doc-nu-dorim-sa-intram-in-polemici-sterile-ci-doar-sa-va-amintim-un-grup-de-intelectuali-ii-adreseaza-lui-igor-dodon-o-scrisoare-deschisa-42940.jpg

DOC. „Nu dorim să intrăm în polemici sterile, ci doar să vă amintim”. Un grup de intelectuali îi adresează lui Igor Dodon o scrisoare deschisă

Potrivit PUN, inițiativa le aparține semnatarilor.

Textul scrisorii deschise:

„A trecut peste un an de zile de când, printr-un abuz de drept și funcție, ați retras în mod
imoral cetățenia domnului Traian Băsescu, fost președinte al României.

Într-o țară în care noțiunea de justiție a fost compromisă, iar dumneavoastră vă permiteți să
amenințați judecătorii, este puțin probabil ca domnul Traian Băsescu să-și găsească
dreptatea în instanțele judecătorești.

În calitatea noastră de intelectuali ai acestei țări, nu dorim să intrăm în polemici juridice
sterile, ci doar să vă amintim că președintele Nicolae Timofti i-a acordat cetățenia domnului
Traian Băsescu datorită lucrurilor excepționale pe care domnia sa le-a făcut în favoarea
cetățenilor Republicii Moldova.

Cu siguranță, domnule președinte Igor Dodon, vă amintiți că în 2005, când Rusia a interzis
importul de vin din Republica Moldova, domnul Traian Băsescu, pe atunci președinte în
funcție al României, a deschis piața românească pentru vinul moldovenesc, contribuind în
acest fel la reducerea pierderilor suferite de către producătorii noștri.

Fără îndoială, domnule Dodon, vă amintiți de inundațiile din anul 2010, când sate întregi au
fost afectate de stihiile naturi. Și atunci domnul Traian Băsescu, în calitate de președinte al
României, a trimis echipaje ale instituțiilor românești pentru a ajuta la îndepărtarea efectelor
inundațiilor.

Cunoscut dumneavoastră, domnule Igor Dodon, ca și tuturor cetățenilor noștri, este faptul
că sub președinția lui Traian Băsescu, statul român, din banii poporului român, a oferit un
ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro Republicii Moldova.

Este un lucru știut și de dumneavoastră, domnule Igor Dodon, că din banii acordați de
președintele Băsescu s-au reconstruit casele din satul Cotul Morii distruse de inundații,
oferind în acest fel un acoperiș deasupra capului cetățenilor Republicii Moldova ce
rămăseseră sub cerul liber cu copii în brațe.

Nu ne îndoim, domnule Igor Dodon, că ați fost informat despre modul în care, din acel
împrumut nerambursabil oferit din dispoziția președintelui Traian Băsescu, s-au renovat în
Republica Moldova peste o mie de grădinițe, inclusiv în Sadova, satul în care v-ați născut,
grădiniță la a cărei inaugurare ați participat.

Suntem convinși, domnule Igor Dodon, că sunteți la curent cu zecile de mii de burse pe care
România, sub conducerea aceluiași președinte al României, Traian Băsescu, le-a oferit
tinerilor din Republica Moldova, pentru a da șansa tinerilor noștri să beneficieze de diplome
recunoscute pe întreg mapamondul.

De asemenea, vă este cunoscut, domnule Igor Dodon, faptul că România, condusă de același
președinte Traian Băsescu, a oferit posibilitatea cetățenilor Republicii Moldova să lucreze în
mod legal în Uniunea Europeană, prin acordarea cetățeniei române la peste 750 de mii
dintre ei, inclusiv la 6 deputați PSRM.

Cunoașteți domnule Igor Dodon, la fel cum știu toți cetățenii noștri, rolul hotărâtor pe care președintele Traian Băsescu l-a jucat în semnarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și mai ales rolul jucat de Traian Băsescu în liberalizarea regimului de vize.

