revelion_08399400.jpg

FELICITĂRI DE REVELION. Liderii din întreaga lume şi-au felicitat popoarele lor cu intrarea în 2018

Liderii din întreaga lume şi-au felicitat popoarele cu ocazia venirii noului an. Ei și-au exprimat speranţa că 2018 va fi mai bun şi au promis că vor face tot ce pot pentru a păstra pacea pe Pământ.

Cancelarul de la Berlin, Angela Merkel, a menţionat că va lupta pentru a salva Uniunea Europeană.

„Viitorul Germaniei este legat de cel al Europei. Cele 27 de țări din UE trebuie să fie unite într-o comunitate acum mai mult ca niciodată. Acest lucru se va dovedi crucial în următorii ani”, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei .

Iar premierul britanic, Theresa May, a declarat că 2018 va fi un an de încredere şi mândrie pentru Marea Britanie, care se confruntă cu provocările negocierilor pentru Brexit.

„E un an în care trebuie să continuăm progresele în direcţia unui acord de succes privind Brexit, către o economie potrivită pentru viitor şi o societate mai puternică şi echitabilă pentru toată lumea”, a spus Theresa May,premierul Marii Britanii.

Discursul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, nu a fost însă la fel de optimist. El a avertizat lumea întreagă că pacea poate fi păstrată doar dacă toți se vor uni în jurul obiectivelor comune.

„În această zi, nu lansez un apel, ci o alertă, un cod roșu de alertă pentru lumea noastră. Conflictele s-au agravat și noi pericole au apărut. Neliniștea privind armamentul nuclear a ajuns la cel mai înalt nivel de după Războiul Rece”, a zis  Antonio Guterres, secretarul general al ONU.

Şi preşedintele american, Donald Trump, a avut un mesaj de Noul An. El a organizat o petrecere de Revelion în clubul de golf pe care îl deţine în Florida şi unde se află în vacanţă de mai bine de o săptămână.

„La mulţi ani tuturor. Cred că o să intraţi să faceţi poze celor care participă la petrecere. Nişte oameni extraordinari. O să avem un an minunat. Un 2018 fantastic!”, a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.

Liderul de la Casa Albă a fost, ca de obicei, prezent şi pe Twitter, unde a scris un mesaj de felicitare prietenilor şi dușmanilor…


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Municipalitatea din San Francisco îl dă în judecată pe președintele Trump Acțiunea pusă în mișcare de juristul municipalității, Dennis Herrera, este prima contestație judiciară a sancțiunilor împotriva municipalităților care protejează imigranții clandestini. Așa-numitele orașe-sanctuar, printre care New York, Los Angeles, Philadelphia, Boston, Denver, Washington, Seattle...
Socialiştii vor ca preşedintele să numească procurorul general Socialiştii insistă asupra modificării Constituţiei astfel încât şeful statului să aibă prerogativa de a numi procurorul general. Problema a fost pusă în discuţie în cadrul şedinţei de miercuri, 23 noiembrie, a fracţiunii parlamentare a PSRM, transmite IPN.  ...
Bine de ştiut! Ceaiul indicat în funcție de grupa de sânge Ceaiul recomandat pentru grupa 0 de sânge este pe bază de galbenele, ghimbir și mușețel deoarece persoanele cu această grupă sunt „carnivore” sau cel puțin predispuse la consumul de carne. Acestora li se recomandă să evite consumul de lapte, leguminoase și gluten. Chiar dacă ele gestionează stresul ...
Un moldovean de 36 de ani a fost retinut la o fabrica din Olanda. Cu ce se ocupa acesta   "In total, opt barbati cu varstele cuprinse intre 26-59 de an au fost arestati. Acestia sunt originari din Lituania, Letonia, dintre care unul este cetatean al Republicii Moldova, in varsta de 36 de ani. Potrivit politiei, acesta locuia ilegal in Olanda.", scrie dutchnews.nl   In...
Octavian Țâcu: Minoritățile etnice din Basarabia (VIII) Evreii (II) Evoluția componenței acestei minorități este deosebit de relevantă prin prisma recensămintelor care au avut loc în spațiul nostru timp de peste un secol, acest fapt reflectând și totalitatea politicilor care au influențat practic dispariția acestei comunități cu tradiții seculare din Bas...
Cum deputaţii fac lobby pentru transportatorii cu automobile reutilate La sfârșitul lunii iunie, un grup de parlamentari democraţi în frunte cu Eugen Nichiforciuc şi Serghei Sârbu a înaintat un Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Codului transporturilor rutiere care în loc de o îmbunătăţire, poate duce la &icir...