dude-perfect_67874300_34216900.jpg

EXECUȚII SENZAŢIONALE. Trupa "Dude Perfect" a reuşit execuţii cu diferite mingi

Celebra trupă Dude Perfect a făcut din nou spectacol. Membrii grupului au realizat o serie de trick-shot-uri impresionante cu instrumentar din diferite genuri de sport.

Unul dintre băieţii formaţiei din statul Texas a lovit cu bâta de baseball o minge de fotbal american şi a trimis-o în bara porții de la distanţa de 73 de metri.

Un alt membru al trupei a lovit mingea de golf şi a trimis-o exact în gaură de la 59 de metri.

Un alt membru al trupei a trimis o minge de volei din tribunele stadionului direct într-un coş de baschet, amplasat pe teren.

Coşul de baschet a fost folosit şi la un alt trick-shot, însă de această dată un membru al trupei Dude Perfect a luat o versiune mai mică a mingii de fotbal american şi a lovit-o cu bâta de baseball.

Clipul video cu trucurile senzaţionale a devenit viral pe internet şi a adunat aproape 8 milioane de vizualizări în mai puţin de 24 de ore.

Trupa „Dude Perfect” a devenit cunoscută prin efectuarea diferitor trucuri şi artificii cu mingi de baschet, de tenis, de fotbal american sau cu baloane-gigant. Ea a fost înfiinţată în anul 2008.


Preluat de la: Publika.md