krasnoselski-de-ce-autoritatile-din-moldova-si-ucraina-aprind-fitilul-care-poate-duce-la-o-explozie-34848.jpg

Krasnoselski: De ce autoritățile din Moldova și Ucraina aprind fitilul care poate duce la o explozie?

„Transnistria continua să considere aceste acțiuni drept unilaterale și încercări de a controla în totalitate exportul și importul nostru, precum și traversarea hotarului. Aș vrea să amintesc că anterior au existat înțelegeri și dreptul Transnistriei de a efectua operațiuni economice și cel de liberă circulație a cetățenilor. Desigur că acest post vamal a încălcat deciziile care au fost luate anterior. În plus, deciziile luate în formatul 5+2 pe în perioada 2-3 iunie curent vorbesc despre faptul că deciziile conflictuale trebuie soluționate doar în cadrul negocierilo”, menționează Vadim Krasnoselski, potrivit novostipmr.com.

El susține că această decizie a fost luată fără consultarea părții transnistrene. 

„Eu nu știu, poate în perioada 2015-2016 au fost duse astfel de tratative și existau anumite înțelegeri, dar cu mine personal sau cu colegii mei această chestiune nu a fost discutată. Acest lucru ne pune în gardă”, declară Krasnoselski.

De asemenea, el consideră că nu este tot atât de optimist precum conducerea R. Moldova și a Ucrainei, fiindcă aceste măsuri vor aduce pierderi economice administrației de la Tiraspol. 
„Pentru cineva acest lucru va fi pozitiv, dar cu siguranță nu pentru locuitorii regiunii transnistrene. Trebuie să vedem cum va funcționa acest post vamal. Atrag atenția asupra faptului că au fost instalate posturi fiscale care au anumite instrucțiuni. Ele vor trebui să activeze potrivit legislației moldovenești, iar acest lucru va încălca libertățile cetățenilor noștri și a agenților economici”, consideră liderul de la Tiraspol.

Acesta este de părere că nu a fost epuizat conflictul declanșat în 1992. „De ce după 25 ani de conviețuire pașnică dintre Transnistria, Moldova și Ucraina trebuie aprins fitilul care poate duce la o explozie?” se întreabă Krasnoseslki.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

(sondaj) Pentru ce partide ar vota moldovenii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova ar obține 31,8 la sută din voturile cetățenilor. Acestea sunt rezultatele unui nou sondaj de opinie realizat de „CBS-AXA”, la comanda Institututului IDIS „Viitorul”. Son...
Prima naţională din Europa, calificată la CM din Rusia, din 2018 / România încă are şanse la calific... Belgia a învins duminică seară reprezentativa Greciei, scor 2-1, şi a devenit prima naţională europeană calificată la Campionatul Mondial din Rusia. România are o singură variantă să păstreze şanse cât de cât reale pentr...
Cleveland este de neoprint in acest sezon de NBA. Cavalerii au trecut cu 128 la 120 de Huston Rocket... Cleveland este de neoprint in acest sezon de NBA. Cavalerii au trecut cu 128 la 120 de Huston Rockets si nu au inca nicio infrangere. Kyrie Irving a fost cel mai bun marcator al gazdelor cu 32 puncte. Vedeta LeBron James a inscris 19 puncte.   Nici vicecampioana Golden State Warriors nu grese...
MAE al României confirmă: Accident naval cu patru români în Marea Britanie; un decedat, doi dispăruţ...  Un grup format din patru cetăţeni români, aflaţi pe o barcă în largul mării în Marea Britanie, a intrat în coliziune cu o altă ambarcaţiune în noaptea de sâmbătă spre duminică, unul dintre ei fiind decedat, a transmis, duminică, Ministerul Afacer...
Mark Zuckerberg a primit diploma Harvard, la 12 ani de când a renunțat la studii Mark Zuckerberg a renunțat la studii în noiembrie, 2005, pentru a se ocupa full-time de proiectul Facebook, notează The Telegraph citat de Digi24. „Menirea e acel sentiment că faci parte din ceva mai important decât tine însuţi. Atunci când părinţii noştri au absolvit, această menire ...
Din 1 aprilie, se depun actele pentru înscrierea în clasa I Din 1 aprilie, părinții pot depune actele pentru înscrierea copiilor în clasa I. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, sunt înscriși obligatoriu în clasa I, fără probe de concurs, toți copiii care au împliniți 7 ani până la î...