doua-cutremure-cu-magnitudini-de-2-6-si-2-1-pe-scara-richter-au-avut-loc-luni-in-interval-de-doua-ore-in-vrancea-1502081829.jpg

Două cutremure, cu magnitudini de 2,6 şi 2,1 pe scara Richter, au avut loc luni, în interval de două ore, în Vrancea

Două cutremure, cu magnitudini de 2,6 şi respectiv 2,1 pe scara Richter, au avut loc, luni dimineaţa, într-un interval de două ore în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite mediafax. Acestea nu au fost resimțite și la Chișinău.

Primul seism, cu o magnitudine de 2,1 pe scara Richter, a avut loc la ora locală 3.48 şi s-a produs la o adâncime de 127 de kilometri. Cel de-al doilea, cu o magnitudine mai mare, respectiv de 2,6, a avut loc exact două ore mai târziu, la ora locală 5.48, producându-se la o adâncime mai mică, de 98 de kilometri. Ambele seisme au avut loc în judeţul Vrancea.

Două cutremure cu magnitudinea de 4,9 şi 4,6 pe scara Richter s-au produs, săptămâna trecută, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Acestea au fost resimțite și în Republica Moldova.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Pirateria cibernetică a Rusiei: sancțiuni americane iminente (presa din SUA) Administrația americană este pe punctul de a anunța sancțiunile promise de președintele Barack Obama contra Rusiei pentru atacurile cibernetice care au perturbat alegerile prezidențiale din SUA, potrivit presei americane de miercuri, citate de agenția France Presse.  ...
Barurile din Irlanda vând alcool în Vinerea Mare pentru prima dată în ultimii 100 de ani Timp de aproape un secol, în Irlanda, vânzarea de alcool a fost interzisă în Vinerea Mare, aceasta fiind o tradiție din perioada în care țara era predominant catolică, scrie libertatea.ro.Puburile din republică vor funcționa normal, de la 10.30 până la 00.30 în cursul zilei de vineri și vând alcool ...
Destinat pieţelor non-asiatice, Huawei lansează Honor 9 Lite Destinat pieţelor non-asiatice, Honor 9 Lite se alătură modelelor Honor 7X şi V10 lansate luna trecută, punând la dispoziţie un ecran de 5.65” cu rată de aspect 18:9.Memoria internă de 32GB sau 64GB poate fi extinsă prin intermediul unui card micro-SD cu capacitate maximă de 256 GB.Carcasa de 7.6 mm...
Cea de-a treia ediţie a Forumului pe Inovaţii în Guvernare a fost dedicată reformei administrației p... Ediția din acest an s-a concentrat pe patru blocuri tematice: Reingineria serviciilor publice; Puterea datelor; Inteligența colectivă pentru inovații în sectorul public; Finanțarea neconvențională a inovațiilor în sectorul public. Fiecare bloc a explorat modul în care participarea cetățen...
Rezultatele Recensământul au fost aprobate Astăzi, în cadrul şedinţei prezidate de Prim-ministrul Pavel Filip, Comisia Naţională pentru Recensământul Populației și al Locuințelor 2014 (RPL) a aprobat rezultatele RPL. Premierul s-a referit la calitatea şi modalitatea ineficie...
(video) Maia Sandu: La Bruxelles este destul de clar jocul pe care îl face Plahotniuc cu Dodon Europenii cunosc care este adevărata situație în Republica Moldova. Mai mult, Bruxelles-ul înțelege jocul comun pe care îl face Plahotniuc și Dodon.  Declarația aparține liderului Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu și a fost făcută în cadrul emisiunii Î...