658x0_TANASE.jpg

Ministrul Justiției Alexandru Tănase cere sancționarea unui judecător pentru menținerea abuzivă în arest a unei persoane

Ministrul justiției Alexandru Tănase a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii asupra încălcării semnalate de un avocat – menținerea abuzivă în arest a unei persoane și a cerut investigarea neîntârziată a faptelor și sancționarea disciplinară a judecătorului, transmite IPN.

Avocatul a contestat necesitatea menținerii în arest a clientului său, atenționând instanța asupra faptului că riscul eschivării acestuia de la justiție nu este bazat pe fapte. Bărbatul despre care este vorba este căsătorit, are doi copii minori și este singurul întreținător al familiei, cu loc permanent de trai și de lucru și fără antecedente penale. Adițional, avocatul a atenționat că din momentul plasării în arest, 3 octombrie 2017, nu au fost întreprinse acțiuni procesuale în privința acestuia. Demersul avocatului a fost susținut de procurorul de caz. Cu toate acestea, judecătorul a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru o altă dată, declarând ședința închisă.

În demersul către CSM, ministrul Alexandru Tănase atenționează asupra faptului că astfel de acțiuni încalcă dreptul fundamental la libertate individuală și siguranța persoanei, garantat atât de prevederile din Constituție, cât și de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Ministrul a atenționat asupra faptului că, în cazul lipsei remedierii situației la nivel național, astfel de cazuri comportă riscul condamnării Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea drepturilor fundamentale.

Alexandru Tănase solicită repetat întreprinderea tuturor măsurilor necesare în vederea ridicării gradului de informare a judecătorilor privind aplicarea arestului preventiv și excluderii cazurilor de detenție arbitrară.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Grădiniţile din Capitală, investesc în meniuri mai sănătoase. Ce mâncăruri se vor regăsi pe mesele c... Patru grădinițe din municipiul Chişinău au reuşit să facă rost de utilajele necesare pentru pregătirea bucatelor la aburi şi a supelor cremă, aşa cum prevede regulamentul noului meniu, aprobat de Ministerul Sănătăţii.Totuși majoritatea instituțiilor nu au resurse necesare pentru astfel de echipament...
Reutilizarea sticlei de plastic prezintă un pericol pentru sănătatea digestiei noastre Agenţii patogeni adunaţi pe plasticul sticlelor, invizibili ochiului uman, pot fi foarte periculoşi pentru sănătate. Acest detaliu a fost intens discutat de-a lungul anilor, încă de la dezvăluirea lui din 2007 în revista Gastroenterologie Practică.Sticlele din plastic se uzează, astfel determin...
Anunț înfricoșător al Seului: Coreea de Nord pregătește racheta cu care ar putea LOVI Statele Unite... Coreea de Nord ar putea dezvolta în acest an o rachetă balistică intercontinentală capabilă să atingă teritoriul continental al Statelor Unite ale Americii, a indicat Agenţia de informaţii sud-coreeană, într-o reuniune cu uşile închise cu membrii comisiei de resort din ...
Anunț important făcut de Renault. Care este viitorul modelelor Dacia Laurens van den Acker, șeful de design de la Renault, a anunţat că modelele Dacia nu vor mai fi vândute cu emblema Renault, în afara Europei şi în Rusia. Pe unele piețe, Duster, Sandero și Logan, împreună cu variantele Stepway ale celor două din urmă, sunt vândute ca aparținând mărcii Renault. Iar a...
DOSARUL MINERIADA, ÎN JUDECATĂ. 18 inculpaţi vor apărea în faţa magistraţilor Cea de-a doua ședință de judecată în cazul Mineriadei din iunie 1990 va avea loc astăzi la Tribunalul București. 18 inculpaţi vor apărea în faţa magistraţilor şi a sute de persoane, care au avut de suferit din cauza crimelor împotriva umanităţii. Printre cei judecaţi este și fostul președinte român...
Forțele irakiene se pregătesc de ofensiva împotriva grupării Statul Islamic la Mosul Forțele irakiene au început pregătirile pentru ofensiva împotriva jihadiștilor grupării Statul Islamic la Mosul, a anunțat comandantul ofensivei militare Locotenent General Amir Rashid Yarallah, citat de Reuters. El a spus că miliți...