465x0_images.jpg

În cultură, societate și drept, distrugerea nu e totdeauna creatoare, precum în economie

 

E seducătoare ideea că Joseph Schumpeter l-a citit pe Marx în perioada în care a fost profesor de antropologie la Universitatea din Cernăuți, unde a ajuns în 1909, după ce studiase dreptul la Viena sub îndrumarea lui Eugen von Böhm-Bawerk. În orice caz, evoluțiile istorice par a-i da dreptate lui Schumpeter în dauna lui Marx: socialismul câștigă teren în fața capitalismului în mod gradual, nu prin revoluția subită și violentă a proletariatului. Capitalismul decade în corporatism – teoretizat de un alt curent colectivist: fascismul -, iar principalii săi adversari nu sunt gulerele albastre, ci cele albe, respectiv intelectualii din universități.

Totul pleacă de la conceptul de distrugere creatoare, concept în bună măsură pozitiv ca motor al capitalismului la Schumpeter. Libertatea economică stimulează inovația, inovația este principala armă cu care se manifestă concurența între firme. Progresul tehnologic este principalul, dar nu singurul avatar sub care se manifestă inovativitatea ca armă a concurenței.

Totul ține de dezideratul satisfacerii cât mai depline a nevoilor consumatorilor la prețuri cât mai accesibile. Pentru asta, aparent contradictoriu, creșterea calității trebuie să meargă mână în mână cu reducerea prețurilor. Cine nu face față competiției, dă faliment și este eliminat de pe piață. Nimic din ce poate fi reutilizat în folosul consumatorilor nu se pierde. Tocmai de aceea, nimeni nu trebuie salvat de la faliment prin măsuri intervenționiste de stat. Capitalul firmelor falimentare este reciclat în noi business-uri profitabile.

Tocmai de aceea, acest proces distructiv inerent capitalismului este caracterizat drept creator/creativ. Modurile vechi de producție fac loc celor noi, antreprenorii de succes învață din lecțiile celor care au suferit eșecuri, preluându-le nu doar activele, ci și experiența. Iar falimentul, deși o lovitură grea pentru oricine, nu este o rușine, un stigmat. Devreme ce antreprenoriatul înseamnă asumarea de riscuri și a acționa pe baza unei cunoașteri inerent parțiale și limitate, cei care dau faliment contribuie și ei la progresul și dezvoltarea economiei.

Acesta este mersul firesc al economiei în cadrul instituțional bazat pe proprietate privată și libertate individuală. Problema este însă: cum asigurăm acest cadru instituțional propice economiei? Pentru că aici intervine un aparent paradox: capitalismul, cu distrugerea sa creatoare, cu permanenta sa schimbare, cu dinamismul său deseori amețitor, mai ales în epoci de schimbare de paradigmă tehnologică, cu concurența sa acerbă, este bun și firesc doar în economie. Cadrul instituțional care îl face posibil trebuie, dimpotrivă, să rămână pe cât posibil neschimbat: proprietate privată, drepturi și libertăți individuale.

Din păcate, însă, capitalismul se "revarsă" din arealul său natural, care este economia, în politică, cultură, drept și societate. Concurența, benefică în economie, devine luptă politică pentru putere între grupuri de interese, fiecare țintind să dobândească controlul asupra aparatului monopolist de taxare și redistribuire denumit "stat". Devine obsesie pentru "progres" în cultură, educație și moravuri.

Iată cum capitalismul își subminează propria precondiție instituțională, care este liberalismul clasic: diversele tendințe anticapitaliste, indiferent că sunt de stânga, dreapta sau centru, ajung să se bată între ele în cel mai "capitalist" mod cu putință, distrugând capitalismul economic. Este ceea ce a prevăzut cu multă luciditate Schumpeter însuși.

Tocmai de aceea, pentru prezervarea capitalismului economic, care a transformat sărăcia din regulă în excepție și a democratizat prosperitatea, avem nevoie de o stabilitate a cadrului instituțional pe care e bine să nu ne sfiim să o numim "medievală". Evident, nu în sensul de întoarcere la structurile de putere și organizaționale din Evul Mediu, ci în sensul unei permanențe a anumitor valori. Care nu pot fi apărate decât prin educație. Și care ar putea fi încarnate simbolic de monarhie. Altfel, ne vom trezi că, în loc de cultură, avem doar propagandă politică, marketing, PR și literatură motivațională.

Avem nevoie de antreprenori economici, nu politici și culturali, al căror scop să fie profitul în cel mai simplu sens, nu puterea asupra semenilor lor. Profit care nu este decât expresia că au reușit să satisfacă nevoile respectivilor semeni.

https://www.profit.ro  

Ionuţ Bălan


Preluat de la: Timpul.md