658x0_op.jpg

Încă o viață salvată! Numărul transplanturilor de ficat a ajuns la 40

În Republica Moldova a fost efectuat cel de-al 40-lea transplant de ficat. La operația, care s-a desfășurat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, au asistat și chirurgii din România. Intervenția chirurgicală a decurs cu succes, iar pacientul se simte bine, transmite IPN.

Potrivit șefului Secției chirurgie hepatobiliopancreatică, profesorul Adrian Hotineanu, transplantul hepatic a fost de la donator viu, acesta fiind un bărbat de 38 de ani. Beneficiar a devenit fratele său de 35 de ani, diagnosticat cu ciroză hepatică virală B și D, fază terminală.

„Pacientul a avut o variantă anatomică rar întâlnită: trifurcația venei portă, care a necesitat reconstrucția vasculară complexă. A fost primul caz în țara noastră asistat de echipa din România formată din conferențiarul Vladislav Brașoveanu și conferențiarul Dragoș Zamfirescu – șeful Asociației chirurgiei plastice și reconstructive din România”, a declarat Adrian Hotineanu, citat într-un comunicat de presă al instituției medicale.

În anul 2017, în cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au fost realizate 12 transplanturi hepatice, unul de la donator viu, iar restul donatorilor au fost în moarte cerebrală. Totodată, anul trecut, pentru prima dată, în cadrul instituției, echipa medicală a Secției chirurgie hepatobiliopancreatică a realizat chirurgia hepatică pediatrică oncologică, fiind operați trei copii”.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Incendiu la Edineț: O persoană a murit după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări În seara zilei de ieri un bărbat a decedat după ce casa acestuia a luat foc. Cazul a avut loc în orașul Edineț. Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 18.44 min. Din primele informații s-a...
Traian Băsescu îşi dă demisia de la conducerea partidului său: Voi declanşa imediat procedurile de p... Ex-preşedintele României, Traian Băsescu îşi dă demisia de la conducerea partidului său, Partidul Mișcarea Populară. Despre aceasta a anunțat politicianul pe pagina sa de Facebook. „Eu consider că, de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentulu...
Avocado face minuni pentru sănătate. Ce beneficii poți obține dacă consumi regulat acest fruct Avocado este un fruct originar din America de Sud, care în ultimii ani a devenit extrem de popular în țările din Europa de Est, inclusiv și în Republica Moldova, mai ales printre cei care își doresc un stil de viață sănătos.Cercetătorii americani au făcut un studiu pe aproape 18.000 de persoane, din...
#realIT. Samsung opreşte DEFINITIV producţia de Galaxy Note 7 Samsung a "întrerupt permanent" Galaxy Note 7, potrivit androidcentral.com. Informaţia vine de la Seul, unde Samsung a declarat că "va înceta definitiv vânzările dispozitivului", asta la mai puţin de o zi după ce le-a transmis utilizatorilor de Note 7 vechi şi noi să oprească telefoanele câtă vreme ...
(foto) SEMA 2016: Oricine ar fi încântat să conducă această maşină bazată pe un Mustang produs în 19... Atelierul american de tuning Timeless Kustoms a prezentat la festivalul de tuning SEMA conceptul numit Vicious, creat pe baza unui coupe Ford Mustang produs în anul 1965. Prototipul ascunde sub capotă un motor tri-turbo care produce 1.000 de cai putere. Noutatea a fost cons...
(foto) Un sector de poliție de la Buiucani, renovat și dotat după standardele internaționale Sectorul de poliție nr. 3 de la Buiucani, a fost redeschis, fiind complet renovat și dotat în conformitate cu cerințele internaționale și bunele practici în domeniu. Sectorul de poliție are amenajată o zonă pentru copii, oferă accesul gratuit la rețeaua Wi-Fi, precum ...