img_2731491_thumbs_450x300_4892591.jpg

Halep: ”Nu sunt intr-o stare perfecta, dar sunt aproape”. Cu cine joaca in optimi, la Doha

 

“Mă bucur că am revenit la Doha şi am jucat în faţa voastră. Sunt fericită că am putut câştiga acest meci, era cu adevărat important. Nu sunt într-o stare perfectă, dar sunt aproape. Trebuie să fiu încrezătoare că totul va fi ok în turul următor, în următoarele meciuri. Am făcut un turneu mare în Australia, sunt puţin supărată că nu am putut să-l câştig, dar continui să muncesc şi poate voi putea juca o nouă finală şi poate o să o câştig. Ador aces turneu, a fost una dintre cele mai importante victorii când l-am câştigat Sper să joc un tenis mai bun aici şi să câştig câteva meciuri”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

 

Realizatorul interviului i-a spus Simonei că umple tribunele şi că organizatorii se gândesc să pună la dispoziţie un charter de la Bucureşti.

“Vă mulţumesc, este extraordinar să am o asemenea suţinere din partea voastră. Îmi face plăcere să joc în faţa voastră şi vă mulţumesc încă o dată”, a răspuns jucătoarea română, în aplauzele fanilor.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, miercuri, primul meci disputat după finala de la Australian Open, cu scorul de 6-3, 6-0, cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 36 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Doha.

În optimi, Halep va evolua cu sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 13, care a trecut, tot miercuri, cu socrul de 6-4, 6-1, de japoneza Naomi Osaka, locul 51 WTA, venită din calificări.

Simona Halep a câştigat în 2014 turneul de la Doha.


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

(video) Le-a oferit tuturor o lecție de viață. O tânără fără mâini a cântat incredibil de frumos la ... O tânără fără mâini le-a oferit tuturor o lecție de viață, după ce a cântat incredibil de frumos la pian la „Românii au talent”. Lorelai Moșneguțu este o tânără talentată, cu o poveste de viață impresionantă și cu un optimism ieșit din comun. ...
Premii uriase la Wimbledon. Fondul de premiere al turneului de Grand Slam ajunge pana la aproximativ...   Campionii de la Wimbledon, atat la feminin, cat si la masculin, vor obtine cate 2,5 milioane de euro. Chiar si asa, Wimbledon-ul ramane pe locul 2 in topul turneelor cu cele mai mari fonduri de premiere, pe primul loc fiind US Open, cu peste 40 de milioane de euro.   Turneul de Grand ...
Ministrul de Externe al Coreei de Nord, într-o vizită neanunţată în China. Care ar fi scopul întruni... Ministrul de externe al Coreii de Nord, Ri Yong Ho, a sosit luni la Beijing, într-o vizită al cărei scop nu a fost specificat, scrie agerpres.ro cu referire la Reuters.Dacă se va confirma, vizita oficialului de la Phenian vine pe fondul presiunilor SUA de a se impune noi sancțiuni împotriva Coreii d...
Poza zilei: Bradul Alinei Zotea. Cine stă în vârful pomului Alina Zotea și-a împodobit deja bradul de Crăciun. Aceasta a ales o cale originală de a se pregăti de sărbători.  Bradul deputatei este împodobit cu pozele membrilor liberali și persoanelor dragi a acesteia.  Iar în vârful pomului, Alina Zotea a ...
Lupta cu urgia alba continua! Circulatia rutiera din 38 de localitati este blocata – GALERIE F...   Circulatia rutiera se desfasoara in conditii de iarna pe toate traseele nationale, dar sunt accesibile.   Insa, unele localitati din sudul tarii si anume in raioanele Causeni, Stefan Voda, Comrat, Cantemir, Ceadâr Lunga, Taraclia, Leova, Cahul si Vulcanesti sunt blocate pentru c...
Devastator. Medicii veterinari, în alertă: Ce se întâmplă cu punguinii cu ochi galbeni? Aproape jumătate din populația de pinguini cu ochi galbeni, cea mai amenințată specie de pinguini din lume, a dispărut dintr-o zonă din Noua Zeelandă, iar grupurile ecologiste susțin că pescuitul în scopuri comerciale este de vină pentru această tendință îngrijorătoare, infor...