465x0_1.jpg

După ce a citit de două ori Moromeţii, un fost ministru al Educaţiei „pică” la olimpiadă: „N-am reţinut acel fragment cu denunţul”

Redactarea unui “denunţ” către „partid” a „elementului duşmănos” Ilie Moromete. Cam aşa a sunat enunţul unuia dintre subiectele date la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, desfăşurată sâmbătă în Prahova. 

Deşi a citit "de două sau de trei ori romanul Moromeţii", fostul ministru al Educaţiei, deputatul ALDE, Sorin Cîmpeanu, membru al Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, susţine, însă, că nu a "reţinut acest fragment" şi că alegerea acestui subiect "este în egală măsură nefericită şi complet inoportună", scrie Gândul.

De cealaltă parte, colegul său, deputatul PMP, Robert Turcescu, refuză să creadă că "pregătim o generaţie de tineri care se antrenează în a deveni denunţători", fiind de părere că atât cazul din Prahova, cât şi cel din Bistriţa, unde elevii de clasa a XII-a au fost puşi să explice, într-un eseu, cum Ordonanaţa 13 poate afecta securitatea naţională, nu sunt "o întâmplare", ci "o încercare a celor care fac aceste subiecte să pună în acord realitatea cu procesul de învăţământ".

Cu toate acestea, Turcescu consideră că se putea da dovadă "de mai multă imaginaţie", iar cadrele didactice, care au formulat subiectele, se puteau gândi la un enunţ care să fie "mult mai apropiat" de lumea copiilor.

În schimb, social-democratul, Radu Vasilică, membru la rândul său în aceeaşi comisie, crede că nu ar trebui sub nicio formă amestecate subiectele de olimpiadă la limba română cu "acest element de picanterie cotidiană".

"Dacă vrem să le stricăm caracterul, îi învăţăm să fie delatori", a subliniat social-democratul, care ar dispune sancţionarea cadrului didactic care a formulat astfel de subiecte.

„Imaginează-ţi că te numeşti Luca Străjescu şi eşti personajul care colectează cotele ţăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul „Moromeţii” de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunţi calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota". Astfel a sunat enunţul unui subiect dat la Olimpiada de Limba şi Literatura Română, desfăşurată, sâmbătă, în Prahova. Nu a fost singurul de genul acesta. În Bistriţa, elevii de clasa a XII-a, participanţi la Olimpiada de Limba Engleză, au fost puşi să explice, într-un eseu, cum Ordonanaţa 13 poate afecta securitatea naţională. Explicaţia? Dorinţa de a propune un subiect "original". Cel puţin asta susţine Camelia Tabără, inspectorul şcolar general, că a fost explicaţia profesoarei care a redactat enunţul.

În ceea ce priveşte "denunţul" către „partid” a „elementului duşmănos” Ilie Moromete, pentru fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cel puţin, acesta este de negăsit în cele aproximativ 1.000 de pagini care compun cele două volume ale romanului "Moromeţii".

"Eu, personal, am citit de două sau de trei ori romanul Moromeţii, dar nu am reţinut acest fragment", a declarat, pentru Gândul, Sorin Cîmpeanu, precizând faptul că autorii subiectului "puteau să se focuseze pe orice alt fragment".

În viziunea sa, alegerea acestui subiect la Olimpiada de Limba Română "în egală măsură nefericită şi complet inoportună".

"Faptul că elemente din barem vizează pe lângă ceea ce ar fi un text juridico-administrativ, vizează şi cunoaşterea unor elemente de ideologie politică, accentuează inoportunitatea unui astfel de subiect. În opinia mea, dacă cei care au redactat acest subiect au dorit să fie ancoraţi în cotidian, puteau alege subiecte precum scrisoare de motivaţie, este mult mai utilă tinerilor sau modalitatea de redactare a unei ştiri sau orice altceva, dacă voiau să fie ancoraţi în cotidian", a argumentat fostul ministru al Educaţiei, care este membru al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.

În schimb, deputatul PMP, Robert Turcescu, care face parte din aceeaşi comisie, crede că "realitatea românească" ar fi putut să îi determine pe creatorii subiectului de la Olimpiada de Limba şi Literatura Română "să încerce să îi oblige pe elevi să plonjeze în lumea reală", în contextul în care subiectul "denunţurilor" este unul de actualitate. În acelaşi timp, Turcescu susţine că dacă nu ar fi vorba de acest subiect, s-ar putea spune că "avem un plus în sensul în care nu se mai discută despre situaţii abstracte".

"Pe de altă parte însă, e o chestiune foarte tristă legată de faptul că, iată, subiectele de actualitate, de azi, sunt subiecte de actualitate dintr-o lume pe care o sperăm pentru totdeauna dispărută. O lume a stanilismului, o lume a denunţurilor care băgau oameni nevinovaţi în puşcării. Una peste alta, însă, cred că aceşti creatori de subiecte de olimpiadă puteau da dovadă de mai multă imaginaţie şi ar fi putut găsi cu siguranţă un subiect care să fie mult mai apropiat pe de-o parte de lumea copiilor noştri, pe de altă parte chiar de lumea viitorului", a declarat, pentru Gândul, Robert Turcescu.