Date fiind aceste lucruri vă solicităm anularea decretului prin care i-ați retras cetățenia
Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, fost președinte al României. Redații domnului
Traian Băsescu cetățenia Republicii Moldova și dovediți cetățenilor Republicii Moldova că nu
vă temeți de Traian Băsescu. Neanularea decretului prin care l-ați lipsit pe domnul
președinte Traian Băsescu de cetățenia Republicii Moldova este un act inamical îndreptat nu
împotriva lui Traian Băsescu, ca individ, ci este o măsură împotriva României, țara care ne-a
fost și ne este întotdeauna alături”.

Semnatarii:

1. Eugen Doga – muzician, compozitor, dirijor, profesor, politician
2. Sandu Grecu – actor și regizor
3. Ion Paladi – interpret de muzică populară
4. Nicolae Botgros – dirijor, artist al poporului
5. Sergiu Prodan – regizor, scenarist, producător de filme, pedagog
6. Ion Varta – Istoric
7. Ninela Caranfil – artistă a poporului
8. Arcadie Suceveanu – poet, eseist, ziarist
9. Vladimir Beșleaga – eseist, jurnalist, prozator, scriitor, traducător
10. Nicolae Rusu
11. Andrei Groza – dr conf. univ.
12. Andrei Strâmbeanu – scriitor
13. Ileana Osoianu – interpretă de muzică populară
14. Iulia Osoianu – interpretă de muzică populară
15. Valentina Osoianu – interpretă de muzică populară
16. Romela Osoianu – interpretă de muzică populară
17. Maria Osoianu – interpretă de muzică populară
18. Bolboceanu Zinaida – Artisă a poporului
19. Mihai Roșcovan – conferențiar universitar
20. Sarabaș Maria – artist al poporului
21. Guțu Maria – profesor limba română
22. Guțu Ion – doctor în filologie
23. Dușciac Viorel – Conferențiar universitar
24. Fotescu Vasile –
25. Golovatîi Ion – jurist
26. Roibu Dumitru – istoric
27. Corochii Galina – bibliograf
28. Gainar Eugenia – istoric
29. Barabaș Nadeja – istoric
30. Tașci Victor – istoric
31. Cerbu Alexandru – istoric
32. Grosu Petru – psiholog
33. Golobciuc Valentin – pedagog
34. Lupan Veaceslav – istoric
35. Spiridonov Irina – istoric
36. Macovei Lilia – muzeograf
37. Marcoci Gheorghe – istoric
38. Nani Rodica – istoric
39. Fărîmă Aurica – filolog
40. Zinovii Maria – istoric
41. Golovatîi Daniela – specialist în comunicare
42. Eugenia Sclifos – filolog

43. Mahailiuc Ecaterina – economist
44. Iovu Vera – istoric
45. Morari Gheorghe
46. Haheu Vasile
47. Ungureanu Claudia
48. Crăitămîndră Vasile
49. Ernu Vasile
50. Cornevciuc Radu
51. Verejan Vitali
52. Graur Ion
53. Oslohi Mihail
54. Zugravu Victor
55. Ghețu Emilia
56. Curararu Dumitru
57. Basarab Gheorghe
58. Mețeli Sergiu
59. Plîngaru Vasile
60. Bargar Andrian
61. Macovei Andrei
62. Fortuna Ilie
63. Moguceac Eduard
64. Vlădiceanu Grigori
65. Gîrbu Ion
66. Iachimovschii Ștefan
67. Rotaru Ion
68. Dodon Irina
69. Vasile Graur
70. Ion Basarab
71. Nazar Stanislav
72. Codreanu Mihail
73. Lidia Marco
74. Galina Petrenco
75. Constantin Lăpușneanu
76. Stanislav Pădure
77. Grecu Ala
78. Chise Ivan
79. Pascaru Elena
80. Rusu Constantin
81. Cerneavschi Petru
82. Moglov Ion
83. Vasilenco Ivan
84. Dabija Ion
85. Tîra Mihai

