img_2904011_thumbs_450x300_5403841.jpg

Manifestatiile comunitatii LGBT trebuie condamnate, iar divorturile si avorturile prevenite. Este mesajul transmis la Congresul Mondial al Familei organizat in acest an la Chisinau – VIDEO

 

Palatul Republici este pentru doua zile gazda manifestatiei care reuneste invitati din toata lumea. Evenimentul a inceput cu un concert, in timpul caruia conceptul de familie traditionala a fost elogiat.

 

Debutul oficial a fost facut de seful statului. Acesta a laudat, printre altele, Partidul Socialistilor, care ar fi venit cu un sir de propuneri legislative pentru sustinerea familiilor din tara. Dodon a atras atentia si la scaderea demografica.

 

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Din cauza instabilitatii financiare, multi nu se grabesc sa aiba copii. Multi decid sa intrerupa sarcina fara sa se gandeasca la consecintele acestui pas. In fiecare zi din Moldova pleaac oficial 106 persoane. In 27 de ani am pierdut o treime din populatie, 1,6 milioane de cetateni.”

 

 Conceptul evenimentului s-a bazat pe promovarea familiei si a credintei. Initiatorul acestui congres, venit din Statele Unite, insista pe casatoria dintre un barbat si o femeie.

 

Brian BROWN, PRESEDINTELE ORGANIZATIEI INTERNATIONALE AL FAMILIILOR: Cand vezi bucuria si frumusetea dintre un barbat si o femeie si cum ei sclipesc, cum sa nu iti miste inima asa ceva?”

 

 Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Organizarea festivalurilor minoritatilor sexuale si alte manifestari care raspandesc prncipii imorale trebuie condamnate si poate scoase in afara legii.”

 

 Congresul are loc sub patronajul presedintiei.

 

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:Cum credeti ca ar trebui sa sarbatoareasca familiile profesorilor expulzati aceasta zi? – Eu cred ca orice familie este importanta pentru Moldova, indiferent unde sunt parintii si unde sunt copiii./min 02:20 “Niciodata in discutiile mele oficiale cu presedintele Erdogan nu am abordat acest subiect.”

 

 Congresul Mondial al Familiei este un eveniment organizat de o asociatie din Statele Unite, considerata conservatoare pentru ca blameaza avorturile, divorturile si promoveaza familia traditionala, dar si credinta. Presa straina scrie ca aceasta organizatie ar fi sponsorizata de doi oligarhi rusi, apropiati Kremlinului.

 

Dodon spune ca de cheltuili, in mare parte, s-au ocupat organizatorii straini, in colaborare cu Fundatia Primei Doamne, fara a preciza suma. ONG-ul PROMO-LEX sustine ca festivitatea ar fi de fapt o miscare de PR pusa la cale de presedinte pentru a acumula capital politic inainte de parlamentare.


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

Ademeneau tinerele prin rețele de socializare și le forțau să se prostitueze în Turcia. Trei persoan... Trei persoane au fost reținute de oamenii legii, fiind învinuite de comiterea traficului de persoane. În decursul anului curent, prin intermediul anunţurilor publicate pe reţelele de socializare, bănuiţii au recrutat şi organizat transportarea mai multor tinere din Republica Moldova...
Conducerea MedicalPark raspunde prin dovezi acuzatiilor aduse de RISE Moldova in investigatia “Bani ...   In investigatie, Veronica Cibotari afirma ca cei de la MedicalPark au simulat operatia fiicei sale si ca ar fi incasat 16.500 de euro pentru interventie.   Murat ERCAN, reprezentant MedicalPark Istanbul: „Medicalpark i-a spus că nu este cazul să plătească această sumă mare, că n...
VIDEO. Fotbalul nu e doar pentru bărbați: Iată povestea câtorva tinere care au ales să practice spor... Vrem să cunoașteți câteva tinere și motivele pentru care s-au apucat de fotbal! Ana Ciobotaru, spre exemplu, a intrat în lumea fotbalului la vârsta de 14 ani.  Arbitrează meciurile de fotbal feminin și masculin. „La noi în Moldova nu sunt chiar așa de multe echipe de fete ca să poți să arbitrez...
Primarul care l-a ironizat pe Dodon la Băcioi: Mai bine dus cu pluta decât tradător al neamului meu ... „Igor Dodon este slugă la doi stăpâni. Îl slujește la fel de bine pe Vladimir Plahotniuc cât și pe Vladimir Putin. Niciodată această Basarabie, transformată în Republica Moldova, nu a avut un președinte atât de slugarnic și de supus Moscovei. Pur și simplu, Igor Dodon, nu este președintele Republici...
Uniunea Economica Euro-Asiatica a intrecut Uniunea Europeana in preferintele moldovenilor. Sondaj   Pentru aderarea la UE - 37,6% Pentru aderarea la Uniunea Euroasiatica - 42,5%   Daca duminica urmatoare ar avea loc un referendum privind aderarea Republicii Moldova la NATO, doar 19% din respondenti s-ar pronunta pentru aceasta opţiune, 60% – ar vota impotriva, iar 7% dint...
LIVE: Ședință de judecată în cazul omului de afaceri Veaceslav Platon O nouă ședință de judecată în cazul omului de afaceri Veaceslav Platon. Astăzi Palton va fi adus la Judecătoria Buiucani. Veaceslav Platon a fost extrădat 29 august în Republica Moldova, iar la 30 august aceasta a fost adus la ședința de judecată care a avut loc la Ju...