huawei-technologies_75075000.jpg

Director al Huawei Polonia a fost arestat pentru spionaj

Directorul de vânzări din Polonia al gigantului chinez Huawei a fost arestat de autoritățile poloneze, fiind acuzat de spionaj în favoarea guvernului de la Beijing.

În cadrul aceleiași anchete, a fost arestat și un reprezentant al companiei Orange Polska, tot sub acuzatia de spionaj. Două birouri ale companiilor au fost percheziţionate, ca parte din anchetă, iar cei doi urmează să stea în detenţie în următoarele trei luni.

Nu e clară deocamdată implicarea angajatului filialei poloneze a companiei Orange în acest caz, din moment ce detaliile anchetei nu au fost făcute deocamdată publice, scrie Digi24.ro.

Autorităţile din Polonia s-au limitat doar la a spune că directorul de vânzări al Huawei în Polonia, un cetățean chinez, lucrează pentru o mare companie electronică, iar cel polonez e cunoscut în cercurile asociate activităţii cibernetice.

Este deja al doilea caz în care e implicată compania chineză Huawei în mai puţin de două luni, după ce directoarea financiară a gigantului IT a fost arestată în Canada, la cererea Statelor Unite şi ulterior eliberată pe cauţiune.

Mai multe ţări occidentale se tem că Beijingul foloseşte echipamentele Huawei pentru a spiona ţările în care aceasta este prezentă.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Precipitatii sub forma de ninsoare si lapovita ne asteapta astazi in toata tara. Ce vreme vom avea i...   La nord vom avea temperaturi cuprinse intre +3 grade ziua si -6 grade pe timp de noapte.   In centrul tarii mercurul din termometre va cobora pana la -5 grade Celsius noaptea si +4 ziua. La Sud, vom avea +5 grade ziua si -4 grade pe timp de noapte. In capitala vom avea +3 grade zi...
Reacția oamenilor de afaceri la reformele Guvernului – adaos la salariu pentru angajați Angajații companiei petroliere Bemol se bucură deja de adaosuri la salarii, în urma implementării de către Guvernul Filip a micii reforme fiscale, începând cu data de 1 octombrie. Într-o circulară internă, conducerea întreprinderii informează oamenii că vor benefici...
Tragedie la autogara centrala. Un tanar a cazut in gol de la etajul doi – VIDEO   Natalia STATI, OFIȚER DE PRESĂ, POLIȚIA CAPITALEI: ”A parvenit un apel telefonic de la un trecator precum ca un tanar a cazut in gol de la inaltime. Politistii au stabilit ca tanarul s-a urcat la etajul doi al autogarii centru care se afla in reconstructie si a cazut in gol”. &n...
Un moldovean, dat in cautare internationala si pe numele caruia autoritatile din Franta au emis mand... Potrivit poliţiştilor de frontieră români, moldoveanul, în vârstă de 32 de ani, era pasager într-un autoturism „Audi A8”, înmatriculat în Bulgaria.   La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tanărului era emis, de...
Motivul pentru care cainele si-a muscat stapana in timp ce l-a scos la plimbare. Cum s-a intamplat t... Femeia le-a spus ca a iesit afara sa-si plimbe cainele, iar acesta, la un moment dat a gasit o pasare moarta. Atunci, femeia a luat lesa si l-a lovit pentru a-l face sa lase pasarea jos. Imediat dupa ce l-a lovit, cainele a atacat-o si a muscat-o de cap si fata.   Femeia a fost internata la U...
Rusia vrea să achiziționeze 120 de lansatoare de rachete cu reacţie Rusia vrea să achiziționeze 120 de lansatoare de rachete cu reacţie, până la sfârşitul acestui an. Informaţia a fost făcută publică pe site-ul Ministerului de Interne de la Moscova. Kremlinul este gata să plătească pentru armele respective cel mult 130 de mii de dolari.Autorităţile ruse susţin că la...