zeman_milos11_89538600.jpg

Milos Zeman a câștigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Cehia

Preşedintele prorus în exerciţiu, Milos Zeman, a câștigat primul tur al alegerilor din Cehia, informează Agerpres. 

Zeman, în vârstă de 73 de ani, cunoscut de asemenea pentru opiniile sale prochineze şi antimusulmane, este creditat cu 41,99% din sufragii. El se plasează înaintea fostului preşedinte al Academiei de Ştiinţe, Jiri Drahos (68 de ani), un proeuropean, care a obţinut 25,05% şi cu care el se va confrunta în al doilea tur, la 26 şi 27 ianuarie.

Fostul ambasador ceh în Franţa, Pavel Fischer, s-a plasat al treilea cu 9,39% din sufragii, urmat îndeaproape de omul de afaceri şi autor al unor cântece de succes Michal Horacek, 8,74%, şi medicul Marek Hilser, 8,69%.

Secţiile de votare au fost închise la 13.00 GMT sâmbătă. Rata de participare, potrivit estimărilor agenţiei de presă CTK, a fost de aproximativ 60%, comparabilă cu cea înregistrată la alegerile prezidenţiale din 2013, primul scrutin universal direct, câştigat de Zeman. Turul al doilea urmează să fie organizat pe 26 și 27 ianuarie, scrie digi24.ro

Zeman beneficiază mai ales de sprijin în zonele rurale, în timp ce Drahos este preferat de cercurile intelectuale ale marilor oraşe.

Contestatarii îi reproşează lui Drahos lipsa de experienţă politică, dar potrivit unui sondaj, el ar putea câştiga al doilea tur de scrutin, datorită amânării voturilor.

În Republica Cehă, preşedintele are o autoritate redusă şi o influenţă limitată cu excepţia atribuţiilor de a face numirile constituţionale, deşi şeful statului poate avea o influenţă importantă asupra opiniei publice, aminteşte dpa.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

DRAMATIC! Povesta copiilor lăsați singuri acasă de către o mamă inconștientă la emisiunea Vorbeşte M... Singuri acasă este tema ediției de astăzi a emisiunii “Vorbește Moldova”. O mamă și-a lăsat cei patru copii singuri acasă pe câteva zile.Acest caz avut loc în satul Vărzărești, raionul Nisporeni. Copiii au fost găsiți fără supraveghere de asistenta medicală din sat. Ei au fost spitalizați, iar căută...
Ambasadorul francez la Budapesta: „Rusia ne-a ajutat în trecut. Viitorul președinte al Franței trebu... Eric Fournier a adăugat că de fiecare dată „dialogul cu Rusia a dat rezultate”, iar pe viitor problemele care trebuie discutate cu Rusia sunt „în primul rând legate de Ucraina, de Orientul Mijlociu, dar şi a securităţii de cealaltă parte a Rusiei, în Asia, unde sunt alte probleme”.  „Rusia...
VIDEO. „Tu alegi cum ajungi acasă” este spotul lansat de Inspectoratul Național de Patrulare Prin această campanie, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) are scopul să-i determine pe cetățeni să nu consume alcool înainte de a urca la volan, iar dacă au consumat să găsească o altă modalitate de a ajunge în siguranță la destinație. Ca sugestie, INP oferă următoarele opțiuni cum ar fi: ta...
Momentul in care 4 tineri sunt retinuti de mascati si urcati in masina. Vindeau ecstasy in Moldova, ...   Potrivit politiei, fortele de ordine au acumulat probe suficiente pentru ai retine in flagrant delict si a le aplica masura de reprimare sub forma de arest.   Patru indivizi cu varstele cuprinse intre 24 ani si 34 ani, originari din Chisinau, Anenii-Noi si Drochia, au fost retinuti in...
De ce sunt influenţate şi când ar putea să se producă cele mai puternice CUTREMURE Cutremurele ar putea fi influenţate de fazele lunii! Potrivit unui studiu al oamenilor de ştiinţă japonezi, cutremurele puternice sunt mult mai probabil să se producă atunci când este Lună plină sau Lună nouă. Iar studiul mareelor în regiunile seismice ar putea ajuta, prin urmare, la evaluarea riscu...
De Ziua Independenței, Shor anunță că va deschide în Italia și Rusia birouri de reprezentare a orhei... Primarul de Orhei, Ilan Shor, a anunțat astăzi, în discursul ținut cu ocazia Zilei Independenței, că lansează un nou proiect în care va deschide înstrăinătate, inclusiv Italia și Rusia, birouri de reprezentare a orheienilor. Birourile vor avea drept scop informarea orheienilor...