465x0_fire.jpg

LIVE VIDEO. Incendiu la Notre-Dame. Primele vești bune: interiorul este mai puțin afectat

Un incendiu a izbucnit luni seară la catedrala Notre-Dame din Paris. Nu este clară cauza incendiului, însă oficialii susţin că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare. Un istoric francez a declarat că asistăm la prăbușirea „celui mai vizitat monument istoric”. Una dintre turle și acoperișul s-au prăbușit. Culmea ironiei, nefastul eveniment a avut loc chiar de Ziua Mondială a Artei. După aproape opt ore de luptă cu flăcările, pompierii au anunțat în cursul nopții că focul este acum sub control.

ACTUALIZARE ORA 6:00 Catedrala Notre Dame din Paris, una dintre cele mai vechi, mai mari şi mai cunoscute din lume, a fost grav avariată de un imens incendiu. Flăcările s-au ridicat zeci de metri deasupra impunătorului monument gotic a cărui istorie se întinde pe parcursul a peste 850 de ani şi care se afla în ample lucrări de restaurare. Întregul acoperiş şi turla centrală, înaltă de 93 de metri, s-au prăbuşit. Abia spre dimineață pompierii au anunţat că au stins complet incendiul, în urma unei operaţiuni care a început luni seară, în jurul orei locale 19:00. Un singur pompier a fost rănit. În cursul nopţii, muncitorii de pe şantierul de restaurare au fost audiaţi de procurori.

Presa din Europa pune pe prima pagină incendiul de la Notre Dame, un eveniment care a impresionat întreaga lume.

Ce s-a întâmplat

În jurul orei locale 18:50 (19:50, ora României), se declanșează un incendiu la catedrala Notre-Dame din Paris. Câteva sute de pompieri intervin ore în șir pentru a potoli flăcările care mistuiau monumentul istoric. Foarte rapid, focul, care a izbucnit undeva în pod, în zona de sus a edificiului a cuprins o turlă, care s-a rupt și s-a prăbușit în interior.

Incendiul a izbucnit la oră de vârf, când centrul Parisului, inclusiv Ile de la Cite, insula de pe Sena unde se află și Notre Dame, gem de maşini. De altfel, imaginile spun totul. În loc să se depărteze de locul incendiului, mulţi parizieni şi turişti au mers către catedrală, în timp ce 400 de pompieri încercau să ajungă cât mai aproape. Unul dintre cele mai dramatice momente a fost prăbuşirea turlei catedralei sau fleșa, cum i se mai spune, adică acel turn în formă de săgeată de la mijlocul catedralei, care ajungea la 93 de metri înălţime.

Odată cu fleşa, s-a prăbuşit şi acoperişul pe toată lungimea impresionantă a catedralei, 130 de metri. Deşi au intervenit cu 16 tunuri cu apă, tot ce au putut face pompierii a fost să combată focarele la care puteau avea acces din afara monumentului. Nimeni nu ştia ce a rămas la interior, după căderea acoperişului. Se credea că cel mai probabil au fost afectate şi coloanele şi arcadele gotice din piatră, dar se spera că structura de rezistenţă a lăcaşului a rezistat şocului.

Iar în timp ce pompierii luptau cu flăcările, paradoxal, vaporaşele cu turişti continuau să circule pe Sena. La fel, malurile erau pline de curioşi care urmăreau cum structura superioară a edificiului era înghiţită rapid de flăcări.

La faţa locului a venit, seara, şi preşedintele Emmanuel Macron. El a vrut să vadă cât mai poate fi salvat din monument şi dacă sunt victime. Potrivit primelor informaţii, mai multe statui din bronz au fost demontate chiar zilele trecute de pe fleşa distrusă acum de foc.

Seara târziu, pompierii, deși încă nu încheiaseră lupta cu focul, au putut anunța totuși că structura edificiului este salvată și s-a păstrat în totalitate. La fel și cele două turnuri emblematice pentru edificiu. În schimb, a acoperișul este afectat în proporție de două treimi.

Președintele Emmanuel Macron, care, confruntat cu criza socială a Vestelor galbene, trebuia inițial să-și prezinte planul de reformă, și-a anulat discursul și a venit la catedrală. A intrat înăuntru, cu pompierii, și a promis apoi francezilor că edificiul-simbol al Parisului va fi reconstruit.

