discursului-de-victorie-pe-care-hillary-clinton-nu-a-apucat-sa-l-mai-rosteasca-37244.jpg

Discursul de victorie pe care Hillary Clinton nu a apucat să-l mai rostească

Deşi Hillary Clinton a câştigat votul popular, matematica colegiilor electorale a decis ca ea să nu devină prima femeie la conducerea Statelor Unite.

În cartea sa de memorii, Clinton a împărtăşit cum s-ar fi încheiat discursul său de victorie din noaptea alegerilor.

Ea a spus că dacă ar fi avut ocazia să se întoarcă în timp şi să spună cuiva din istorie despre momentul în care a devenit Preşedinte al Statelor Unite, îi va spune mamei sale.

Dorothy Howell Rodham a murit în 2011. La vârsta de 8 ani aceasta a fost abandonată de părinţi şi a fost trimisă într-un tren rudelor sale din ţară.

Mama lui Hillary Clinton a avut o copilărie dificilă, în care a fost manipulată şi pedepsită pentru lucruri minore. Într-un an, pentru că a ieşit la colindat de Halloween, Dorothy nu a avut voie să iasă din camera ei timp de un an, cu excepţia momentului când mergea la şcoală. De asemenea, nu i s-a permis să mănânce în bucătărie sau să se joace în grădină.

Clinton descrie vizita ei imaginară la mama ei şi la cei care au tratat-o atât de crud în copilărie:

”Uneori mă gândesc la ea în tren.

Mi-aş fi dorit să pot merge pe culoar şi să găsesc scaunele mici de lemn pe care stătea, ţinând-o strâns pe sora ei mai mică, singură, îngrozită.

Ea nu ştie încă cât va suferi … Visez că mă duc la ea şi că stau lângă ea … şi să zic:

‘Uită-te la mine. Ascultă-mă. Vei supravieţui.

Vei avea o familie frumoasă şi trei copii. Şi oricât de greu ar fi să-ţi imaginezi, fiica ta va creşte şi va deveni preşedintele Statelor Unite”.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Tradiții și SUPERSTIȚII de 1 Mai: Ce e INTERZIS să faci azi De 1 Mai, romanii sarbatoresc "Armindenul", simbol al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. In traditia populara, acestei zile i se mai spune si "ziua pelinului" sau "ziua betivilor" si semnifica inceputul verii. Armindenul se serbeaza pentru rodul...
37 de tone de produse alimentare pentru bătrâni singuratici În sâmbăta Floriilor, la data de 8 aprilie, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a desfășurat campania de Paști „Masa Bucuriei”. În 100 de magazine din întreaga țară, voluntarii au îndemnat cumpărătorii să doneze produ...
Aglomerație la Curtea de Apel! Instituția examinează astăzi arestul suspecților în dosarele parcăril... Curtea de Apel se va expune astăzi asupra încheierilor judecătoriei Buiucani privind aplicarea arestului faţă de învinuiţii în dosarul parcărilor cu plată şi dosarul pornit pe fapte de corupție în care figurează și Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor.  ...
Ultima oră: Șeful delegației UE-Moldova din Parlamentul European spune că sistemul mixt este unul bu... Demersul de amânare a ajutorul financiar din partea Uniunii Europene a fost semnat de două grupuri din Parlamentul European fiind mânate doar de interese politice, dezvăluie într-un interviu pentru Radio Europa Liberă europarlamentarul român, Andi Cristea, președi...
Care este cea mai deprimantă zi din 2017: factorii care ne influenţează starea şi cum o putem depăşi... Pentru persoanele care preferă să vadă întotdeauna partea plină a paharului, ianuarie este luna în care oamenii îşi stabilesc obiective noi, încep o serie de activităţi interesante şi se supun unui proces de reevaluare în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste &ici...
Un grup de copii a fost premiat! Cunoștințele în domeniul securității, transpuse în adevărate opere ... Elevii mai multor școli din țară și-au demonstrat abilitățile în domeniul artei, dar și cunoștințele în sfera bazelor securității vieții. Juriul a selectat lucrările premiante din 318 desene care au fost expuse la o expoziție de arte în incinta Școlii Securității. Printre câștigători au fost mențion...