465x0_28.jpg

Igor Dodon a promulgat noua Lege a Guvernului

Președintele Igor Dodon a promulgat cu puțin timp în urmă noua Lege a Guvernului. 

„Am promulgat legea cu privire la reforma Guvernului, care va duce la reducerea numărului de ministere, dar și optimizarea cheltuielilor Executivului.

Întotdeauna am optat pentru reducerea numărului de demnitari, deoarece nu este corect să păstrăm același număr de funcționari de rang înalt ca acum 25 de ani. În această perioadă Republica Moldova a pierdut aproape o treime din populație, iar numărul sus-pușilor a rămas cam același. Acest dezechilibru trebuia reparat și prin această lege se face un pas important în acest sens.
Dar acesta e abia începutul. Voi insista ca și numărul deputaților în Parlament să fie redus de la 101 la 71.

Aceste reforme, mult mai capitale și dureroase pentru actuala guvernare, le vom face în cele din urmă, fiindcă avem susținerea poporului.

Atât Președinția, cât și fracțiunea socialiștilor, vor demonstra consecvență și voință politică pentru a realiza toate obiectivele politice pentru care au obținut mandatul cetățenilor”, a declarat Igor Dodon pe o rețea socială.

Legea Guvernului a fost votată în lectură finală pe 7 iulie.

Documentul va asigura cadrul legislativ necesar pentru realizarea reformei administrației publice. Vor fi consolidate responsabilitățile autorităților administrației publice prin îmbunătățirea gestionării acestora și asigurarea prestării serviciilor publice de calitate. De asemenea, va exista o delimitare clară a funcțiilor politice de cele administrative. Unica funcție politică va fi cea a miniștrilor, iar principiile de integritate vor fi criterii de bază la desemnarea membrilor Guvernului.

Funcția de viceministru va fi exclusă, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de Secretarii de Stat care vor asigura și interimatul funcției de ministru, la necesitate. În prezent, există această funcție în ministere.

De asemenea, proiectul stipulează funcțiile, împuternicirile și domeniile de activitate ale Guvernului și a exercitării interimatului funcției de Prim-ministru.

O altă modificare prevede excluderea enumerării exprese a ministerelor și acordarea Premierului dreptul de a modifica lista acestora printr-o procedură simplificată.

Timpul.md


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Prinsi in vama Leuseni. Un moldovean tinea ascuns intr-un automarfar un pakistanez: Ce avea asupra l...   Potrivit, Serviciului Vamal, ieri, in jurul orei 13:00, urmare a verificarii unor informatii operative detinute de catre ofiterii Echipelor mobile si ai Directiei  Securitate Interna din cadrul Serviciului Vamal, fiind luata decizia efectuarii unui control amanuntit asupra unui automarf...
Contingentul KFOR din Kosovo execută misiuni în aria de responsabilitate Militarii Armatei Naţionale din cel de-al şaselea contingent detaşat în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo au demarat executarea misiunilor în aria de responsabilitate. Potrivit comandantului contingentului, maiorul Co...
3 morţi şi peste 30 de răniţi în Africa de Sud în urma unei revolte la un centru de detenţie Trei persoane au murit și alte 26 au fost rănite în urma unor violențe izbucnite la o închisoare din orașul Port Elizabeth, au anunțat autoritățile, informează agerpres.ro Au avut loc confruntări între gardieni și deținuți, iar ca urmare trei persoane au murit ș...
Expert-Grup vine cu o reacţie privind asumarea responsabilităţii Guvernului Centrul Analitic Independent „Expert Grup” vine cu o notă de poziţie faţă de convertirea în datorie de stat a creditelor de urgenţă acordate de către Banca Naţională în 2014/2015 unor bănci comerciale. Experţii atestă mai multe probleme asociate cu natura şi modul...
Clubul de fotbal TSKA Moscova are o noua casa. Echipa a jucat primul meci pe noul stadion, pentru co... Ceremonie fastuoasa de deschidere a Arenei TSKA, cu o capacitate de 30 de mii de locuri, constructia careia a durat 9 ani si pe care echipa va juca de acum incolo. Prima partida pe noua arena, dintre TSKA si Terek, a fost dominata de gazde. Lacina Traore a marcat primul gol.    Pana la p...
WSJ: Companii IT precum Google, Facebook, Amazon produc transformări structurale fără a fi monitoriz... Companii din domeniul tehnologiei informaţionale, precum Google, Facebook şi Amazon, produc transformări structurale în economia Statelor Unite, inclusiv pe piaţa muncii, cu efecte sociale puternice, constată The Wall Street Journal, pledând pentru dezbateri, reglementări şi modalităţi d...