printesa_17362000.jpg

MĂRTURIA unui CRIMINALIST despre accidentul tragic în care a murit Prințesa Diana

Prințesa Diana a suferit o hemoragie a unei vene dintr-un plămân, iar aceasta i-a fost fatală, a scris în cartea sa de memorii Dr. Richard Shepherd, care a luat parte la numeroase anchete complexe din Marea Britanie.

În cartea sa, „Unnatural Causes/Cauze nenaturale”, care a fi lansată pe 18 aprilie, el amintește cele mai importante cazuri la care a lucrat, printre care și accidentul tragic în care și-a pierdut viața Prințesa Diana. Concluzia specialistului este că rana care i-a fost fatală nu a fost una mare, dar s-a produs într-o zonă sensibilă, iar consecințele au fost devastatoare, scrie eva.ro.

„La primele ore ale zilei de 31 august 1997, Prințesa de Wales și Dodi Fayed au murit într-un accident rutier într-un tunel din Paris, el la locul impactului, iar ea la spital, după o operație. Dar întrebările continuă să fie puse și teoriile conspirației zburdă în jur de atunci. În 2004, Sir John Stevens a condus o anchetă a poliției pentru a stabili dacă a existat vreun motiv de îndoială că ei au fost victimele unui accident auto, pur și simplu, și am cerut să văd probele”, a povestit Shepherd.

Criminalistul explică în cartea sa dinamica accidentului și modul în care impactul i-a ucis pe cei din mașină, așa cum rezultă din probele din dosar și din reconstituirea făcută de anchetatori. El arată că în acea noapte, în Mercedesul care gonea prin tunelul Alma din Paris se aflau șoferul Henri Paul și bodyguardul prințesei, Trevor Rees-Jones, pe locurile din față, iar pe cele din spate stăteau Diana și Dodi.


Preluat de la: Publika.md