mai-multi-taximetristi-s-au-batut-cu-soferi-de-la-uber-la-timisoara-41632.jpg

Mai mulți taximetriști s-au bătut cu șoferi de la Uber, la Timișoara

Ceilalţi doi şoferi au fost urmăriţi pe străzile Timişoarei, iar la un moment dat, taximetriştii au reuşit să îi prindă şi i-au bătut. Între timp, poliţiştii au aflat despre scandalul izbucnit, iar mascaţi şi jandarmi au fost trimişi în zona complexului comercial, mai multe persoane fiind conduse la sediul Secţiei 4 de Poliţie Timişoara pentru a fi audiate.

La scurt timp, a avut loc un alt incident, în zona Pasajului Jiul. Potrivit poliţiştilor, un taximetrist a fost agresat de câţiva şoferi de la Uber, iar forţele de ordine au intervenit din nou pentru a calma spiritele.

În urma incidentelor petrecute, mai mulţi taximetrişti au mers în Cartierul Soarelui din Timişoara, unde locuieşte primarul Nicolae Robu, claxonând pe străzi, iar câteva echipaje de poliţie au patrulat în zonă, pentru a preveni izbucnirea unui nou scandal.

„În noaptea de 27 spre 28 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de către mai multe persoane cu privire la faptul că în parcarea unui mall de pe raza municipiului Timişoara mai multe persoane ar fi fost agresate de către taximetrişti. La faţa locului s-a intervenit de urgenţă cu mai multe echipaje şi cu luptători din cadrul SAS, mai multe persoane fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi efectuează cercetări în vederea stabiliri cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, a declarat, duminică dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ionuţ Sârbu.


Preluat de la: Agora.md