465x0_20.jpg

Marea Britanie recunoaşte pentru prima dată, în scris, că trebuie să plătească pentru a ieşi din UE

Marea Britanie recunoaşte pentru prima oară că trebuie să plătească o sumă de bani Uniunii Europene (UE) când se retrage din blocul comunitar, într-o scrisoare transmisă către Parlament de ministrul pentru Brexit, Joyce Anelay, scrie Bloomberg. 

„Guvernul a fost clar în privinţa faptului că va lucra cu Uniunea Europeană pentru a determina o înţelegere corectă a drepturilor şi obligaţiilor Marii Britanii ca un stat membru care părăseşte blocul comunitar”, a transmis ministrul pentru Brexit, Joyce Anelay, într-o declaraţie scrisă către Parlament care făcea referire în mod explicit la „înţelegerea financiară” cu Uniunea Europeană. „Guvernul recunoaşte că Marea Britanie are obligaţii faţă de Uniunea Europeană şi Uniunea Europeană are obligaţiile faţă de Marea Britanie, care va trece peste retragerea Marii Britanii – iar acest lucru trebuie rezolvat”.

Premierul Theresa May trebuie să stabilească suma de plată cu ceilalţi membri UE, pentru că este unul dintre cele trei domenii, alături de drepturile cetăţenilor şi graniţa cu Irlanda, pentru care UE cere „suficient progres” înainte de a discuta despre relaţia viitoare a ţării cu blocul comunitar.

Premierul din Luxembourg, Xavier Bettel, a declarat, pe 29 aprilie, că suma de plată ar putea fi între 40 şi 60 de miliarde de euro, dar negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, nu a confirmat această sumă. Presa a scris că Marea Britanie ar putea să plătească până la 100 de miliarde de euro pentru ieşirea din blocul comunitar.

Când Theresa May i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în martie, pentru a declanşa oficial discuţiile pe tema Brexitului care vor dura doi ani, aceasta s-a referit evaziv la suma de bani necesară: „va trebui să discutăm cum vom determina un acord corect al drepturilor şi obligaţiilor Marii Britanii ca stat membru care părăseşte blocul comunitar”. 

Mediafax


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Un bărbat din Ungheni s-a dat drept polițist de frontieră. Ce intenționa să facă Un bărbat din raionul Ungheni a fost reținut, după ce s-a dat drept polițist cu influență și astfel, a obținut prin înșelăciune și abuz 3.200 de euro.  Potrivit forțelor de ordine, acesta i-ar fi promis denunțătorului un loc de muncă în cadrul Departamentului Pol...
George Soros: Uniunea Europeană trebuie reinventată radical „Uniunea Europeană este înconjurată de puteri ostile”, a declarat Soros, menționând Rusia lui Vladimir Putin, Turcia lui Tayyip Erdoğan, Egiptul lui Abdel Fattah el-Sisi și „America pe care Donald Trump ar construi-o dacă ar putea.” Potrivit lui Soros, există și o altă amenințare care vine din inter...
Facebook introduce reclame şi pe Messenger Se pare însă că reclamele de pe Facebook Messenger nu vor fi simple mesaje promoţionale sau link-uri către un produs sau o campanie de marketing, însă vor fi încadrate în căsuţe interactive, care pot include oferte limitate precum coduri de discount şi produse gratuite dacă utilizatorii chiar apasă ...
Premierul Japoniei cere înăsprirea sancțiunilor internaționale împotriva Coreii de Nord Singura modalitate de a pune capăt testelor cu rachete și celor nucleare efectuate de Coreea de Nord este creșterea presiunilor internaționale, a afirmat joi premierul japonez Shinzo Abe, în opinia căruia sancțiunile economice contra Phenianului trebuie să fie aplicate într-o manieră "strictă", scri...
Condiţii mai bune pentru tineri! Sute de studenţi au fost cazaţi în căminele renovate de la USM Condiţii de cazare în funcţie de reuşite. Studenţii de la Universitatea de Stat cu succese la învățătură, dar și cei care provin din familiile social-vulnerabile beneficiază de condiții mai bune în căminele studențești. Astfel, 280 de tineri au fost deja cazați în cămine de tip hotel. Alți 160 urmea...
Cei 35 de diplomaţi ruşi expulzaţi şi familiile lor au părăsit teritoriul SUA la bordul unui avion... Avionul care transportă 35 de diplomați ruși expulzați din SUA pentru acuzații de ingerință în alegerile prezidențiale americane, împreună cu familiile lor, a decolat duminică de la Washington, au relatat agențiile ruse de presă, preluate de AFP. „Avionul a deco...