658x0_ministerul-sanatatii.jpg

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a semnat Convenția colectivă în domeniul sănătății, pe anii 2018-2021

Astăzi, 31 ianuarie curent, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, de comun cu Compania Națională de Asigurări în Medicină și Federația Sindicală „Sănătatea" din Moldova au semnat Convenția colectivă în domeniul sănătății pe anii 2018-2021.

Convenţia prevede apărarea garanţiilor salariaţilor reprezentaţi de către Federația Sindicală „Sănătatea" şi este obligatorie pentru aplicare în toate unităţile din sectorul sănătății din Republica Moldova.

Obiectivele prioritare sunt: realizarea măsurilor coordonate ce ţin de dezvoltarea şi modernizarea ramurii sănătăţii, eficacitatea asistenței medicale acordate populației, apărarea drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă şi sociale, colective şi individuale minime pentru salariaţii, membri de sindicat, elevii și studenții din instituţiile medico-sanitare, farmaceutice, de învăţământ, alte instituţii din sistemul sănătăţii și asigurării drepturilor și garanțiilor de activitate ale sindicatului, reprezentant al salariaților. La fel, Convenţia colectivă constituie baza de negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă la nivelul mun. Chişinău, mun. Bălţi și UTA Găgăuzia.

„Astăzi am semnat un document important pentru sistemul de sănătate. Consider prioritar realizarea obiectivelor propuse și anume apărarea garanţiilor salariaţilor reprezentaţi de către Federația Sindicală „Sănătatea", sporirea nivelului de trai al salariaților și membrilor familiilor acestora și asigurarea unei munci destoinice din sectorul sănătății", a menționat ministrul Svetlana Cebotari.

La rândul său, președintele Federației sindicale „Sănătatea", Aurel Popov a menționat că documentul semnat astăzi, va apăra interesele și drepturile anagajaților din sănătate și le va asigura securitatea la locul de muncă.

Menționăm că Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a adoptat la 21 decembrie 2017, o hotărâre prin care a declarat „Anul 2018 – anul Convențiilor/Contractelor colective de muncă".

Reamintim că, Convenția pe anii 2014 – 2017 a fost încheiată între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Federația Sindicală Sindicală „Sănătatea" din Republica Moldova la finele anului 2013.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Cel mai mare cimitir din Europa va fi… si mai mare. Cimitirul Sfantul Lazar va fi extins cu in...   Tatiana BELEUTA, REPORTER PRO TV: “Incepand de aici suprafata cimitirului va fi extinsa cu 37 de hectare, pamant din proprietatea primariei Gratiesti. Tot aici ar putea fi construit si un crematoriu.”    Pana acum pe acest teren se cultiva porumb.  Primaria din G...
VIDEO. EA.md a adunat 7 milioane de cititori, 7 miliarde de vizualizări și 7 orgasme la aniversarea ... Nadia Darie, editor-șef Ea.md: „Mă bucur foarte mult că reușim să o ajutăm pe Nadina cu o maladie cardiacă, pentru care adunăm fonduri, mă bucur tare tare mult pentru lumea care a venit aici într-o zi de marți ,a reușit să lase deoparte toate grijile, să se relaxeze, așa cum merită fiecare femeie să...
Japonia, lovită de taifunul Namtheun. AVERTISMENTUL autorităţilor Taifunul Namtheun a ajuns luni în zona uscatului din sudul insulei japoneze Kyushu, autoritățile avertizând asupra riscurilor de inundații, alunecărilor de teren, valurilor mari și a ieșirii râurilor din matcă, informează agenția de presă DPA, citat de Agerpres.ro.Acest al 12-lea taifun din acest se...
Reforma educației continuă: tinerii vor fi ghidați în carieră de către profesorii lor Autorii inițiativei susțin că pentru tineri vor fi organizate internshipuri, activități de master class, vizite la întreprinderi, forumuri ale profesiilor, mese rotunde și școli de vară. De asemenea,  persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de instruire profesională și ...
Cum s-au schimbat preferinţele bărbaţilor în materie de femei de-a lungul anilor. Care erau cele mai... Femeilor şi bărbaţilor din ziua de atăzi le este mai uşor să afle ce-şi doresc unii de la alţii, graţie aplicaţiilor de dating şi informaţiilor care circulă peste tot pe internet. Totuşi, în trecut, când tehnologia era ceva de domeniul ştiinţifico-fantascului, bărbaţii aveau alte prefer...
Premii de cate 20 de mii de lei pentru doi elevi din capitala. Tinerii au fost rasplatiti astfel pen... Cei mai multi olimpici invata la Orizont. Printre ei este Mihail Lavric, elev clasa a noua, care a obtinut medalia de bronz la olimiada Internationala de Stiinte pentru Juniori si medalia de argint la Balcaniada de matematica.   Mihail LAVRIC, ELEV: “Pentru olimpiade ma pregatesc zilnic...