img_2950841_thumbs_450x300_5550651.jpg

Momentul in care tanarul recidivist din Braila loveste in plin doi oameni cu masina, filmat de camere. Imagini cu puternic impact emotional – VIDEO

Momentul în care tânărul din Brăila loveşte în plin doi oameni cu maşina a fost surprins de camere de supraveghere. Impactul este unul violent şi a avut loc înainte de a intra cu maşina în parcarea unui mall din oraş unde a făcut alţi 7 răniţi. 

 

Individul a fost reţinut după ce a înjunghiat un bărbat, apoi a demarat în trombă la volanul unei maşini şi a intrat în două grupuri de pietoni, fiind rănite în total zece persoane, între care doi copii.

 

Agresorul nu a fost rănit. El are permis de conducere din luna februarie, însă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Potrivit poliţiştilor, individul a plecat în cursă nebună de la marginea oraşului, unde a vrut să cumpere o maşină.

 

S-a urcat la volan ca să o testeze, dar s-a certat cu proprietarul, pe care l-a înjunghiat şi l-a aruncat pe trotuar. Apoi a fugit.

 

La scurt timp, pe centura oraşului, a lovit două persoane. Potrivit martorilor, individul s-ar fi îndreptat intenţionat spre ele. Potrivit unor surse din anchetă, agresorul a avut şi în trecut probleme cu legea.

 

În 2017, când era încă minor, tânărul a fost condamnat pentru loviri şi alte violenţe la opt luni de închisoare cu suspendare şi se afla acum în perioada de supraveghere.

 

El şi tatăl lui au bătut un alt bărbat, iar tatăl a primit doi ani cu suspendare. Suspectul a rămas sub supravegherea mamei, care trebuia să se asigure că urmează un curs de formare profesională, pentru că a abandonat şcoala la 13 ani.


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

(foto) S-a dat de gol! Gafa pe care a făcut-o proprietarul unei Skoda când a postat un anunţ de vânz... Un locuitor al oraşului Bucureşti a scos recent la vânzare, pe cel mai popular site de anunţuri auto din România, o Skoda Octavia produsă în 2013. Maşina este într-o stare bună, are motor diesel şi o cutie de viteze automată. Exteriorul îi ...
In loc de amenzi, femeile au primit…flori de la agentii de patrulare. Mai mult, INP a creat si... Zeci de soferite au fost trase pe dreapta  de agentii de patrulare. In loc de amenzi si atentionari, acestea au primit  felicitari si flori. Unele soferite recunosc ca au avut emotii cand au fost oprite in trafic, insa ulterior au fost surprinse placut de gestul agetilor de patrulare. &nb...
Un bebeluș din Constanţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns 46 Un copil de nouă luni din Constanţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor ajungând la 46. Un posibil deces din cauza rujeolei, în Brăila, se află în curs de confirmare. Peste 200 de noi cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în ultima săptămână, cele mai multe în judeţele Vaslui...
Consilier nou în Primăria Chișinăului. Din ce partid face parte Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul municipal Chișinău are un consilier nou. Este vorba despre candidatul supleant Nichita Țurcan, care vine să-l înlocuiască pe Petru Corduneanu.  Comisia Electorală Centrală a adoptat o...
Aduceau bauturi alcoolice de peste hotare si le vindeau pe internet. 12 persoane, retinute. Risca 6 ...   Potrivit politiei, banuitii transportau bauturile alcoolice prin contrabanda de peste hotarele tarii, folosind documente false.   Alcoolul era vandut prin intermediul unui site de publicitate. Indivizii indentificau potentialii cumparatori, le vindeau, iar ulterior bauturile ajungeau ...
Veste bombă despre BULETINELE de IDENTITATE! Va fi INTERZIS să faci un lucru care până acum era bana... O propunere legislativă depusă la Parlamentul de la București interesează direct pe moldovenii care au obținut cetățenia română și vor să își facă carte de identitate în localități de peste Prut. Propunerea legislativă este me...