foto-un-mester-din-chisinau-confectioneaza-masti-pentru-carnavalul-de-la-venetia-28674.jpg

FOTO. Un meșter din Chișinău confecționează măști pentru Carnavalul de la Veneția

Atunci când pășesc pragul atelierului său, oaspeții au senzația că se transferă, pentru câteva clipe, la Veneția. Nicolae Latunov și-a făcut studiile nu doar la Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice, de la Chișinău, ci a urmat un ciclu de Masterat în Grafică la Florența, care l-a și îndrăgostit ireversibil de acest mister, al măștilor.

Potrivit unui reportaj difuzat de TVR Moldova, Nicolae semnează fiecare mască după o tehnică venețiană veche de secole: din papier-maché, în matriţe, întregul proces durând 2-3 zile. Până în prezent, lucrările artistului au străbătut continente, majoriatatea fiind comercializate peste hotare. 

„Am început să fac asta în loc de hobby, dar din momentul în care am început să creez, am luat asta ca pe o profesie. Masca ascunde autenticitatea omului, el devine altfel, e ca un teatru. Mie îmi place mult, iar clienților le aleg masca după haină, față sau caracter.

Atunci când mi-am văzut o mască la Carnaval, m-am apropiat de domnul care o vindea, i-am povestit că eu sunt autorul, iar el s-a bucurat. Am făcut și poze, dar am semnat și masca. E o plăcere mare”, recunoaște Nicolae.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Sezonul gripal este pe punctul de a începe. Cum putem evita complicațiile GRIPEI Începe la sfârșitul lunii septembrie și durează până în luna mai, anul viitor. Anual, la nivel mondial, între 3 și 5 milioane de oameni fac o formă severă de gripă, iar dintre ei, până la 500.000 mor din cauza complicațiilor. De 60 de ani încoace...
Grigore Policinschi, despre arestul său: „Acuzațiile de fraude și prejudicii aduse mie nu pot fi acc... Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, reținut acum două zile, a venit cu o reacție pe facebook "Acuzațiile de fraude și prejudicii aduse mie nu pot fi acceptate fiindcă sunt nejustificate, și se bazează pe presupuneri și abordare greșită a domeniului de competente...
Cat de cald va fi astazi. Prognoza meteo – FOTO   In cursul noptii, in nord se asteapta 8 grade, iar ziua vor fi 21 de grade. In centru, noaptea  se prognozeaza 9 grade, iar maxima zilei va fi 22 de grade. In sud, noaptea se asteapta 10 grade. Ziua, termometrele vor indica 23 grade. In capitala, minima va fi de 10 grade, iar ziua se as...
ÎNFRICOŞĂTOR! Viaţa VRĂJITOARELOR din România, prezentată într-un documentar INEDIT (VIDEO) România este considerată patria lui Dracula. Despre acesta, dar şi vrăjitoare circulă numeroase legende. Se spune că vrăjitoare din epoca medievală au cauzat cele mai mari probleme ale Europei. Din această cauză, în acea perioadă, sute de femei au fost ucise.În România, la etapa actuală, vrăjitoria ...
Soferul care s-a rasturnat cu BMW-ul si l-a lasat asa intr-un sant la Orhei "s-a intalnit"...   Potrivit politiei, ieri seara, la cateva ore de la accident, barbatul care s-ar fi rasturnat cu BMW-ul si l-a lasat pe marginea unui drum din satul Putintei, Orhei s-a intors la locul accidentului, cu o platforma auto, pentru a lua automobilul. Acolo, soferul a dat peste politistii care inve...
URMARESTE LIVE. A doua runda de dezbateri electorale la Pro TV: "Ce facem cu Chirtoaca?"   Moderatoarea Lorena Bogza va asteapta incepand cu ora 21:00. Daca aveti intrebari, le puteti adresa in comentarii.Amintim ca prima runda a avut loc marti si la ea a participat doar socialistul Bogdan Tirdea. Liberalii au refuzat sa-si desemneze un reprezentant. ...