img_2844781_thumbs_450x300_5204091.jpg

Marca Comerciala „Mos Zaharia” a primit noi premii la Categoria “Export” si Categoria “Marca Consacrata”

 

Un indice al recunoaşterii profesionismului companiilor moldoveneşti, dar şi al popularităţii unei mărci, sunt premiile obţinute în cadrul concursului «Marca comercială a anului», organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, împreună cu Agenţia Proprietăţii Intelectuale.  

 

Acest prestigios concurs nu doar îi remarcă pe cei mai buni dintre cei mai buni producători moldoveni, dar şi identifică cele mai recunoscute pe plan naţional şi internaţional mărci comerciale. Iar aprecierea are loc după mai multe criterii. Pentru al doilea an consecutiv, la Cea mai bună marcă comercială a anului în categoria «Marcă comercială consacrată» a fost nominalizat zahărul «Moş Zaharia», produs de compania moldovenească «Moldova Zahăr» SRL.

 

 – Pentru noi acest lucru este foarte important, deoarece «Moş Zaharia» se bucură nu doar de recunoştinţa şi dragostea consumatorilor moldoveni, dar şi a celor de peste hotarele ţării, pentru că a cucerit şi alte pieţe decât pe cea din Moldova, – susţine Jacek Ludwiczak, administratorul companiei «Moldova Zahăr» SRL. – Noi ne mândrim cu faptul, că produsul nostru se bucură de succes şi este solicitat şi de consumatorii din România. Iar acest lucru înseamnă, că marca noastră se bucură de popularitate, datorită calităţii impecabile şi la cel mai înalt nivel. 

 

Fără îndoială, succesul companiei «Moldova Zahăr» SRL, care deţine marca comercială «Moş Zaharia», nominalizată şi la categoria «Export 2017», semnifică faptul, că investiţiile statului polonez  în fabrica de zahăr de la Cupcini s-au dovedit a fi rentabile şi dau roade bune. Despre aceasta ne vorbesc şi cele trei nominalizări în cadrul concursului «Marca comercială a anului 2017».

 

Astăzi, după ani de zile distanţă, e greu de crezut, că fabrica de zahăr de la Cupcini a fost pe timpuri o întreprindere falimentară, care a stagnat ani de zile. În 2011, aceasta a fost achiziţionată de un investitor polonez. De beneficiat a avut nu doar fabrica de zahăr. Cele peste 25 de milioane de euro, investite în dezvoltarea întreprinderii, au permis crearea unei baze de materie primă pe o suprafaţă de peste 7500 de hectare. Peste 100 de întreprinderi agricole asigură fabrica cu cantitatea necesară de sfeclă de zahăr.

 

Modernizarea întreprinderii continuă şi azi, iar fabrica de zahăr de la Cupcini urmează să asimileze încă peste un milion de euro de noi investiţii, care vor permite creşterea calităţii zahărului şi reducerea substanţială a cheltuielilor. Iar asta înseamnă, că îndrăgitul zahăr «Moş Zaharia» va deveni şi mai competitiv, şi mai popular. 

 

Din momentul apariţiei sale pe piaţa moldovenească, «Moldova Zahăr» a înregistrat un trend permanent ascendent. Zahărul moldovenesc «Moş Zaharia» poate fi numit un ambasador al ţării noastre peste hotare, ceea ce vorbeşte despre faptul, că succesul este unul binemeritat.

 

*Acest articol este un produs comercial


Preluat de la: ProTv