160x228_image1.JPG

Moni Stănilă: Ne vedem în februarie!

Practic, în Moldova, nu există partid fără televiziune. E drept că unii au mai multe posturi, cum sunt PDM și PSRM, iar alții doar unul, cum sunt PAS și PPDA, dar fără vreun sprijin televizat, fie el cât de mic, nu e de mers la alegerile parlamentare. Chiar dacă PAS și PPDA au reușit să crească într-o lună cât alții într-un an, adevărata bătălie se va da între PDM și PSRM. Ceea ce înseamnă că fie că țara va ajunge în mâna oligarhilor, fie se va întoarce în mâinile rușilor. Cum am da-o, bine nu iese.

PSRM a umplut orașul cu panouri în care ne propune (cum altfel?) soluția, nu înainte de a ne întreba dacă ne-am săturat de nouă ani de dezamăgiri. Ceea ce ne arată limpede că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. O fi ieșit Dodon din partidul comuniștilor, dar e limpede că lui i se părea pe atunci că totul merge bine. Ce să spun? Mergea strună. Toate afacerile bănoase nu erau în mâinile lui Plahotniuc, ci în cele ale lui Voronin. De unde deducem că Dodon e de acord cu oligarhia, cu vânzarea țării, dar nu oricui. Să fie monopol, dar să nu fie al lui Plahotniuc, ci al lui Oleșca Voronin. Vă amintiți, cred, acea perioadă.

PDM, dacă a văzut că Dodon și-a ales neinspirat sloganul, considerând buni anii de comunism, au schimbat discursul și au spus că între 2009 și 2016 a fost foarte rău. Însă ei nu au ținut cont că Dodon, ministru al economiei în perioada comunistă, la guvernarea de atunci era și partidul lor. Bine, am înțeles, ei vor, de fapt, să sublinieze că doar dacă vor fi singuri la guvernare vor face și treabă.

Acum, pe lângă toate partidele, mai suntem și noi. Fără noi, n-au pe cine conduce. Și pentru că tot am vorbit, hai să le spunem politicienilor care sunt și sloganele noastre: nici ultimii doi ani nu au fost buni, nici cei șapte precedenți, nici cele două mandate ale comuniștilor ș.a.m.d. Am avut 27 de ani de dezamăgiri, nu doar 9, cum crede Dodon. Nici doi ani de biruințe cum insinuează PDM. 27 de ani de minciuni, furturi, sărăcie, oligarhie etc. 27 de ani care au urmat deceniilor criminale din regimul sovietic.

Nu am vrea să ne întoarcem nici în Uniunea Sovietică, nici în comunismul lui Voronin, nici în perioada atacurilor raider. Am vrea să ne meargă bine. Am vrea să trăim civilizat. Să avem același nivel de trai cu cel al vecinilor de peste Prut, nu cu cei de pe Volga.

În Rusia există sate întregi fără curent și apă. La sate sărăcia e mai cruntă decât la noi, ce să căutăm acolo? Să mergem să le mai populăm o dată Siberia? Înainte să votați, interesați-vă cum trăiesc sătenii nemți. Sau măcar cei români. Mult mai bine decât noi sau decât rușii.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Vinerea fierbinte la Top Shop. Profită de reduceri de până la -70% la produsele tale preferate Vineri, 2 iunie, la TOP SHOP se anunță cea mai fierbinte zi, numită vinerea fierbinte. O nouă surpriză pentru tine și cei dragi. Cele mai bune oferte și cele mai mari reduceri din acest an sunt garantate! Profită de reduceri până la -70% la produsele tale preferate din...
Curtea de Apel începe examinarea cererilor de apel în dosarul Filat Curtea de Apel Chişinău începe examinarea cererilor de apel înaintate de către procurori şi avocaţi în dosarul fostului premier Vlad Filat. Prima şedinţă este programată pentru ziua de marţi, 20 septembrie, ora 13.00. Prin dec...
„Mâine va fi prea târziu”. Năstase îi cere lui Chirtoacă să-și dea demisia, pentru ca orașul să nu a... Scrisoare Deschisă Primarului General al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă „Dle Primar, Am decis să vă adresez această scrisoare publică nu în calitate de lider politic de opoziție, ci eminamente în calitate de cetățean și de locuitor al municipiului Chişinău. Trăim vremuri grele pentru ţara noastră, ș...
Moldovenii care detin masini cu numere straine au la dispozitie 2 luni ca sa-si inmatriculeze automo... Octavian ARMASU, MINISTRUL FINANTELOR: ”In perioada 1 decembrie pana la 1 februarie 2017 cetatenii au dreptul sa inmatriculeze automobile care au placute straine sau cetatenii cu resedinta in partea dreapta care au automobile inregistrate in Transnistria cu o acciza miscsorata, 30 la suta din ...
Motivul pentru care opt soferi de taxi din capitala nu au fost lasati sa-si continue drumul, iar alt...    Potrivit politiei, angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră impreuna cu Agenţia Naţională Transport Auto au organizat actiuni inopinate de verificare a unităţilor de transport a unei companii de taxi din capitala.   Astfel, in urma verif...
(foto/video) Premieră mondială: Noul Porsche Cayenne a fost prezentat pe viu Muzică live, show de elemente grafice și dansatori cu o coreografie excepțională! Așa s-a văzut prezentarea noii generații Porsche Cayenne care a avut loc ieri seară la muzeul Porsche din orașul german Zuffenhausen. Bineînțeles punctul culminant al evenimentului a fost apar...