1184888_60699000_00353900.jpg

Motivul pentru care Iran nu retrage trupele din Siria

Efectivele militare iraniene se află în Siria la invitația Administrației Bashar al-Assad și vor fi retrase doar la cererea acestuia, potrivit unui anunț al reprezentantului executivului de la Teheran, scrie realitatea.net.

„Când vor fi îndeplinite toate sarcinile, forţele iraniene vor părăsi teritoriul Siriei, în acord cu autorităţile siriene”, a declarat Hossein Jaberi Ansari, adjunct al ministrului iranian de Externe, transmite Mediafax.

„Efectivele iraniene se află acolo la solicitarea Administraţiei siriene pentru a rezolva probleme cu care se confruntă poporul sirian”, a subliniat oficialul iranian.

Iranul şi Rusia oferă susţinere politică şi militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 270.000 de morţi.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Alertă falsă de tsunami pe coasta de est a SUA! Care a fost cauza Un test al Serviciului Naţional de Meteorologie al SUA a rezultat într-o falsă alertă, trimisă pe telefoanele mobile, în legătură cu o alertă de tsunami pe coasta de est a Statelor Unite, marţi în jurul orei 8.30, ora locală. Alerta falsă s-ar fi produs, susţin meteorologii americani, din pricina un...
(foto) Accident cu implicarea unui microbus la ieșirea din Chișinău. Pasagerii, nevoiți să iasă prin... Un accident a avut loc la ieșirea din Chișinău. Un autoturism Land Rover, înmatriculat în Marea Britanie a ieșit pe contrasens și a lovit un microbus de pe ruta Chișinău-Ungheni și un Mercedes. Șoferul microbuzului a încercat să evite mașina ce-i venea în față și s-a răsturna...
(foto/video) Aţi ajuns cu maşina în apă şi vă scufundaţi. Iată ce trebuie să faceţi pentru a supravi... Ideea de înec este terifiantă. Din păcate, în multe cazuri înecul ar fi putut fi evitat cu uşurinţă, dacă victima ar fi fost mai bine instruită privind metodele de supravieţuire. Se estimează că aproximativ 400 de persoane se îneacă în fiecare an, fiind blocate în...
Plafonul de garantare a depozitelor bancare a fost majorat de la 6.000 la 20.000 de lei Plafonul de garantare a depozitelor persoanelor fizice, care este achitat în cazul falimentării sau lichidării forţate a unei bănci, a fost majorat de la 6.000 de lei până la 20 de mii de lei. Sumă va fi achitată de fiecare deponent, indiferent de câte depozite are. Un proiect...
Invitatii de aseara la emisiunea IN Profunzime au afirmat ca Platforma DA si Partidul Actiunie si So...   Cei doi au vorbit si despre atmosfera din campania electorala, dar si despre faptul ca cetatenii de peste hotare sunt discriminati la procedura de vot. Preluat de la: ProTv
Femeia de 36 de ani care si-a injunghiat ambii copii a fost transferata la penitenciarul nr. 13   Potrivit ofiterului de presa al Politiei Capitalei, Natalia Stati procurorii au cerut mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, astfel femeia invinuita de omor a fost transferata la penitenciarul 13 si va sta urmatoarea luna dupa gratii.    Potrivit directorul Spitalului ...