ilan_sor_14_83783000.jpg

Igor Dodon, acuzat de Ilan Șor că promisiunea făcută exportatorilor moldoveni a fost doar acțiuni de publicitate

Ilan Şor, primarul oraşului Orhei, degrevat din funcţie, şi preşedintele ţării, Igor Dodon, se întrec în promisiuni privind soluţionarea problemei exportatorilor moldoveni, care livrează mărfuri în Rusia. Asta după ce Guvernul de la Moscova a interzis, la sfârşitul anului trecut, tranzitarea produselor importate prin Ucraina. Cei doi au anunţat că au solicitat executivului rus să remedieze situaţia. Ilan Şor îl acuză însă pe şeful statului Igor Dodon că a luat atitudine cu mare întârziere. Asta în condiţiile în care se laudă că este preocupat de problemele moldovenilor stabiliţi în Rusia.

„Preşedintele nostru se odihneşte, dar el a uitat că nu toţi cetăţenii simpli se odihnesc. Asta se numeşte farsă politică. Anume din acest motiv, nu vom aştepta ca domnul Dodon să soluţioneze aceasta problemă, prin acţiuni de PR. Nu excludem că această problemă a fost creată artificial”, a declarat Ilan Şor, preşedintele Partidului „ŞOR”.

Ilan Şor a mai spus că partidul pe care îl conduce, prin intermediul Congresului Comunităților Ruse, i-a ajutat pe mai mulţi exportatori de la noi să transmită o scrisoare către Guvernul de la Moscova în care cer rezolvarea problemei. De asemenea, Partidul „ŞOR” a anunţat că începe campania de colectare a semnăturilor cetăţenilor afectaţi de decizia Rusiei, care, la fel, vor fi transmise executivului de la Moscova. Şor a mai precizat că regretă faptul că Dodon, dar şi alţi politicieni de la noi urmăresc să obţină capital pe seama problemelor oamenilor.

„Să ne amintim faptul că Maia Sandu a contribuit la blocarea asistenţei din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova doar pentru a-şi face PR. Din punctul meu de vedere, acţiunile lui Dodon se asociază cu acelaşi cinism faţă de cetăţenii noştri”, a menționat Ilan Şor, preşedintele Partidului „ŞOR”.

Solicitat de Publika TV, consilierul prezidenţial, Maxim Lebedinschi, a menţionat că nu poate comenta afirmaţiile lui Ilan Şor şi că trebuie să se documenteze. Iar Maia Sandu nu a fost de găsit pentru a oferi o reacţie la acuzaţiile ce i se aduc.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

IDC Romania anunță numirea Alinei Georgescu în poziția de Country Manager pentru România Comentând cu privire la numirea Alinei Georgescu ca și Country Manager al IDC România, Jan Široký, Vicepreședinte IDC, a declarat: " În IDC , noi credem în a susţine clienții pentru a construi strategii de succes. Pe măsură ce piața se schimbă și noile tehnologii joacă un rol tot mai m...
(video) Ghimpu, despre petrecerea lui Dodon la Condrița: Eu nicio noapte n-am dormit acolo Loderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, spune că este ilegal să dai petreceri la Reședința de Stat. În cadrul unei conferințe de presă acesta a comentat informațiile apărute în presă precum că președintele Igor Dodon ar fi organizat la vila de la Condrița comătria fiului cel mic. &Icir...
FOTO. 10 motive să vii la Underland Wine&Music Fest Îți prezentăm 10 motive să vii la acest eveniment unic: 1. Underland este unicul festival subteran nu doar din Moldova, dar din întreaga lume și este organizat în cramele Cricova.  2. Multă muzică - vei avea parte de zece ore de muzică concomitent pe 4 scene unde vor evolua peste 30 de artiști ...
LIVE: Protest în fața Parlamentului, ÎMPOTRIVA sistemului mixt Protestatarii din fața Parlamentului solicită deputaților să nu schimbe sistemul electoral din R. Moldova și să renunțe la elaborarea unui al treilea proiect de lege care să comaseze prevederile privind sistemul uninominal propuse de democrați și cele privind sistemul mixt ale socialiști...
VIDEO. Important pentru cei ce merg la Iași pentru pașaport: Se face doar cu programare online, iar ... Autoritățile române anunță că din vară va fi deschis un nou birou, special pentru persoanele care au nevoie de un pașaport în regim de urgență. Preluat de la: Agora.md
7 cele mai scumpe destinații turistice din lume în 2018 Pentru că suntem în perioada concediilor, agenţia de bilete online Hoppa a publicat o listă cu cele mai scumpe destinaţii turistice. În realizarea topului, cei de la Hoppa au luat în calcul şase cheltuieli comune ale turiştilor, cum ar fi călătoria cu taxiul pe distanţa...