La scurt timp, miliardarul François-Henri Pinault, CEO al grupului Kering, a anunțat o donație de 100 de milioane de euro pentru reconstrucția catedralei.

Potrivit primelor imagini, interiorul catedralei a fost în mare parte neafectat, cu excepția părții din boltă care a fost străpunsă de căderea fleșei.

De asemenea, coroana de spini a Mântuitorului, un obiect extrem de important pentru catolici, care se găsea la Notre Dame, a fost salvată, a anunțat rectorul catedralei.

Iată ce a ars la Notre Dame, conform graficii BBC:

Primele imagini din interior și primele vești bune
ACTUALIZARE 2:00 Apar primele vești relativ „bune”. În interior, stricăciunile sunt mai mici decât ne-am fi așteptat, dată fiind violența cu care s-au manifestat flăcările.

Au apărut primele imagini din interiorul catedralei Notre-Dame, afectată puternic, luni seara, de un incendiu devastator. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, citată de o jurnalistă de la Le Monde, spune că există o gaură uriașă la nivelul boltei, în dreptul locului unde a fost turla care a căzut și care s-a prăbușit peste naos, dar altarul și crucea lui sunt întregi.

De asemenea, arhitectul-șef pentru monumente istorice, spune că în mare parte, „comoara” e salvată. Marți se va face un inventar al picturilor capelelor din jurul naosului, care s-ar putea să fi fost înnegrite de fum sau afectate de apă.

ACTUALIZARE 1:00 Focul a scăzut în intensitate. Cele două turnuri și fațada Catedralei Notre-Dame au fost salvate.

Comandantul pompierilor a anunțat că cele două turnuri și structura edificiului par să fie salvate, în condițiile în care exista pericolul prăbușirii celor două clopotnițe.

Anchetă pentru distrugere involuntară prin incendiu
A fost deschisă o anchetă pentru distrugere involuntară prin incendiu, ceea ce înseamnă că procurorii consideră că a fost vorba despre un accident. Muncitorii care lucrau la renovare vor fi audiați de poliție, cu atât mai mult cu cât se pare că focul a izbucnit de undeva de sus, de la nivelul schelelor.

„Putem considera că cele două turnuri ale clopotniţei nordice de la Notre Dame au fost salvate. Structura a fost salvată în totalitate. Pompierii vor continua să lucreze toată noaptea pentru salvarea operelor de artă”, a declarat Jean-Claude Gallet, comandantul Brigăzii de pompieri din Paris pentru BFMTV.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul de Interne Laurent Nuñez a precizat că incendiul a scăzut în intensitate. „Focul a scăzut în intensitate. Trebuie să rămânem prudenţi”, a scris Laurent Nuñez pe Twitter.

Aproape 500 de pompieri au fost mobilizați pentru a lupta cu focul – care s-a manifestat cu o incredibilă violență. Presa a relatat că intervenția pompierilor a fost aplaudată de oamenii care se adunaseră în preajmă. Unul dintre pompieri ar fi fost grav rănit, scrie presa franceză.

Președintele Franței: Vom reclădi catedrala împreună
Într-o alocuțiune rostită luni seara, președintele Emmanuel Macron a vorbit despre o „dramă teribilă”. A mulțumit celor 500 de pompieri pentru curajul lor și deși era conștient că urmează încă ore dificile, a spus că „răul cel mare a fost evitat”: cele două turnuri și fațada nu s-au prăbușit.

„Notre-Dame de Paris este istoria noastră, este literatura noastră. Este epicentrul vieții noastre, kilometrul 0. Sunt atâtea cărți, atâtea picturi. E catedrala tuturor francezilor, chiar a celor care n-au ajuns aici niciodată. E istorie, suntem noi”, a spus președintele Franței.

El a avut un mesaj de speranță transmis credincioșilor catolici, care trec prin această tristețe chiar în Săptămâna Mare: „Am știut să ridicăm această catedrală, acum mai bine de 800 de ani, și am știut, de-a lungul secolelor, să o facem și mai măreață și să-i aducem îmbunătățiri. Vom reclădi împreună această catedrală!”, a spus Emmanuel Macron, care a promis că va cere ajutorul celor mai talentați oameni. „Vom reconstrui Notre Dame, pentru că este ceea ce francezii așteaptă, pentru că istoria noastră merită, pentru că e destinul nostru adânc”, a spus președintele francez.

 


Preluat de la: Timpul.md