ca să ajungă în Ucraina). Nu am putut merge indiferent de funcțiile sau ocupațiile pe care le aveam, toate însă legate de domeniul social. Nu-i pe asta, eu îmi pot gestiona „amarurile egoiste”, întrebarea este cât timp ei își pot asupri simpatia evidenta fata de malul drept al Nistrului și noi toți? Nu-i mai bine sa fii sincer de la bun început?”, a scris deputatul PLDM.

UNIMEDIA amintește că fostul lider separatist de la Tiraspol spune că asupra lui se pregătește o tentativă de omor, iar din acest motiv ar fi părăsit regiunea transnistreană și a venit la Chișinău. În același timp, așa zisul Sovietul Suprem de la Tiraspol i-a ridicat imunitatea fostului președinte al regiunii transnistrene. Mai mult, pe numele lui ar fi deschis un dosar penal pe cinci capuri de acuzare.


Preluat de la: Unimedia.info

 Fără categorie