Deputatul PMP a subliniat că refuză să creadă faptul că "pregătim o generaţie de tineri care se antrenează în a deveni denunţători" şi că "nu este o întâmplare" propunerea unor astfel de subiecte atât Olimpiada de Limba şi Literatura Română, cât şi la Olimpida de Limba Engleză.

"Cred că e o încercare a celor care fac aceste subiecte să pună în acord realitatea cu procesul de învăţământ. Dar din nou spun, cu mare tristeţe, pentru că iată aceste teme de actualitate nu sunt numai în dezbaterea părinţilor, ci ajung să fie considerate ca teme de maxim interes şi pentru dezbaterile unor adolescenţi", a mai spus Turcescu.

De cealaltă parte, social-democratul, Radu Vasilică, consideră că "nu ar trebui amestecate niciodată" lucrurile de luptă politică cu subiectele de învăţământ.

"Cred că e pur şi simplu vina unuia sau mai multor cadre didactice care au făcut subiectele şi atât. Cred că nu ar trebui sub nicio formă amestecate acest element de picanterie cotidiană cu subiecte de olimpiadă de limba română. Nu văd nicio legătură, niciun fel de pregătire pentru viaţă, ba dimpotrivă. Dacă vrem să le stricăm caracterul, îi învăţăm să fie delatori", a declarat, pentru Gândul, deputatul PSD, membru la rândul său în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor.

În ceea ce priveşte subiectul de la Olimpiada de Limba Engleză, deputatul PSD este de părere că autorii lui au "o nostalgie după fosta Securitate" în contextul în care "practicile sunt la fel".

"Oricum o să avem o discuţie şi cu Ministerul Educaţiei şi sper ca astfel de derapaje şi amestecarea unor subiecte de ordin politic în procesul de învăţământ să nu se mai întâmple. Mi se pare absolut nelalocul lui să avem astfel de subiecte formulate către copiii olimpici", a mai spus deputatul PSD.

În ceea ce priveşte măsurile care ar trebui întreprinse în continuare, având în vedere crearea unui precedent, Sorin Cîmpeanu consideră că acestea revin în sarcina ministrului Educaţiei şi că el ar merge "pe irelevanţa unui astfel de subiect şi caracterul inoportun al unui astfel de subiect".

"Greu de spus. Ştiu că cei care au elaborat subiectele vor încerca să demonstreze că se încadrează în programă, că nu au greşit cu nimic şi că, în absenţa unor reglementări clare, mare lucru nu vor avea de suferit", a mai spus fostul ministru al Educaţiei.

sursa: mediafax.ro 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Reprezentanții Grădinii Botanice solicită ajutorul locuitorilor capitalei Intemperiile de la sfârșitul lunii aprilie au adus multe pagube Grădinii Botanice, care este un loc eminent de refugiu de aglomerația urbană și de regăsirea liniștii interne. În acest sens, reprezentanții grădinei solicită ajutorul locuitorilor capitalei, dar și al activiștilor civici pe...
(video) Un taximetrist a căzut cu maşina pe care o conducea într-o groapă adâncă, la intrarea în Str... Un taximetrist a ajuns cu maşina într-o groapă adâncă, săpată la intrarea în Străşeni. Totul s-a întâmplat în ziua de duminică, 21 mai. Priveliştea neplăcută a fost filmată de o cameră de bord a unui şofer care a trecut prin preajmă. Deocamdat...
Opt instituții media intră în concursul pentru Premiul Naţional de etică şi deontologie profesională... Iată lista candidaţilor înscriși în concurs (în ordine alfabetică): - Agora.md, portal de ştiri  - Diez.md, site de ştiri  - IPN, agenţie de presă - Newsmaker.md, portal de ştiri - Radio Chişinău, post de radio - Rise.md, portal de investigaţii - SP, ziar regional (Bălţi) - Ziarul de Gardă...
Emmanuel Macron îl primeşte, astăzi, Vladimir Putin la Versailles Emmanuel Macron îl primeşte astăzi, la Paris, pe omologul său rus, Vladimir Putin. Noul preşedinte al Franţei a promis că va adopta o atitudine dură în discuţiile din timpul primei sale întâlniri cu omologul său rus, după o campanie electorală în care echipa...
Sute de țestoase eliberate în mare pentru a marca ziua regelui Thailandei Majestatea sa Regele Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun (Rama al X-lea) va împlini vineri vârsta de 65 de ani — anul acesta fiind pentru prima dată când ziua de 28 iulie va fi celebrată ca o sărbătoare națională. ...
Zilele Filmului Românesc, un mare succes la cea de-a două ediţie Circa trei mii de spectatori au fost prezenţi la proiecţiile de la cinematografului Odeon în timpul celeai de-a doua ediție a Zilele Filmului Românesc la Chișinău. Evenimentul a avut loc în perioada 20-23 octombrie.  Au fost proiectate 7 film...