635x0_Ion-Hadarca-foto.jpg

Ion Hadârcă: AVÂNT SAU CĂDERE?

 A venit toamna și a demarat o nouă sesiune parlamentară. Cu cântec, cu petarde, cu demisii, cu scindări și scenarii oculte… Politichie, dom`le, ar zice nea Iancu. Iar Eminescu, privitor ca la teatru, ar zice: „Alte măști, aceeași piesă”. În fapt, se schimbă doar proverbul: Toamna se numără… candidații. Mai are cineva timp pentru bieții români din Basarabia și Bucovina? Sau pentru cei din diasporă? Aș… Nici peste Prut, în actuala RM, nu-s prea mari deosebirile. 

Mai coabităm cu socialiștii, mai întindem o Horă Mare la Festivalul românilor de pretutindeni și mai-mai să punem de-o Unire. Ei, aș… batem pasul pe loc, asta e!
La modul serios, am parcurs câteva evenimente de o semnificație deosebită. S-au scurs 30 de ani de la Prima Mare Adunare Națională din 27 august 1989, 30 de ani de la istorica sesiune când Parlamentul de la Chișinău a votat revenirea la alfabetul latin și 28 de ani de independență a Republicii Moldova. Evenimente majore precedate de ani de zbateri și dezbateri, declarații, proiecte, mitinguri, adunări, cenacluri, ciocniri stradale, sancțiuni, arestări, frământări…

În cadrul unui interviu pentru TVR-Moldova, despre evenimentele menționate, la întrebarea când și cum a început Mișcarea de renaștere, inițial formulasem un răspuns incomplet: odată cu „Perestroka” lui Gorbaciov… Pentru completarea tabloului trebuie să-i menționăm aparte pe Ronald Reygan, președintele american, cel cu celebra formulă „imperiul răului”, pe Helmut Kohl, pe Margaret Thatcher și pe Papa Ioan Paul al II-lea, lideri mondiali de mare anvergură, care au impulsionat și determinat crucial schimbările politice de pe glob de la sfârșitul mileniului precedent: căderea Zidului Berlinului, dizolvarea Pactului de la Varșovia și, în ultimă instanță, prăbușirea imperiului sovietic, procese la care ne-am adus și noi modesta contribuție.

Pentru că în luna august am consemnat și 80 de ani de la semnarea odiosului Pact Molotov-Ribbentrop, vom preciza că, de fapt, totul a început la 23 august 1939! Atunci când cei doi mari tirani au decis să-și împartă înde ei Europa, poate chiar și lumea întreagă. Ocupația, interzicerea limbii române și a grafiei latine, interzicerea clasicilor, a istoriei naționale, sârma ghimpată dintre frați, foametea și deportările au declanșat un adevărat ETNOCID, consecințele căruia românii din RM, și nu numai, le resimt până în ziua de azi!

„Parada suveranităților”, în contextul „perestroikăi” gorbacioviste de suprafață, a fost doar o iluzie de moment, căci nu ne-a adus paradisul, ci doar paraditul, cum zic bucureștenii. Desigur, forța trezirii conștiinței naționale a funcționat atunci, însă doar pe termen scurt… Da, cu 30 de ani în urmă, la 27 august, în inima Chișinăului, s-au rostit deschis toate durerile și frământările acumulate timp de 50 de ani de robie sovietică. Da, Frontul Popular din Moldova, din perioada lui de glorie a anilor 1989-1990, organizatorul Marii Adunări Naționale, a avut un program serios, cel mai coerent program politic, susținut pe termen scurt de electorat, iar pe termen lung disipat în alegerea direcției strategice comune, sfâșiat între est și vest, între război și pace, între a fi și a nu fi…

Până la urmă, totul a eșuat în așa-zisa independență, care-i sublimă, vorba lui Caragiale, dar care lipsește cu desăvârșire. Adică există în plan extern – prin recunoașterea ei de către ONU, UE, prin semnarea Acordului de asociere – dar, în realitate, suntem tratați în Est ca și în Vest ca un „cordon sanitar”, ca o zonă indecisă, așteptând în antecamera Europei. Prezența ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, la Chișinău pe 24 august, fără acordul Guvernului local, demonstrează clar câtă independență infatuată are azi RM.

Soluția? A declarat-o oficial Parlamentul României în Anul-centenar: „Suntem deschiși, Vă așteptăm…”. Această deschidere filială ar fi un bun prilej de a coagula toate forțele unioniste, de o parte și de alta a Prutului, pentru a demonstra consecvența și dorința reală de a persevera în realizarea marelui Proiect de Țară Reunită. Nu ascund că în această degringoladă parlamentară în care pare-se ne aflăm, caut și eu un punct de sprijin, vorba lui Arhimede, adică o platformă politică de certă coloratură unionistă, pe deplin compatibilă cu ideile pentru care am pledat și pledez de o viață.

Petre P.Carp, mare junimist și prim-ministru conservator al României regale ne-a atenționat: „În politică greșelile nu se răzbună, ci se îndreaptă”. Corect, dar – incomplet: Greșelile și erorile istoriei, dacă nu sunt îndreptate, zicem noi, au tendința să se mai repete, dar și să se răzbune pe cei care nu o iau în serios. În egală măsură, aceasta se referă la actuala situație politică din cele două state românești.

Așadar, răspunsul la întrebarea: Ce ne așteaptă, avânt sau cădere, se află aici, în forul suprem al României, în expresia majoră a unității noastre naționale, dincolo de culoare politică și interese de grup.
 


Preluat de la: Timpul.md