86. Moșneguță Octavian
87. Ciglințu Sergiu
88. Ceban Ion
89. Guțu Victor
90. Monastîrschii Artem
91. Eugen Josan
92. Nicolae Coșeri
93. Coițen Alexei
94. Pavalachi Ludmila
95. Balanescu Elena
96. Colisnicenco Eugen
97. Ciorba Constantin
98. Poga Vladimir
99. Rusu Grigore
100. Ana Bejan
101. Nicolae Bulat
102. Huluță Saftiuc
103. Sorin Gheorghe
104. Anatol Petrencu – prof. univ, dr hab.,membru de onoare al Academiei Oamenilor de
Știință din România
105. Dumitru Crudu – scriitor
106. Alexandru Vakulovski – scriitor
107. Chisin Lilia – profesoară de limba română
108. Mihăilă Svetlana – profesoară
109. Pisarenco Elena – director adjunct, L.T. „Lucian Blaga”, Tiraspol
110. Andries Tatiana – profesoară
111. Chireu Tatiana – profesoară
112. Nicolaev Valentina
113. Cornițel Liuba
114. Palamarciuc A
115. Zagorodneeaia Galina
116. Gumaniuc E
117. Pozneac O
118. Grebencea L
119. Ababii Anastasia
120. Sucitu Ludmila
121. Cobîlean Alex
122. Pavlova Ecaterina


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Un cuplu din Peresecina, gasit fara suflare in propria casa. Ce s-ar fi intamplat cu cei doi soti „Potrivit informaţiilor preliminare, cei doi soţi s-ar fi intoxicat cu gaze naturale din cauza unei ţevi defecte. Victimele au fost găsite de către vecin, care a şi alerta oamenii legii. Femeia avea 55 de ani, iar soţul acesteia 56 de ani. Casa în care locuiau era închiriată, ...
Venezuela speră să scape de criză. Aceasta a lansat prima ei monedă virtuală Venezuela a lansat prima ei criptomonedă, numită El Petro, în speranța că ar putea aduce o redresare din marasmul economic în care țara se află, măcinată puternic de hiperinflație, conflicte civile, criză alimentară și de prețul volatil al barilului de petrol, scrie digi24.ro.Liderul de la Caracas, ...
Un barbat de 34 de ani, gasit fara suflare intr-un apartament pe care il inchiria in sectorul Botani...   Potrivit politiei, totul s-a intamplat ieri seara. Stapanul locuintei ar fi venit la el in ospetie si l-a gasit fara suflare. Acesta a alertat imediat oamenii legii. Veniti la fata locului, politistii au stabilit ca barbatul s-ar fi intoxicat cu o substanta necunoscuta.   Barbatul loc...
VIDEO. Samsung lansează astăzi noul Galaxy S8 Galaxy S8 este cu siguranță unul dintre cele mai așteptate telefoane inteligente de până acum. Samsung a anunțat, pe 3 martie, data evenimentului în care va prezenta publicului un nou telefon: 29 martie 2017. Evenimentul Unpacked are loc în Londra, și va începe la ora 18.00. Dacă dori...
Guvernul va organiza o serie de evenimente dedicate Zilei Europei Ziua Europei va fi marcată în Republica Moldova printr-o serie de evenimente organizate de executiv pe parcursul lunii mai, transmite IPN. În acest sens, premierul Pavel Filip a menționat, în ședința Guvernului, că pe 13 mai Ziua Europei urmează a fi celebrată alături d...
Mihai Ghimpu, „șocat” de decizia PD de a nu participa la referendumul de demitere a lui Dorin Chirto... Mihai Ghimpu spune că este "șocat" de decizia PD-ului că nu va participa la referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă. "Am dovezi că tot ce a avut loc legat de cazul lui Dorin Chirtoacă, în Consiliu și înafara Consiliui, a avut loc cu sprinjinul PD-ului, inclusiv...