ministrul-sanatatii-catalogheaza-actiunile-socialistilor-ca-o-zapaceala-a-lumii-pentru-a-obtine-electorat-1487937804.jpg

Ministrul Sănătății cataloghează acțiunile socialiștilor ca o „zăpăceală” a lumii pentru a obține electorat

În cadrul briefingului de presă pe care l-a susținut ază, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a făcut un comentariu referitor la acțiunile partidelor politice, care încearcă să interpreteze greșit creșterea prețurilor la medicamente și serviciile medicale.

Potrivit ei, aceste acțiuni nu reprezintă decât o „zăpăceală” a lumii pentru a obține electorat. Ea mai spune că aceste prețuri trebuie ajustate o data la doi ani.

„Demagogia unora și ignorața altora poate merge până departe și pot specula atunci când vorbesc despre drepturile afectate ale pacienților. Acestea au fost afectate până acum și nu în prezent, din simplul motiv că pacienții nu puteau să aibă acces în întregime la toate serviciile medicale pe care instituțiile publice deja au capacitatea să le presteze”, declară Ruxanda Glavan.

Ministra susține că politicienii cunosc normele legale, însă au scopul de a specula și de a induce lumea în eroare.

„Un alt motiv pentru care am revizuit tariful la serviciile medicale este acela că conform legii tarifele pentru servicii trebuie ajustate o dată în doi ani. Ultima ajustare a avut loc în 2011. Îmi vine greu să cred că partidele politice, care încearcă să speculeze în această perioadă nu cunosc aceste lucruri. Cu siguranță le cunosc dar încearcă să inducă lumea în eroare în mod deliberat pentru a o zăpăci și pentru obține electorat. Respingem orice acțiuni cu caracter electoral pe acest subiect și șe considerăm incorecte în raport cu cetățenii acestei țări”, mai spune ministrul Sănătății.

UNIMEDIA amintește că socialiștii au inițiat astăzi în Parlament o moțiune simplă asupra activității ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan.

Socialiștii spun că Ruxanda Glavan se face vinovată de creșterea nejustificată prețurilor la medicamente și serviciile medicale.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

RISE: Drumul de contrabandă Moscova-Tiraspol Un ONG rus afiliat lui Dmitrii Rogozin – reprezentantul special al președintelui rus Vladimir Putin în regiunea transnistreană, și fondat de Alexei Juravleov – un deputat care militează pentru independența teritoriilor secesioniste din fostul spațiu sovietic, aduce prin contrabandă...
Parlamentul a modificat amenzile pentru şoferi din Codul Contravenţional. Pregătiţi-vă buzunarele sa... Parlamentul Republicii Moldova a aprobat astăzi noile modificări la Codul Contravențional. Astfel, majoritatea articolelor au suferit modificări, însă noi le-am analizat pe cele care îi vizează doar pe şoferi. În momentul în care legea va fi publicată &ic...
Despăgubire imensă pentru un deținut de la Guantanamo Canada i-a acordat despăgubiri de opt milioane şi jumătate de dolari celui mai tânăr deţinut de la închisoarea din Guantanamo. Autorităţile au ajuns la concluzia că Omar Khadr a fost torturat pentru a recunoaşte uciderea unui milita...
Patentarii anunță noi proteste la Guvern și Parlament Cei din micul business nu renunță la noi proteste după ce nu au reușit să obțină menținerea patentelor de întreprinzător. „O soluție clară nu ni s-a propus. Ceea ce ne propune guvernarea este absolut inadecvat. Cei din micro-business au câștiguri mici, aparatul de casă și un contabil scumpește radic...
Are grijă de sănătatea ta de 20 de ani. „Felicia” își sărbătorește aniversarea În acest an, 2017, Farmacia „Felicia” celebrează 20 de ani deosebit de energici, sub semnul unui efort constant și intens de modernizare. Rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate și și-au primit aprecierea în cadrul Galei Notorium 2017, unde Rețeaua de Farmacii Felicia a luat marele premiu - Trofeul...
Sinucidere a unui copil afgan, intr-o tabara de refugiati din Austria   Poliţia a anunţat că băiatul a murit la o zi după ce a fost dus la spital, fiind o tentativă de suicid, dar nu a dat detalii despre cum a avut loc incidentul. Astfel, autorităţile austriece au deschis o anchetă, deşi erau la curent cu dificultăţile prin care trecea f...