filip_26649900.jpg

Letonia susţine în continuare parcursul european al Republicii Moldova. Discuţiile lui Filip cu Vējonis

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Letonia, Raimonds Vējonis, în marja celei de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au subliniat buna cooperare stabilită între statele noastre, în special în contextul procesului de implementare a reformelor necesare în Republica Moldova. Premierul s-a referit la evoluţiile în procesul de implementare a Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. De asemenea, a fost apreciată asistenţa de dezvoltare oferită Republicii Moldova de către Guvernul Letoniei în diverse domenii.

La rândul său, preşedintele Raimonds Vējonis a reiterat întreaga susținere a Letoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, menționând că partea letonă este dispusă să împărtașească din experiența sa în parcurgerea drumului european.

Părţile au pledat pentru intensificarea ritmului schimburilor comercial-economice, accentuând necesiatatea activizării lucrului Comisiei interguvernamentale moldo-letone pentru cooperare comercial-economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică, dar şi pentru semnarea unui acord bilateral privind securitatea socială. În același timp, Președintele Republicii Letonia a acceptat invitația de a efectua anul viitor o vizită oficială în Republica Moldova.

Până în prezent, Republica Moldova şi Republica Letonia au semnat 30 de acorduri bilaterale, alte cinci fiind în proces de negociere.


Preluat de la: Publika.md