658x0_sapte-persoane-au-murit-arse-de-vii-dupa-ce-autobuzul-in-care-se-aflau-a-fost-atacat-cu-sticle-293640.jpg

Două autobuze au ars într-o parcare din Băcioi

Două autocare au ars noaptea trecută într-o parcare din strada Uzinelor din comuna Băcioi, municipiul Chișinău. Pompierii au reușit să scape de flăcări alte trei autobuze.

Serviciul 901 a fost alertat în jurul orei 02.00, iar la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri. S-a constat că două autocare sunt total cuprinse de flăcări. Pompierii au reușit localizarea arderii către ora 03.00 și au lichidat complet incendiul aproape de ora 05.00. Nimeni nu a avut de suferit.

Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Puşcaşu, a declarat că deocamdată nu se cunoaște de la ce a pornit incendiul. Versiuni preliminare nu au fost încă înaintate.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Ce nu stiai despre clatite. Evita aceste greseli cand le prepari Clatitele reprezinta unul dintre cele mai consumate si mai gatite deserturi. Cu toate acestea, exista unele lucruri pe care nu le stiai despre clatite. Afla care sunt ele si ce ar trebui sa faci atunci cand le prepari. De asemenea, vei gasi si o retata de care poti tine cont data viitoar...
Povestea se repeta. De pe drapelul tarii noastre, arborat in Iran, a lipsit din nou sceptrul: poza, ... Acest lucru se observa in una din pozele postate pe Facebook de Igor Dodon. Deocamdata presedintele nu a facut niciun comentariu in acest sens.   In celelalte poze de la intrevederile lui Dodon cu oficialii de la Teheran, drapelul este in regula.Acum jumatate de an, cand presedintele se afla ...
ONU: Germanul Achim Steiner va conduce Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Germanul Achim Steiner va conduce Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), potrivit anunțului făcut marți de liderul organizației, António Guterres, transmite EFE.  Steiner, a cărui numire trebuie să fie confirmată de Ad...
(video) Este o tehnologie interesantă. Tesla ne arată cum funcţionează autopilotul său Compania Tesla Motors a lansat pe Internet un videoclip scurt în care ne arată cum funcţionează sistemul său autopilot care este instalat pe automobilele sale Model S şi Model X. În imagini nu avem doar ocazia să vedem că maşina se deplasează fără intervenţia şoferului, ci şi ce „v...
Eșec la Skopje. Sheriff Tiraspol a fost învinsă de Șkendia Tetovo, scor 0-1 Eșec la Skopje. Sheriff Tiraspol a fost învinsă de Șkendia Tetovo în partida primei manșe a turului 2 preliminar al Ligii Campionilor, scor 0-1.Macedonianul Besart Ibraimi a înscris golul victoriei gazdelor în minutul 24. Atacantul în vârstă de 31 de ani a executat bine o lovitură liberă și l-a surp...
iPhone 8 ar putea fi disponibil în trei variante cu design premium Apple lucrează deja la noua generație de telefoane și ar avea în lucru trei modele de iPhone 8 cu design premium, pregătite pentru 2017, scrie playtech.ro.Site-ul japonez de știri Nikkei, citat și de macrumors.com, vorbește despre noile planuri pe care Apple le are pentru iPhone 8. Și alte zvonuri a...