marian_lupu_lansare_campanie_pdm_197_50838900.jpg

DEZBATERI PREZIDENŢIALE. Marian Lupu: Moldova, în planul UE de investiţii

Liderul democraţilor, Marian Lupu, a declarat că Uniunea Europeană demonstrează că susţine Moldova nu doar la nivel politic, ci şi economic prin deschiderea de noi întreprinderi industriale.

În cadrul unei dezbateri televizate unde a participat contracandidatul său Igor Dodon, Marian Lupu a declarat că planurile UE pentru Moldova nu se opresc aici, iar investiţiile ţărilor comunitare vor creşte treptat. 

Viitorul ni-l construim la noi acasă. De asta depinde dacă vor continua să vină investiţiile, iar acestea ajung masiv în Moldova în ultimii ani. Au apărut noi parcuri industriale, zone economice libere unde au fost oferite mii de locuri de muncă. Se deschid noi întreprinderi”, a menţionat Marian Lupu.

În fiecare zi din ţară pleacă 106 oameni. Ei renunţă la activităţile lor şi părăsesc Moldova. Haideţi să mergem împreună prin localităţile din ţară”, a spus Igor Dodon.

„Merg în satele Moldovei, discut cu localnicii şi văd cum mulţi oameni lucrează la întreprinderi care au fost deschise, de exemplu, în 2012 în Zona Economică Liberă Bălţi. Investitorii europeni existenţi au anunţat deja că îşi propun să mai deschidă câte o întreprindere la noi în ţară”, a relatat liderul PD.

Liderul PDM a vorbit şi despre cota investiţiilor făcute de partenerii noştri din Est şi cei din Occident.

În perioada ianuarie-august a acestui an, Moldova a importat mărfuri de aproximativ 1,3 miliarde de dolari din ţările europene, ponderea fiind de 50 la sută. De asemenea, peste 60 la sută din totalul bunurilor produse în Moldova ajung pe piaţa comunitară.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Cererea avocatilor a fost respinsa. Ilan Sor ramane in arest la domicliu   Avocatii au depus saptamana trecuta un demers, iar procurorii au examinat astazi cererea.   Primarul de Orhei cere sa fie eliberat din arest la domiciliu, deoarece a fost inregistrat la CEC, in calitate de persoana de incredere a candidatul partidului sau la prezidentiale. &nbs...
Ghilețchi, despre moțiunea împotriva lui Leancă: Lipsă de viziune Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Valeriu Ghilețchi confirmă afirmațiile lui Iurie Leancă și spune că, cel puțin geografic, integrarea Republicii Moldova în UE se realizează cu și prin România. „Domnul Leancă a muncit asiduu în această direcție, iar rezultatele vizitei sale recente î...
Prioritățile Ministerului Economiei: Mai puține acte permisive, promovarea exporturilor și mai multe... „Țin să menționez că pe lângă aceste 52 de priorități majore, mai sunt încă foarte multe proiecte, programe și idei, care urmează a fi realizate de noi în colaborare cu partenerii de dezvoltare, autoritățile centrale, locale și de alte niveluri ale statului, organizații non-guvernamentale, societate...
Femeile din Moldova tot mai interesate de afaceri Circa 100 de femei din toate raioanele țării au participat la Conferința de lansare a Programului „Femei în afaceri”. Evenimentul a fost organizat de Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și se înscrie în c...
(foto) Ion Ceban: „Chirtoacă trimis acasă! Plahotniuc și Ghimpu ne iau de proști” Purtătorul de cuvânt al președintelui Igor Dodon, Ion Ceban, susține că Dorin Chirtoacă nu întâmplător ar fi primit mandat de arestare la dimiciliu. Între Vlad Plahotniuc și Mihai Ghimpu ar exista o înțelegere în acest sens. „Chirtoacă tr...
Un nou test pentru nationala Moldovei. Tricolorii intalnesc reprezentativa Turciei in cadrul unui me... Moldova s-a intalnit cu Turcia pana acum de 7 ori. 2 partide s-au incheiat la egalitate, iar in 5 meciuri turcii au obtinut victorii. Tricolorii au reusit sa inscrie doar 2 goluri. In ultima partida disputata, Moldova a fost invinsa de Austria cu 0 la 2. Partida se va disputa la Eskisehir, in fata a...