marian-lupu-explica-de-ce-nu-votat-in-primul-tur-al-scrutinului-prezidential-raspunsul-este-la-suprafata-1479563756.jpg

Marian Lupu explică de ce nu a votat în primul tur al scrutinului prezidențial: Răspunsul este la suprafață

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, susține că nu a mers la vot în primul tur al scrutinului prezidențial din cauza faptului că candidatul în favoarea căruia s-a restras a reacționat în mod diferit decât se aștepta.

„Modul în care s-a reacționat la gestul meu de retragere, isterizarea lui de către unii, m-a determinat să evit expunerea la public în ziua alegerilor ca să nu dau temeiuri pentru tot felul de noi interpretări și isterii”, a declarat Marian Lupu într-un interviu acordat pentru deschide.md.

 

Acesta susține că neparticipând, s-a gândit că „lucrurile se vor calma mai bine și electoratul nostru se va concentra pe alegerea reală pe care trebuie să o facă”, a mai spus Lupu, însă nu a menționat ce l-a convins să meargă să-și exercite votul în turul II. 

Potrivit unor surse, de la anunțul retragerii sale, Marian Lupu s-ar afla sub supravegherea medicilor. Astfel se explică și scurtele sale apariții publice, acesta fiind văzut doar la ședințele Parlamentului și la secția de votare în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial din 13 noiembrie.


Preluat de la: Unimedia.info