messi-ar-putea-castiga-peste-100-milioane-de-euro-pe-an-41139.jpg

Messi ar putea câștiga peste 100 milioane de euro pe an

Astfel, Messi trebuie să atingă un venit anul de peste 70 milioane euro (85% din salariu, 15% drepturi de imagine), la care va fi adăugat un bonus de semnătură de 63,5 milioane euro, şi un bonus de loialitate de 70 milioane euro dacă nu va părăsi clubul catalan înainte de încheierea contractului în 2021.

Presa iberică menţiona la începutul acestei luni că Lionel Messi ar putea pleca gratis de la FC Barcelona, în cazul în care Catalonia îşi va declara independenţa faţă de Spania, informa cotidianul El Mundo.

Publicaţia preciza că, în timpul negocierilor privind noul contract, Messi a solicitat şi a obţinut includerea unei clauze în baza căreia poate pleca liber de la Barca, în cazul în care echipa sa nu va mai putea evolua în campionatul Spaniei şi nici într-un alt campionat puternic, precum cele ale Angliei, Germaniei sau Franţei, în cazul declarării independenţei provinciei catalane.

El Mundo reamintea că, în baza Legii Sportului din Spania, FC Barcelona va fi exclusă în mod automat din campionatul acestei ţări, în cazul în care Catalonia îşi va declara independenţa. Gruparea de pe Camp Nou nu va putea lua parte, temporar, nici la competiţiile internaţionale desfăşurate sub egida UEFA, aşa cum este Liga Campionilor.

Foto: netdna-ssl.com


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

CEC propune Curții Constituționale validarea mandatului de deputat pentru Nicolae Olaru Decizia a fost adoptată astăzi în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale cu unanimitate de voturi.  Olaru, vizat într-un dosar penal De baștină, Olaru este din Rezina, fiind primar în satul natal Sârcova aproape 10 ani. Olaru a mai fost deputat după alegerile din 2010. În 2015, când a fos...
Confederația Internațională a Uniunilor Artiştilor Plastici, din care face parte RM, a fost lichidat... Printre încălcările identificate de Ministerul rus al Justiției se numără darea în închirie a spațiilor aflate in proprietatea Confederației către persoanele juridice activitatea cărora nu are nicio legătură cu arta plastică. Confederația nu a respectat periodicitatea reuniunilor Consiliului, d...
Partidul "DA" FALSIFICĂ semnăturile cetăţenilor ca să-l poată înainta pe Năstase la funcţi... Partidul "DA", controlat de mafioții Ţopa, falsifică semnăturile cetăţenilor ca să-l poată înainta pe Andrei Năstase la funcţia de preşedinte. Redacţia portalului "Democracy.md" a intrat în posesia unor imagini foto şi video, care demonstrează că, în listele prezentate de Partidul "DA" la Comisia El...
Stirile Pro TV de la ora 17:00 cu Anisoara Loghin – 20.10.2016   LEGAT ŞI BĂTUT  Un barbat de 50 de ani a fost omorat cu salbaticie la Puhoi. Cadavrul plin de rani a fost gasit intr-o rapa.   BOR: DODON ŞI SANDU, ÎN TURUL DOI Barometrul Opiniei Publice, prezentat astazi, arata ca tot Igor Dodon si Maia Sandu sunt favoriti in cursa pent...
Dodon vrea republică prezidențială: R. Moldova are nevoie de o putere dură, ca să nu fie „bardac” și... „Sunt sigur că atunci când vom pune în discuție subiectul tranformării R. Moldova în republică prezidențială - repet, nu „dacă” vom discuta, ci „când” vom discuta - majoritatea oamenilor vor susține acest lucru. Moldova are nevoie de o putere prezidențială dură, ca în alte țări, ca să nu fie acest „...
Amenzi mai scumpe decat masina. Cat are de platit un englez, dupa ce si-a lasat autoturismul 6 luni ...   O masina Hyunday Cope din 2001 sta parcata in Birmingham cu 26 de amenzi lipite pe parbriz. Fiecare dintre acestea valoreaza 124 de dolari, iar proprietarul nu este de gasit. Masina este evaluata la 187 de dolari.   Un lucrator de la un magazin de tigari electronice din apropiere a de...