465x0_imageResize_4.jpg

Martin Schulz, mustrat de Parlamentul European pentru decizii luate în timp ce era președinte

Politicianul german Martin Schulz, principalul contracandidat al cancelarului Angela Merkel la alegerile parlamentare din Germania din toamna acestui an, a fost mustrat joi de Parlamentul European (PE) pentru o serie de decizii pe care le-a luat în timp ce era președinte al acestui for, relatează DPA.

În cadrul unei minisesiuni plenare, o majoritate dintre europarlamentari au aprobat un raport care pune sub semnul întrebării bonusurile și promovările acordate de Schulz în perioada în care a fost președinte al Parlamentului European, din 2012 până la începutul acestui an.

Eurodeputații au criticat totodată un așa-zis "voiaj permanent de afaceri" la Berlin al unuia din oamenii de încredere ai lui Martin Schulz, care în prezent este directorul său de campanie în perspectiva alegerilor legislative din septembrie.

Martin Schulz, în vârstă de 61 de ani, candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) la postul de cancelar, nu a luat poziție în legătură cu aceste alegații, difuzate inițial în media germane. El a afirmat în trecut că deciziile pe care le-a luat au fost corecte și a calificat procedura inițiată de PE drept manevre electorale ale unor grupuri politice care se opun candidaturii sale.

De altfel, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a indicat joi pentru agenția DPA că nu a găsit niciun indiciu cu privire la eventuale nereguli în perioada în care Martin Schulz a fost președinte al PE.

Presa germană relatase că, în timpul mandatului său de președinte al PE, Martin Schulz ar fi făcut presiuni pentru obținerea unor termeni preferențiali la angajare pentru confidentul său, Markus Engels. În octombrie 2015, Schulz ar fi ajutat și alți colegi să obțină avantaje lucrative.

OLAF a precizat pentru DPA că, în urma verificării de către experții săi a deciziilor respective luate de Schulz, nu va fi deschisă nicio anchetă.

AGERPRES


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

(video) Los Angeles 2016: Hyundai arată pe baza unui IONIQ cum funcţionează autopilotul său Coreenii de la Hyundai au adus la Salonul Auto de la Los Angeles prototipul Hyundai Autonomous IONIQ Concept. Maşina este dotată cu un sistem de piltoare automată. Hyundai Autonomous IONIQ Concept a primit un radar frontal, trei camere de supraveghere care recunosc pietonii şi se...
Cinci acţiuni care puteau să salveze cele 70 de victime din accidentul de pe Autostrada Soarelui Weekend-ul care tocmai a trecut a început tragic pentru câteva zeci de familii din România. Un accident despre care reprezentanții Poliției Rutiere susțin că este cel mai grav înregistrat vreodată în România a paralizat circulația pe Autostrada București-Constanța și s-a soldat cu patru morți și pes...
Judecătoare, vizată în 27 de sesizări, propusă la funcția de vicepreședintă a CSJ Judecătoarea Tatiana Vieru a fost propusă Parlamentului pentru numire în funcția de vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție, pe un termen de patru ani. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii din 20 decembrie, după ce postul a rămas vac...
Dezbaterea electorală dintre Trump şi Clinton, cea mai comentată din ultimii zece ani Campania prezidenţială din Statele Unite a trecut de faza celei de-a doua dezbateri televizate, după ce duminică noapte Hillary Clinton și Donald Trump au avut una dintre cele mai controversate confruntări din istoria politicii moderne, scrie Digi24.ro.Susținătorii fiecărui candidat au dus lupta onl...
Dodon către ministrul Apărării R. Moldova: Șalaru nu va sta mult în fotoliul de ministru, înconjurat... O dispoziţie a ministrului Apărării Anatol Şalaru transmisă ieri, 22 noiembrie, către toate unitățile Armatei Naționale de a înlocui portretele oficialilor Republicii Moldova (președinte, ministru, șef al MSM etc...) cu portretele înaintașilor noștri, domnitori, eroi național...
(P) Mii de cetateti, in mare parte orheieni, au venit sa ceara libertatea primarului lor, Ilan Sor. ...   Mii de cetateti, in mare parte orheieni, au venit sa scandeze si sa ceara libertatea primarului lor, aflat in arest la domiciu. Cu ochii in lacrimi, Sara Shor, sotia lui Ilan Shor, cunoscuta interpreta Jasmin din Rusia, le-a vorbit protestatarilor. Protestatarii veniti din toata tara, mai a...