bani_6_53016900.jpg

În ianuarie 2018, Fiscul a acumulat 2,5 miliarde de lei la bugetul de stat

Peste 2,5 miliarde de lei au fost acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public naţional în prima lună a anului 2018.

Cifra este în creştere cu aproape 25 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut.      

Cei mai mulţi bani, aproape un miliard şi 170 de milioane de lei, au fost vărsați în bugetul de stat, ceea ce reprezintă cu aproape 28 la sută mai mult decât acum un an. Fondul asigurărilor sociale a fost suplimentat cu 920 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu peste 25 la sută faţă de ianuarie 2017.

Şi încasările în bugetele locale au crescut cu aproape 20 la sută. În total, au fost colectate puţin peste 290 de milioane de lei. Fondul asigurărilor medicale a acumulat puţin peste 260 de milioane de lei.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

O exoplanetă descoperită recent este ‘mai fierbinte decât cele mai multe dintre stele’... O exoplanetă uriașă, descoperită de curând în constelația Lebăda, aflată la o distanță de 650 de ani-lumină față de Terra, este 'mai fierbinte decât cele mai multe dintre stele', informează CNN. KELT-9b este o planetă uriașă, ...
Odata cu venirea primaverii, moldovenii aleg salinele pentru profilaxie si chiar tratament, insa spe... Svetlana Gonciarova este educatoare la o gradinita din Cimislia. Are probleme de sanatate, asa ca atunci cand are un pic de timp liber, urca in microbuz si face 100 de km pana la salina din Straseni.   Svetlana GONCIAROVA "Tot probleme cu gaimarita, bronsita si ieri a fost un efect ca mi...
De luni se stinge lumina în zeci de localități din R. Moldova. De ce se deconectează energia electri... Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că luni, 25 septembrie 2017, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în intervalele de timp indicate mai jos: 1. Chişinău, sectorul Buiucani, ...
Doua persoane si-au pierdut viata in timp ce sarbatoreau triumful nationalei franceze, iar sute de m... La Paris, haosul a izbucnit imediat dupa miezul noptii, oamenii refuzand sa plece de pe strazi. Politia a folosit forta pentru a dispersa multimea. In urma declansarii violentelor, autoritatile au oprit tot transportul in comun, inclusiv metroul. Numeroase magazine si gherete au fost incendiate si p...
Ion Vasilati, fost judecator la Curtea Constitutionala, a murit la varsta de 81 de ani   Ion Vasilati, judecător constituţional în demisie din cadrul primului Plen al Curţii Constituţionale a murit la varsta de 81 de ani. Pe tot parcursul vieţi activitatea dlui Ion VASILATI a fost legată de domeniul dreptului. Astfel, începând cu anul 1966,...
Liviu Dragnea prezintă lista membrilor Cabinetului Grindeanu, Liviu Dragnea prezintă lista membrilor Cabinetului Grindeanu, în care vicepremier va fi Sevil Shhaideh. Dragnea a prezentat lista fără nominalizările făcute de ALDE. Astfel, el a prezentat următoarea componentă a Cabinetului: ...