Imbatranirea-activa-sustinuta-si-promovata-in-moldova-42928.jpg

Îmbătrânirea activă, susținută și promovată în Moldova

Potrivit unui comunicat emis de instituție, organizaţiile aplicante trebuie să deţină personalitate juridică, să nu aibă caracter comercial, să aibă în echipă persoane vârstnice în proporție de 2/3 din numărul de membri şi din componenţa organelor de conducere, și să aibă drept scop orientate spre dezvoltarea personalităţii vârstnicilor şi integrarea lor în viaţa publică, socială și culturală.

La concurs sunt încurajate să depună proiecte organizaţiile, care dispun de cofinanţare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituţii şi donatori locali şi internaţionali şi pot justifica o contribuţie proprie de cel puţin 20%, din valoarea totală a proiectului.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

(foto) Noua generație Dacia Duster ar putea debuta la sfârșitul acestei luni Se pare că există șanse foarte mari să vedem noua generație Dacia Duster mai devreme decât Salonul Auto de la Frankfurt preconizat pentru septembrie.  Potrivit unor informații, constructorul român ar fi pregătit să prezinte a doua generație a modelului chiar &ici...
(video) O nouă dezbatere electorală între candidații Igor Dodon și Maia Sandu O nouă rudă de dezbateri între cei doi candidați la șefia statului, Igor Dodon și Maia Sandu, are loc în aceste clipe la postul de televiziune ProTV Chișinău. Cel de-al doilea scrutin al alegerile prezidențiale vor avea loc la 13 noiembrie curent. ...
După 40 de ore de frig, locuitorii sectoarelor Centru și Râșcani au fost reconectați, în sfârşit, la... O avarie majoră la rețeaua de alimentare cu căldură a dat bătăi de cap celor de la Termoelectrica S.A, după ce o conductă importantă de la CET 2, care face legătura între mai multe sectoarele din Capitală, s-a spart acum două zile.Într-un comunicat de presă emis în această dimineaţă, întreprinderea ...
Gunoiștea din Trușeni a fost închisă peste cel puţin un deceniu de existență „Tot ce se aduce și se aruncă aici se scurge în râul Bâc și ajunge în oraș”, a atenţionat Ruslan Codreanu, care a dispus închiderea gunoiştii  Tone de deşeuri din construcţii, gunoi menajer şi pneuri uzate sunt depozitate zilnic nu departe ...
Caz excepțional! O femeie, condamnată după ce l-a sărutat îndelung pe iubitul său (FOTO) O americancă din statul Oregon a fost încarcerată, fiind găsită responsabilă pentru moartea iubitului său, scrie realitatea.net.În iunie 2016, în timpul unei vizite făcute bărbatului în spatele gratiilor, Melissa Ann Blair i-a furnizat acestuia 7 pachețele de metamfetamină.Schimbul s-a făcut printr-...
Culmea ipocriziei! Hoții miliardului din PLDM inițiază moțiune de cenzură pe tema furtului de la BEM... Deputatul PLDM Chiril Lucinschi, unul din beneficiarii furtului de la Banca de Economii anunță că va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Asta după ce tot miniștrii PLDM au votat pentru acordarea creditului de urgență sistemului bancar, scrie politics.md.Sursa citată menţionează că însu...