img_2704001_thumbs_450x300_4827451.jpg

IGSU a lansat linia fierbinte in cazul accidentului din apropiere de Anenii Noi. La acest numarul de telefon rudele pot afla informatii despre starea celor doua femei ranite, dar si unde se afla corpurile neinsufletite ale celor 5 persoane decedate

 

Astfel, potrivit IGSU, apeland 901, rudele, apropiatii si prietenii persoanelor implicate in accident pot solicita informatii despre starea celor doua femei care se zbat intre viata si moarte, dar si unde au fost duse corpurile neinsufletite ale celor cinci persoane care s-au stins in urma accidentului.

 

Comunicatul emis de IGSU:

 

„În urma accidentului de circulaţie produs în această dimineaţă, în  apropiere de localitatea Todireşti, raionul Anenii Noi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI a lansat linia fierbinte 901.  Rudele şi apropiaţii persoanelor implicate în accident pot obţine informaţii privind starea persoanelor traumatizate, dar şi locul aflării persoanelor decedate. 

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI va monitoriza acţiunile ulterioare în urma accidentului şi va furniza informaţiile necesare rudelor persoanelor care au avut de suferit.

 

Accidentul de circulaţie a avut loc în această dimineaţă în pe traseul R2 km 28 Chişinău – Bender. În urma impactului a două automobile de  model Audi şi Dacia 5 persoane, inclusiv un minor au decedat. Alte două persoane au fost transportate cu diverse traumatisme în spital. La faţa locului pentru lucrări de descarcerare şi deblocare au acţionat 3 echipaje de pompieri şi salvatori. Toate circumstanţele şi cauza producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.”


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

Muzică şi voie bună de Ziua Muncii. Zeci de oameni au sărbătorit 1 mai la vinăria din satul Puhoi... Cei care și-au dorit un întâi mai mai special, au putut astăzi gusta din bucate tradiţionale şi muzică bună asortate cu vin de calitate. Toate oferite de o vinărie din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Doritorii au avut posibilitatea să se familiarizeze şi cu procesul de producere a licorilor dar şi să...
Cu margini aurite și insigna cu trei pene: Cum arată invitațiile la nunta prințului Harry Aproximativ 600 de persoane au fost invitate la cununia prinţului Harry cu Meghan Markle, care va avea loc pe 19 mai, la Capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor. Aceste persoane au fost invitate şi la o recepţie organizată de Regina Elizabeth a II-a la St George's Hall, noteaza digi24.ro...
Deputat de la București: Ideea că Acordul de Asociere cu UE nu a adus nimic bun Republicii Moldova e... Deputatul Matei Adrian Dobrovie, membru al Comisiei de Politică Externă şi vicepreşedinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, a vorbit la Adevărul Live despre problemele comunităţii româneşti din Ucraina şi situaţia politică de la Chişinău. Relaţiile româno-ucrainene &bdquo...
(video) Carla’s Dreams a interpretat altfel piesa „Document” a trupei românești de rock COMA... Proiectul Carla's Dreams a acceptat să facă schimb de piese cu o celebră trupă românească de rock. Iată ce a ieșit din această provocare!  Carla’s Dreams s-au pus în pielea celor de la COMA și au realizat un cover neașteptat după piesa „Document&...
Cine e FAVORIT să ia locul lui Daum, după dezastrul cu Muntenegru România a ratat din nou calificarea la un Campionat Mondial, iar şansele ca selecţionerul Christoph Daum să rămână la cârma tricolorilor sunt infime.  Cum contractul acestuia va expira la finalul meciului cu Danemarca (8 ...