deputatele-alla-dolinta-si-marina-radvan-cele-mai-darnice-donatoare-pentru-referendumul-din-19-noiembrie-38946.jpg

Deputatele Alla Dolință și Marina Radvan, cele mai darnice donatoare pentru referendumul din 19 noiembrie

Alla Dolință a donat pentru referendum trei sume. Prima a fost virată pe 23 octombrie, când socialista a dat 28.500 de lei. Ulterior, ea a mai oferit două donații: una în valoare de 18.400 de lei pe 6 noiembrie și încă una pe 10 noiembrie – 10.000 de lei. La finalul listei donatorilor se regăsește și soțul deputatei, Igor Doliță, care a oferit cauzei PSRM 10.000 de lei.

Astfel, în total familia Dolință a donat 66.900 de lei, dintre care 56.900 doar deputata. Potrivit unui material realizat de Ziarul de GardăAlla Dolinţă deţine, din 1997,Întreprinderea Individuală „Alla Dolinţă”, specializată în comerţul cu ridicata a autovehiculelor şi motocicletelor. Şi soţul deputatei este implicat în afaceri, acesta fiind fondator şi administrator la Igalirix SRL, implicată în importul şi comerţul băuturilor alcoolice, a ceaiului, cafelei, lemnului şi produselor din tutun. 

În plus, Dolință este membră a Comitetului Politic Executiv al PSRM și conducătoare a Fundației de Binefacere „SOLUȚIA” de pe lângă PSRM. Deputata este administratoare a firmei „VESMA-TEH”, cea care deține sediul central al PSRM. 

Marina Radvan a donat, în două tranșe 55.000 de lei: o tranșă de 30.000 de lei pe 1 noiembrie și alta de 25.000 – pe 6 noiembrie. 

Începând cu anul 2014, Marina Radvan ocupă fotoliul de deputat în Parlament și tot de atunci conduce şi Organizaţia de Tineret a PSRM. Este membru fondator a mai multor organizaţii necomerciale: Asociaţia Obştească „Garda Tînără”, Asociaţia Obştească „AOVA” şi Mişcarea Tineretului şi Studenţilor din Moldova „Da!”. Radvan este posesoarea unui apartament în mun. Chişinău (1/3 cotă-parte) şi a unui teren extravilan în s. Stăuceni, mun. Chişinău (1/2 cotă-parte). Potrivit ultimei declarații de avere disponibile, cea din 2015, în acel an Radvan a ridicat din salariul de parlamentar aproape 200.000 de lei.

Pentru referendum au donat sume substanțiale și alți deputați socialiști. Spre exemplu, Vladimir Țurcan a dat 51.500 de lei, Vlad Batrîncea – 48.500 de lei, Adrian Lebedinschi – 48.500 de lei, Ghenadie Mitriuc – 52.000 de lei.

 


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Sediul de campanie al lui Hillary Clinton, EVACUAT din cauza substanțe suspecte Sediul de campanie al lui Hillary Clinton a fost evacuat de autoritățile americane, după ce o substanţă albă suspectă a fost descoperită într-un plic deschis în clădirea din Brooklyn, informează libertatea.ro.Iniţial, substanţa a fost descoperită de doi stagiari într-un birou de campanie din Manhatt...
50 de maimuțe au fugit din cuștile grădinii zoologice din Paris Incidentul a avut loc din motive încă necunoscute şi care sunt investigate. Maimuţele sunt în marea lor parte localizate într-o zonă a grădinii zoologice, fiind înconjurate de poliţişti şi de veterinarii stabilimentului. O echipă de trăgători de elită s-a deplasat la faţa locului înarmaţi cu arme t...
RISE: Afaceri Offshore la sediul PSRM Alla și Igor Dolință nu sunt simpli membri, dar și unii dintre cei mai importanți finanțatori ai Partidului Socialiștilor. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, ei au finanțat campania electorală cu peste jumătate de milion de lei, în condițiile în care venitul declarat al familiei pentru...
Oficial de la Kremlin: Rusia își va evacua munițiile din Transnistria cu o singură condiție – ... Federația Rusă își va evacua munițiile din regiunea transnistreană atunci când conflictul transnistrean va fi reglementat așa cum vrea Moscova, adică prin federalizarea Republicii Moldova. Ideea, în cauză, reiese din declarațiile ministrului adjunct de Externe al Rusiei...
O femeie, ranita dupa ce un autobuz de pe ruta 122, in care se afla, s-a ciocnit cu un camion, chiar...   Potrivit taxatoarei doar o femeie din autobuz a fost ranita usor in urma accidentului. Ea a fost transportata la spital insa nu a fost internata deoarece a suferit traumatisme usoare.    “Nu s-a speriat nimeni, o doamna doar s-a lovit, altcineva nimeni nu s-a lovit tot norm...
Ghimpu, despre plecarea lui Gutium și Cernat din PL: „S-a dus bostanul bâhlit la vale” Liderul Partidului Liberal spune că Artur Gutium și Vladimir Cernat au luat decizia de a părăsi formațiunea la îndemnul „cuiva” și nu din cauza că în PL nu ar exista democrație, așa cum au declarat aceștia. Mihai Ghimpu spune că se aștepta la o astfel de decizie și se ar...