658x0_12690897.jpg

Dodon o face pe eroul națiunii: „Nu voi semna legi care contravin intereselor cetățenilor”

„Nu voi ceda în niciun caz în fața guvernării. Nu voi accepta candidaturi compromise și nu voi semna legi care contravin intereselor cetățenilor. Ceea ce face acum guvernarea cu ajutorul Curții Constituționale (CC) nu va trece fără consecințe”. Astfel a comentat președintele Republicii Moldova Igor Dodon decizia CC din 5 ianuarie, prin care a fost suspendat pentru a treia oară pentru refuzul de a promulga o lege, transmite IPN.

Pe o rețea de socializare, șeful statului a scris că, după alegerile parlamentare din 2018, va schimba și repara multe lucruri în Guvern, Parlament și la Curtea Constituțională. „Este inadmisibil ca cetățenii care au jurat credință statului român să decidă politica statului moldovenesc. În acest an va fi dată lupta decisivă. Îndemn cetățenii la consolidarea tuturor forțelor patriotice împotriva guvernări eurounioniste, care crede că prin forță și presiune va supune voința poporului”, a scris Igor Dodon

În ceea ce privește legea prin care au fost aduse modificări la Codul Audiovizualului, pe care o numește „legea anti-propagandă”, Igor Dodon spune că este un abuz evident asupra libertății de informare a cetățenilor Republicii Moldova. Este o cenzură bazată pe duble standarde, în stilul democraților, aflați la guvernare. „De ce se trece cu vederea media care promovează deschis lichidarea statalității Republicii Moldova? Ceea ce face acum guvernarea seamănă mai mult a agonie, decât a democrație”, a mai scris Igor Dodon.

Șeful statului atenționează asupra faptului că va veni timpul când politica standardelor duble va face victime în rândul democraților, care vor avea de suferit, pe termen lung, inclusiv din cauza geopoliticii agresive pe care ei o promovează.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Un fost premier, atacat cu un pantof în timpul unei vizite la o şcoală (VIDEO) Fostul premier pakistanez Nawaz Sharif a fost atacat cu un pantof în timpul unei vizite la o şcoală, unde urma să susţină un discurs. Oficialul a scăpat nevătămat, iar reprezentanţii instituţiei de învăţământ i-au cerut scuze pentru incident.Poliţia pakistaneză l-a arestat pe atacator şi pe un compl...
Incendiul de la Londra: Un copil a fost aruncat de la etajul 10 pentru a fi salvat Mama a luat decizia disperată de a-și arunca fiul de la etajul nouă-zece pentru a-l salva, după ce, timp de mai multe ore, a fost blocată în turnul de 24 de etaje care ardea, notează The Guardian. La aceeași temă FOTO, VIDEO. Un incendiu uriaș a cupri...
Actorul Will Smith va interpreta imnul oficial al Cupei Mondiale de Fotbal 2018 Actorul Will Smith va interpreta imnul oficial al Cupei Mondiale de Fotbal 2018, scrie agerpres.ro.Vedeta, în vârstă de 49 de ani, va lansa vineri o nouă piesă pentru această faimoasă competiţie sportivă, pe care ar fi înregistrat-o alături de cântăreţul american Nicky Jam şi de artista kosovară Era...
Avocatul lui Filat a făcut publice numele celor trei martori din Federația Rusă „Este vorba despre trei femei: Alexandrova, Noskova și Papekyan. Am reușit să avem o discuție telefonică cu aceste doamne. Ele au spus că nu au fost niciodată în Republica Moldova, nu au încasat nici o sumă de bani de la Unibank și nu au transmis lui Filat niciun ban, aici, în Republica Moldova. Ast...
Cișmelele conservate pe timp de iarnă, redeschise astăzi Întreprinderea „Apă-Canal Chișinău” a redeschis de astăzi, 27 aprilie, cișmele din Parcul „Valea Morilor”, Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și scuarul Catedralei Mitropolitane, care au fost conservate pe timp de iarnă, transmite I...
Programul guvernamental "Mărțișor de acasă" s-a desfășurat în orașele Haga și Bruxelles... Pe data de 03 martie curent, în Haga, Olanda a fost dat start Programului „Mărțișor de acasă”, lansat în diasporă de către Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Biroului relații cu diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova...