italia-ameninta-ca-isi-blocheaza-porturile-dupa-sosirea-a-10-000-de-migranti-in-doua-zile-34116.jpg

Italia amenință că își blochează porturile, după sosirea a 10.000 de migranți în două zile

„Nu mai putem continua așa”, a afirmat o sursă apropiată executivului, chestionată de AFP, după informații apărute în presa italiană cu privire la o astfel de amenințare.

Potrivit presei, reprezentantul italian pe lângă Uniunea Europeană, Maurizio Massari, s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos, și i-a înmânat o scrisoare în care Italia a explicat că, după recentele sosiri masive de migranți pe coastele sale în ultimele zile, „situația a atins limita suportabilului”.

Peste 10.200 de migranți au fost salvați de duminică până marți în largul coastelor Libiei, dintre care 5.000 numai luni, 3.300 duminică și 1.900 marți. Paza italiană de coastă coordonează aceste operațiuni de salvare în Mediterana, dar la care participă, de asemenea, numeroase nave străine, inclusiv închiriate de ONG-uri.

Toți acești migranți sunt transportați ulterior spre porturi italiene unde sunt cazați în centre de primire a căror capacitate este saturată.

„Dacă vom continua cu astfel de cifre, situația va deveni de nesuportat chiar pentru o țară mare și deschisă ca a noastră”, a declarat la Ottawa președintele italian, Sergio Mattarella, citat de presa din peninsulă.

Italia se plânge de mai mulți ani că este lăsată singură în fața crizei migratorii și sosirilor masive de migranți dinspre Libia și a îndemnat la mai multă solidaritate din partea partenerilor săi europeni.

Potrivit Ministerului italian de Interne, peste 73.300 de migranți au sosit pe teritoriul național de la începutul anului, în creștere cu peste 14% în comparație cu aceeași perioadă din 2016.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, 2005 persoane și-au pierdut viața ori au fost date dispărute în 2017 încercând să traverseze Mediterana.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantități mari de praf. Ce se va putea observa în fi... În ziua de 13 spre 14 decembrie 2017, Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantități mari de praf lăsate de asteroidul activ 3200 Phaethon. La contactul cu atmosfera, particulele de praf vor aprinde gazul atmosferic, lăsând dâre luminoase pe cer: stele căzătoare, anunță Observatorul astro...
Si-a aruncat in aer cu o grenada fosta iubita, dupa ce aceasta l-a parasit. Ce visase copilul lor cu...    Dalibor Gavric, un bosniac de 42 de ani care traia in Austria, a planuit o razbunare oribila impotriva iubitei care il parasise. Milijana Malesevic, si ea tot din Bosnia, insa cu aproape doua decenii mai tanara, l-a cunoscut pe barbat in Viena, unde ea lucra ca ospatarita. Cei doi au i...
Ei au topit milioane de inimi femeieşti: Topul celor mai atrăgători bărbaţi din lume (FOTO) Au cucerit inimile a milioane de femei din toată lumea. Sunt arătoşi, bogaţi şi apar pe primele pagini ale revistelor de modă. Vezi topul celor mai atrăgători bărbaţi din lume.10. Sean O'PrySean nu a visat niciodată să îmbrăţişeze cariera de model. Întâmplător pe una dintre paginile sale de socializ...
O ceşcuţă din această băutură îți curăță plămânii de mucus și tutun. Uimitor Datorită beneficiilor pe care le are asupra organismului, ovăzul este recomandat de nutriționiști în dietele de detoxifiere. Ovăzul conține nutrienți importanți pentru tot organismul, cum ar fi lecitină, vitaminele A și B, proteine, amino...
Andrian Candu l-a felicitat pe Călin Popescu-Tăriceanu Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a felicitat pe Călin Popescu-Tăriceanu cu ocazia realegerii în funcţia de preşedinte al Senatului României, transmite IPN. De asemenea, Andrian Candu l-a felicitat cu ocazia realegerii &i...
Ce PENSIE primeşte Nadia Comăneci de la statul român Românca Nadia Comăneci este una dintre cele mai apreciate personalităţi din istoria sportului, scrie ONE.  Potrivit www.mts.ro, sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individual...