img_2703141_thumbs_450x300_tanc_151583281924713.jpg

Dupa ce a fost vopsit in culorile tricolorului, tancul de la Cornesti a fost „adus in ordine” de socialisti – ZdG.md

Primarul de Corneşti, Vera Buga, a declarat pentru Expresul că a auzit despre cele întâmplate dar, din cauza că tancul nu se află în gestiunea primăriei, autorităţile locale nu au intervenit în niciun fel. Totodată, la primărie nu a fost depusă nicio plângere cu privire la acest incident.
Reprezentanţii PSRM Ungheni, au declarat într-un comentariu pe facebook, că din numele deputatului socialist Ghenadi Mitriuc a fost făcută o interpelare către Inspectoratul de Poliţie, care urmează să investigheze incidentul, scrie Ziarul de Garda.

 

Tancul a fost instalat pe unul dintre dealurile de la Corneşti în perioada anilor `70, ai secolului trecut. Ultima oară, tancul s-a aflat în atenţia publică în primăvara anului 2016, când ministrul Apărării din acea perioadă, Anatol Şalaru, a decis să-l înlăture. Împotriva acestei intenţii au protestat reprezentanţi ai Partidului Socialist, care au declarat că tancul este un monument istoric.

 

Şalaru, însă, a menţionat că tancul a fost fabricat în 1945 şi nu a putut participa la cel de-al doilea război mondial. În consecinţă, nu poate fi un monument istoric. „Declaraţiile că acesta este un monument istoric deoarece a fost utilizat în război, sunt greşite”, a spus Şalaru.

 

În noaptea de 30 noiembrie 2016, câţiva deputaţi ai Partidului Socialiştilor au înnoptat lângă tanc, păzind demontarea acestuia. Cu toate acestea, ministrul Apărării de atunci declara că va continua lupta împotriva monumentelor militare sovietice.

 

„Tancurile sovietice, cu ţevile tunurilor îndreptate spre Uniunea Europeană şi NATO, trebuie duse la muzeu. Monumentele criminalului Lenin îşi au locul doar la groapa de gunoi a istoriei. Nu ne putem integra in Europa cu ajutorul tancurilor, simbol al ocupaţiei sovietice, al execuţiilor in masă, al deportărilor in GULAG, al foametei organizate şi al deznaţionalizarii. Dacă vrem să construim o societate nouă e necesar să ne debarasăm de acest balast al trecutului”, scria  atunci Şalaru pe pagina sa de Facebook. Cu toate acestea, deja în decembrie 2016, Anatol Şalaru a fost demis din funcţia de ministru al Apărării.

 

Sursa: Ziarul de Garda


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

Dodon, despre notificarea lui Filip si Candu: "Este o masura abuziva. Eu personal, saptamana vi...   Igor DODON, PRESEDINTE: "Este o masura abuziva. Ceea ce spun ei in nota nu este motiv de a incerca sa blocheze relatiile bilaterale cu Rusia. Eu personal voi merge saptamana viitoare la Moscova. In perioada 16 - 18 martie voi face o vizita de lucru.   Trebuie sa vedem ce a stat la ba...
Karasin: Rusia va acționa dur și adecvat la provocările R. Moldova în privința diplomaților ruși... Potrivit lui Karasin, expulzarea a cinci diplomați ruși din R. Moldova, la finele lunii mai, „reflectă lupta politică acută din interiorul țării în privința relațiilor moldo-ruse”.   Grigori Karasin a subliniat că Moscova „îi separă foarte strict pe cei care stau în spatele acestei provocări și...
Un moldovean, arestat la o fabrică ilegală de țigări descoperită în Olanda În total, opt bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 59 de ani au fost arestați. Printre aceștia se numără cetățeni din Lituania, Letonia și Republica Moldova. Cetățeanul moldovean, în vârstă de 36 de ani, locuia ilegal în Olanda, au declarat oamenii legii. Poliția a găsit, de asemenea, 8,9 milioane...
Stoltenberg, sigur pe sine: Exercițiile militare Zapad nu sunt un pericol iminent pentru NATO Manevrele militare ruse prevăzute pentru săptămâna viitoare nu reprezintă o ''amenințare iminentă'' pentru NATO, a declarat miercuri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, care a condamnat însă Moscova pentru lipsa de ''transparență'', relatează AFP,...
FMI a îmbunătăţit prognoza creşterii economice a R.Moldova până la 4,5% Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit prognoza creşterii economice a Republicii Moldova până la 4,5%. Cel puțin așa reiese din raportul "Perspectivele economiei mondiale" (World Economic Outlook), realizat pentru adunarea anuală a FMI de la Washington. Totodată...
Fac muzica pe calculator si se vor sa ajung DJ de renume. Ce invata elevii unei scoli de muzica elec...   Andrew Rayel, cunoscut si ca "noul Armin van Buuren" este cu siguranta cel mai cunoscut DJ moldovean. Tanarul, care se trage din Calarasi, stie deja ce inseamna faima si succesul, mai ales dupa ce a mixat pe toate continentele lumii.   Acum e considerat idolul multor tineri de acasa, ...