160x228_image1.JPG

Moni Stănilă: Gând la gând cu deputații ruși

Astfel, încât pe 24 ianuarie, chiar de Ziua Unirii Principatelor, deputații ruși au înaintat această cerere președintelui PD. Șeful Comitetului pentru Afaceri CSI din cadrul Dumei de Stat, Leonid Kalashnikov, a declarat că Plahotniuc folosește conținutul rus de divertisment, care este foarte popular în R. Moldova, însă elimină emisiunile informaționale. Deci, vă rog să recitiți afirmația acestuia cu atenție: nu că minoritatea de limbă rusă n-ar mai avea acces la emisiuni în limba maternă, fiindcă are, problema lor e tocmai oprirea propagandei rusești, cum prevede și legislația în vigoare.

E distractiv și faptul că deputații vor să ia o decizie în privința lui Plahotniuc, fiindcă are cetățenie rusă, cu atât mai mult cu cât Comitetul de investigație a deschis un caz pe numele lui pentru „tentativă de omor“. De ce spun că e distractiv: pentru că e dovada clară a lipsei de democrație din Federația Rusă. În condițiile în care, în 2009, Voronin bloca vama cu România, în condițiile în care TVR a fost scoasă din grila de emisie în 2007 sau, mai recent, în condițiile în care Dodon a ieșit președinte, România a demonstrat verticalitate și spirit democratic, respectând aceste decizii și acte politice, nu s-a apucat să arunce cu amenințări în guvernul de la Chișinău.

Oricum, de data aceasta suntem de acord cu deputații ruși. Să se scoată Perviy Kanal din spațiul de emisie. Nici noi nu am fi spus-o mai bine. Ce nevoie e la un post de televiziune cu acoperire națională de emisiuni în limba rusă? Poate pentru nativii ruși de la noi. Bine, să zicem, dar de ce să insistăm noi, când deputații ruși nu vor?

Și ca să ducem discuția până la capăt, nu cred că întâmplător au apărut recent emisiuni în limba rusă la televiziunile lui Plahotniuc. El se aștepta la așa ceva. Pe de altă parte, să nu uităm că anul acesta avem alegeri, așa că nu doar Plahotniuc, ci toți patronii de posturi TV se vor înghesui cu emisiuni noi. Sigur, doar până după alegeri.

Aș mai aminti că Duma de Stat a invitat ONU, Consiliul Europei și OSCE să verifice încălcarea flagrantă a Declarației și a convențiilor privind drepturile omului, în contextul în care cu doar câteva zile în urmă Consiliul Europei a criticat în plen propaganda în care Federația Rusă investește un miliard de dolari. Bani, nu glumă.

Dar propaganda nu moare. Deputații ruși au spus că se vor asigura că moldovenii vor avea acces la programele rusești, eventual prin satelit. Mă rog, câtă vreme nu o vor face prin rachete, ca în Siria, să vină cu satelitul.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

NASA a confirmat în urmă cu câteva minute. S-a găsit NOUL PĂMÂNT!!! Cercetările se intensifică!... Planeta X, denumită Nibiru sau, pur și simplu, Planeta 9, ar orbita aproape de limita sistemului solar și câțiva cercetători au o teorie nouă despre existența ei. Planeta X este acolo, iar astronomii sunt hotărâți să o găsească, pot...
Astrofizicianul Stephen Hawking va fi înmormântat lângă Isaac Newton Stephen Hawking va fi înmormântat lângă Isaac Newton.  Astrofizicianul , care a murit miercuri la vârsta de 76 de ani, va fi înhumat în Catedrala Westminster,  în timpul unei ceremonii care va avea loc mai târziu anul acesta, informează The Guardian.“Este foarte adecvat ca cenuşa profesorului Stephe...
Vitezomanii au mai putine sanse sa se manifeste pe strazile din Moldova. INP a pus in functiune cele...   Politistii sustin ca in astfel de cazuri ei nu sunt obligati sa arate soferilor niciun fel de acte. In cel mai bun caz – legitimatia, si doar atunci cand agentul de circulatie a oprit masina.    Veaceslav SIRBU, SEF SECTIA JURIDICA A INP: “Controlul asupra actvitatii ...
(video) Unicul Porsche Cayenne GTS din Europa în culoare Gulf Orange se află în Chişinău O maşină unică în Europa marca Porsche poate fi găsită la showroom-ul importatorului de la Chişinău. Un exemplar Porsche Cayenne GTS aşteaptă să-şi găsească un stăpân care îl va ajuta să întoarcă priviri pe străzi. SUV-ul german a fost vopsit în culo...
Se intampla si minuni. Datoria externa a Moldovei s-a redus cu 18,3 milioane de dolari – Mold-...   In acelasi timp fata de finele anului trecut datoria externa totala a Moldovei este mai mare cu 44 de milioane de dolari, dar este mai mica cu circa 180 de milioane de dolari fata de nivelul de la finele anului 2014 si cu circa 275 de milioane de dolari comparativ cu situatia de la finele an...
(foto) Fostul șef al Dumei de Stat, Denis Voronenkov, împuşcat mortal în centrul Kievului Fostul șef al Dumei de Stat a Rusiei, Denis Voronenkov, a fost împuşcat mortal în centrul Kievului. Potrivit poliței ucrainene, mai multe persoane necunoscute au tras focuri de armă în centru orașului, în apropierea unui hotel. În urma schimburilor de focuri, atacatorul...