Guradian: Trump se pregătește să facă un târg cu Putin la prima lor întâlnire

Președintele Donald Trump a ordonat consilierilor săi de la Casa Albă sa caute posibile concesii pe care SUA ar putea să le ofere sub forma de „monedă de schimb“ în timpul întâlnirii de săptămâna viitoare cu Vladimir Putin, scrie The Guardian.

Pentru prima întâlnire a celor doi lideri, angajații Consiliului Național de Securitate au fost însărcinați cu pregătirea unor posibile teme de negociere, inclusiv retrocedarea celor două vile diplomatice, care au fost poprite încă de administrația Obama ca răspuns la intervenția Moscovei în alegerile din 2016. Cu toate acestea, nu este încă clar ce vor cere în schimb de la Putin.

Michael Anton, reprezentantul oficial al Consiliului Național de Securitate, comentand informatia, a declarat că până în prezent nu s-a ajuns la un acord cu privire la întâlnirea dintre cei doi lideri. El însă nu a comentat cu privire la solicitarea adresată Consiliului cu privire o posibilă oferta pe care ar putea s-o facă presedintele Trump la întâlnirea cu omologul rus, scrie The Guardian.

Consiliul Național de Securitate și Departamentul de Stat al SUA se opun categoric oricăror concesii unilaterale făcute Moscovei doar de dragul îmbunătățirii relațiilor americano-ruse. In plus, și în Administrația Trump exista voci care se opun intenției liderului american de a organiza o întâlnire oficială cu Vladimir Putin în timpul summit-ul „G-20“ din Germania.

Unii oficiali insistă că întâlnirea ar trebui să se limiteze la o scurtă și informala discuție pe marginea summitului G20, care începe vineri la Hamburg. Acest lucru se explica prin faptul că în ceea ce-l privește pe Trump are loc acum o investigație despre posibile legături ale sediul său de campanie cu Moscova. 

paginaderusia.ro


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Ministrul sănătăţii cere să se verifice insistent aplicarea noilor meniuri în şcoli Ministrul sănătăţii, Ruxanda Glavan, a cerut centrelor de sănătate publică teritoriale să verifice dacă toate grădiniţele şi şcolile din ţara respectă noile meniuri recomandate de minister. În contextul informaţiilor că nu toate instituțiile de învăţământ au bani pentru...
Ochelari gratuiți pentru mai mulți cetățeni din raionul Cimișlia. Au beneficiat și de consiliere med... Peste 3.000 de persoane cu vedere slabă din raionul Cimișlia au beneifciat de examinare medicală gratuită cât și de ochelari gratuiți în cadrul proiectului caritabil cu genericul „Văd mai bine”.  Potrivit presei locale, timp de 10 zile, peste 30 de sp...
Cel mai mare festival de film din România revine la Chișinău Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine pentru a doua oară în Republica Moldova. Timp de patru zile, cinefilii din țară vor putea viziona peste 20 de filme de ficțiune și documentare turnate recent și apreciate la nivel internațional. Cea de-a doua ediție TIFF Chiș...
Invitații emisiunii Fabrika: "Usatîi trebuie să răspundă în fața legii pentru acțiunele sale&qu... Trecutul criminal al primarului municipiului Bălți, Renato Usatîi, iese la iveală, iar pentru acțiunile sale el trebuie să răspundă în fața legii. De această părere sunt invitații emisiunii Fabrika de aseară.Experții mai spun că Renato Usatîi a fost promovat de unii politicieni care și-au început ca...
Poze spion: Aston Martin DB11 Volante a ieşit fără camuflaj pe Nurbugring Pe circuitul german Nurburgring, fotografii Automedia au surprins pentru AutoBlog.MD prototipul de teste al variantei decapotabile a modelului Aston Martin DB11. Noutatea va fi numită DB11 Volante şi ar putea fi prezentată într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte, unele ...
RĂZBOIUL hibrid practicat de Vladimir Putin vizează inclusiv România. Avertismentul unui fost şef al... Ţările din regiunea Mării Negre, inclusiv România, sunt într-o „vecinătate provocatoare”, în care Rusia a comasat în Crimeea o platformă impresionantă de proiectare a puterii. Potrivit generalului american Philip Breedlove, fostul comandant militar al ...