658x0_DH0C4qFU0AE9DNQ.jpg

NEWS ALERT/// Accident feroviar teribil în Philadelphia: 42 de victime / FOTO & VIDEO

Cel puţin 42 de persoane au fost rănite marţi dimineaţa în coliziunea a două trenuri în oraşul Philadelphia, statul Pennsylvania (estul SUA), au declarat autorităţile locale, relatează NBC Philadelphia, informează agerpres.ro. 

Coliziunea a avut loc în jurul orei locale 00:15 (04:15 GMT) între un tren de mare viteză şi un alt tren staţionat într-o gară din suburbia Philadelphia, a declarat pentru AFP Heather Redfern, o purtătoare de cuvânt a Căilor Ferate Regionale (Southeastern Pennsylvania Transportation Authority).
 

Procurorii anticorupție au făcut PRĂPĂD în Guvernul Moldovei: Ce condamnări riscă vinovații

NBC Philadelphia a anunţat că 42 de persoane au fost rănite în accident şi cel puţin patru persoane au suferit răni grave. Victimele au fost transportate la spitale din regiune.

Potrivit unui oficial local, mecanicul trenului se află şi el în spital.

Cauza accidentului face obiectul unei anchete, a spus Heather Redfern.

 
Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

BAC 2017: Trei elevi au fost eliminați de la examenul de limbă străină În legătură cu subiectele din mass-media privind publicarea unei secvenţe din testul de examen pe unele reţele de socializare în timpul desfăşurării probei, Ministerul Educației informează că a sesizat Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice al IGP cu privire la toate postările apărute ş...
Bulgaria, pas decisiv în combaterea corupției Parlamentul de la Sofia a adoptat miercuri, cu doar câteva zile înaintea preluării de către Bulgaria a preşedinţiei semestriale a UE, o lege anticorupţie cerută de mult timp de Comisia Europeană, scrie digi24.ro.Conform noii legi, o instituţie unică va înlocui mai multe organe existente care, potriv...
Impact mortal: Un motociclist în vârstă de 22 de ani a fost strivit de un camion la Gara de Nord Un motociclist, tânăr de 22 de ani, a decedat după ce a fost strivit de un KAMAZ. Accidentul a avut loc în jurul orei 15:00 la intrersecția străzii Ismail cu Calea Basarabiei. Potrivit poliției, tânărul a decedat pe loc. Inspectorii de patrulare sunt la fața loc...
Lista interpreților ruși de la concertul de Ziua Independenței a fost decisă de sponsorul principal,... Lista artiștilor ruși care au evoluat de Ziua Independenței în Piața Marii Adunări Naționale a fost decisă de sponsorul principal, fundația "Edelweiss", iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a avut obiecţii şi nici nu cunoaşte ce onorarii au fost plătite artiştilor, scrie Zi...
#realIT. Care au fost cauzele atacului cibernetic de vineri. Multe siteuri au avut PROBLEME SERIOASE Unele dintre cele mai importante siteuri din lume au avut serioase probleme tehnice în urma unui atac cibernetic de tip DDOS. Printre domeniile atacate se numără Twitter, SoundCloud, Spotify, Shopify, Etsy, Airbnb, Reddit sau Vox Media. Pentru moment nu se sție cine este în spatele atacului cibernet...
Maia Sandu, despre promisiunea lui Candu: Este „decizia suverană” a Uniunii Europene să accepte sau ... Nu poți promite unui popor un loc în comunitate statelor UE, dacă violezi normele democrate prin sisteme electorale inoportune. La aceste concluzii a ajuns lidera Partidului Acțiune și Solidaritate în urma promisiunii Președintelui Parlamentului Andrian Candu, că precum, Republica Moldov...