658x0_marar.jpg

Fierbe frunze proaspete de mărar și bea câte un pahar înainte de culcare. Efectele sunt uimitoare

Mărarul este un antioxidant puternic, cu multiple beneficii asupra sănătății. Iată câte beneficii poți avea dacă fierbi o lingură de semințe de mărar sau de frunze proaspete.

Uleiul esențial de mărar are efect stimulator asupra sistemului digestiv. Acesta favorizează trecerea produselor alimentare în intestine, facilitând tranzitul. De aceea mărarul este și un remediu natural împotriva constipației. Pentru aceasta, preparați o infuzie dintr-o linguriță de semințe la o ceașcă de apă fiartă, apoi beţi 2-3 cești pe zi.

De asemenea, preparatul se poate folosi şi pentru tuse cronică sau sughiț. Dacă ai colesterolul ridicat, poți să adaugi mărar în dieta ta. Testele clinice au demonstrat că mărarul reduce nivelul crescut al colesterolului și al trigliceridelor. În cazul în care te confrunzi cu insomniile, încearcă să fierbi o lingură de semințe de mărar sau de frunze proaspete tocate mărunt. Lăsă să se odihnească într-un termos timp de o zi, apoi strecoră și bea câte un pahar în fiecare seară, înainte de culcare. Conform floaredetei.ro, acesta reduce crampele menstruale, luptă împotriva infecțiile și ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge.

Specialiștii nu recomandă femeilor însărcinate sau care alăptează.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Medicii din Republica Moldova vor face stagii gratuite in institutiile medicale din Turcia   Intr-un comunicat al Miniterului Sanatatii se arata ca despre asta s-a discutat ieri de catre ministrul Sanatatii, Ruxanda Glavan, si ministrul Sanatatii din Turcia, Recep Akdag, in cadrul reuniunii Adunarii Mondiale a Sanatatii.     Planul de actiuni intre ministerele sanatatii ...
VIDEO. Care sunt statele europene cu cele mai multe femei de afaceri Mai exact, accesul la servicii financiare şi uşurinţa de a începe business. Este concluzia primului raport Index of Women Entrepreneurs, publicat de Mastercard, relatează Digi24. Astfel, primele trei state europene care sprijină afacerile femeilor sunt Suedia, Belgia şi Marea Britanie. România ocupă...
LIVE. Constantin Codreanu și Mihai Chirica vin astăzi în studioul AGORA Emisiunea este planificată să înceapă la ora 13.00 Evenim...
Imagini de la retinerea fostului deputat PD Iurie Bolboceanu – GALERIE FOTO   Retinerea a avut loc sambata, iar astazi judecatoria Centru a emis pe numele fostului deputat un madat de arest pentru 30 de zile. Mai exact potrivit procurorilor, acesta este acuzat ca timp de cativa ani,  transmitea informatii secrete, contra plata, unui agent strain sub acoperire car...
Leul moldovenesc câștigă teren în raport cu euro și dolarul. Cursul stabilit de BNM Leul moldovenesc câștigă teren în raport cu principalele valute de referință. Pentru astăzi, 28 septembrie, Banca Națională a Moldovei a stabilit un curs de 20 lei și 69 de bani pentru un euro, cu 10 bani mai puțin decât ieri. Și dolarul american s-a depreciat c...
Pavel Filip cere regulă pe piața de taximetre din capitală: ”Este lege că tot transportul de pasager... Premierul Pavel Filip a solicitat repetat, pe un ton ultimativ, autorităților de resort să stopeze activitatea ilegală a taximetriștilor din Capitală. Potrivit lui, deși problema e veche, rezultatele întârzie să apără, iar asta în condițiile în care există toate i...