expertii-legea-privind-amnistia-fiscala-sporeste-riscul-coruptiei-trebuie-retrasa-1482153181.jpg

Experții: Legea privind amnistia fiscală sporește riscul corupției. Trebuie retrasă!

Legea privind amnistia fiscală trebuie retrasă, deoarece sporește corupția. Declarația aparține experților de la Centrul Analitic Independent „Expert – Grup” și Centrul de Resurse Juridice din Moldova și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă. 

Potrivit experților, documentul votat vineri în Parlament în prima lectură este extrem de periculos și va compromite întreaga reformă a sistemului de verificare și asigurare a integrității.

„Amnistia fiscală și de capital, presupune faptul că statul nu va putea verifica proveniența capitalului activ declarat, cum ar fi, case, mașini sau depozite bancare. Astfel, legea nu face decât să-i avantajeze pe funcționarii corupți, care au acumulat venituri ilicite, iar acum și le vor legaliza”, spun experții.

Experții spun că vor cere blocarea finanțărilor străine dacă documentul nu va fi stopat. 

„Dacă președintele va promulga aceste două proiecte de lege, noi vom continua să batem alarma la partenerii de dezvoltare, astfel ca toate finanțările pe care le primește Republica Moldova din exterior, să fie înghețate până la promulgarea legii”, a declarat reprezentantul Centrului de Resurse Juridice, Nadejda Hriptievschi.

Amintim că proiectul de lege privind amnistierea fiscală a fost votată vineri, 16 decembrie, în prima lectură în Parlament.

Documentul prevede eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. De asemenea, inițiativa propune introducerea interdicţiei de sancţionare ulterioară a funcționarilor publici pentru încălcările săvârșite. 

 Proiectul îi are ca autori pe mai mulți deputați din majoritatea de la guvernare, inclusiv Președintele Parlamentului.

Anterior, mai multe ONG-uri au criticat dur acest proiect și au considerat inadmisibilă adoptarea acestuia, întrucât ele legalizează ilegalităţi şi compromite eforturile de combatere a corupţiei şi de edificare a unui stat de drept în Republica Moldova.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Primăria Chișinău și-a redobândit în instanță drepturile asupra unui teren de 4,2 ha din Parcul Vale... Primăria municipiului Chişinău anunță că a obținut câștig de cauză într-un proces judiciar privind dreptul de proprietate asupra unui teren din Parcul Valea Trandafirilor cu suprafața de 4,2885 ha, ca urmare a unei decizii emise de Curtea Supremă de Justiție. Potrivit...
(foto/video) Prima maşină zburătoare de serie poate fi deja comandată Compania olandeză PAL-V, care se ocupă de dezvoltarea unor automobile care pot zbura încă din îndepărtatul 2001, a început procesarea comenzilor pentru primul său model de serie. Aeromobilul numit Liberty va fi disponibil iniţial într-o versiune specială numită Pioneer E...
90% dintre mașinile Tesla ieșite de pe linia de asamblare au nevoie de reparații 9 actuali și foști angajați Tesla susțin că 90% dintre unitățile Model S și Model X care ies de pe liniile de asamblare au nevoie imediat de reparații pentru diverse defecțiuni, scrie automarket.ro.Tesla traversează o perioadă dificilă în care încearcă să mărească ritmul producției pentru noul Model...
Comisia de la Veneţia se întruneşte în sesiune plenară. Pe agenda experţilor, trei subiecte privind ... Comisia de la Veneţia se întruneşte în sesiune plenară azi şi mâine. Pe agenda experţilor se află şi 3 subiecte legate de ţara noastră: ei vor discuta despre modificarea legii electorale, despre amendamentele legate de numirea judecătorilor şi despre libertatea de asociere.   Ţara noastră va fi repr...
George Simion: Unirea noastră din 2018 şi Ambasada Rusiei Ambasada Rusiei la Bucureşti s-a trezit să aţâţe inutil spiritele româno-ruse, şi aşa aflate în poziţii aproape ireconciliabile, pentru a nega masacrul de la Fântâna Albă (în care, chipurile, doar 50 de oameni ar fi fost omorâţi) şi pentru a reinterpreta, &i...
Reprezentanții Națiunilor Unite în Siria cer un armistițiu de cel puțin o lună Declanşat în 2011 cu reprimarea unor manifestaţii paşnice, conflictul din Siria s-a soldat până în prezent cu peste 340.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate, iar perspectiva unei soluţionări politice rămâne într-un punct mort.În ultimele luni, regimul condus de preşedintele B...