658x0_4.jpg

Două ţări au şanse mari să adere la Uniunea Europeană până în 2025 – oficiali europeni

Comisia Europeană urmează să identifice Serbia şi Muntenegru drept statele din Balcanii de Vest care au mari şanse să adere la Blocul comunitar până în 2025, potrivit unor oficiali europeni citaţi de site-ul agenţiei Novinite.

 

Marţi, Comisia Europeană va prezenta Strategia privind Balcanii de Vest, în condiţiile în care integrarea rapidă în UE a şase ţări din Balcanii de Vest este promovată de 12 state membre.

"Calitatea de membru a statelor din Balcanii de Vest corespunde cu interesele politice şi economice ale Uniunii Europene. Cu o voinţă politică puternică, Muntenegru şi Serbia vor fi pregătite să devină state membre ale UE, după ce pun în aplicare reformele şi soluţionează problemele rămase cu vecinii lor. În acelaşi timp, Comisia Europeană consideră necesară încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo", a precizat un oficial european, sub protecţia anonimatului.

Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a vorbit recent despre o "strategie a fruntaşului" cu argumentul "competiţiei sănătoase" pentru a justifica aderarea Serbiei la UE înaintea altor state din Balcani.

La 21 noiembrie 2017, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a susţinut apelul făcut de către Bulgaria pentru integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE. Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că extinderea Uniunii nu este posibilă până în 2020.

Bulgaria, România, Slovenia şi Croaţia sunt singurele ţări din regiune care au devenit până acum membre ale Uniunii Europene. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare.

UE este cel mai mare partener comercial al statelor din Balcanii de Vest, acumulând peste 76% din comerţul total din regiune. 

Medifax


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

(video) RockIT: George Carey-Simos despre How to Hack Social Media „Prin hack the social media nu am în vedere sensul direct, ci cum să utilizezi ceva dintr-o altă perspectivă. Platformele sociale nu sunt doar așa cum ele arată. Trebuie să învățăm să le privim și altfel. Drept exemple pot oferi campania Eurostar și contul special pentru asta creat: La Vie on Board....
Tragedie trasa la indigo: doi baietei din Hancesti au fost electrocutati dupa ce au calcat pe un cab...   Potrivit responsabililor de la Union Fenosa, cei doi baietei se jucau pe un drum din localitate, iar la un moment dat au ajuns langa un cablu electric doborat, fiind electrocutati. Unul dintre ei s-a stins pe loc, iar altul a suferit arsuri grave la mâini şi la picioare si este interna...
Agenția Moody’s a îmbunătățit perspectiva ratingului Republicii Moldova de la negativă la stab... Agenția de evaluare financiară Moody's a îmbunătățit, la 13 ianuarie, perspectiva ratingului B3 de țară al Republicii Moldova de la negativă la stabilă, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al companiei internaționale. Moody's ...
Un grup infracțional din Telenești, pe mâna poliţiei. Au sustras bunuri în valoare de 440.000 de lei... Un grup infracţional specializat pe furturi din gospodării a fost dezmembrat de poliţiştii şi procurorii din raionul Teleneşti. Asta dupa ce mai mulţi locuitori ai oraşului au depus plângeri la poliţie că ar fi fost jefuiţi.Suspecții, cinci bărbați, cu vârstele cuprinse între 22 şi, respectiv, 42 de...
Petiție: Eliberarea imediată a șoferului Alexei Alexeev care, potrivit poliției, a intrat abuziv în ... Membrii Consiliului Marii Adunări Naționale au inițiat o petiție în care se arată revoltați că în urma protestului din 17 septembrie 2017, organizat de către Consiliul Marii Adunări Naționale împotriva derapajelor guvernării din Republica Moldova, șoferul Alexei Alexeev, care trans...
O veste bună: Berea te ajută să învingi astenia de primăvară Iarna, organismul nostru trece printr-o perioadă de stres cauzată de temperaturile scăzute sau variațiile de temperatură, privarea de lumina soarelui sau de posibilitatea de  mișcare în aer liber pe perioade mai lungi de timp.  De aceea, este foarte...