658x0_80e2bd3f830a79c118bd30700fcfa486.jpg

Noi detalii în cazul lui Andrei Braguța: Alți 13 poliţişti a fost trimişi în judecată pentru tratament inuman

La două luni de la deferirea justiţiei a 3 inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi a 4 deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Braguţa, procurorii anunţă noi detalii în acest dosar.

Astfel, Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală în privinţa altor 13 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, acuzaţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei.

După ce fusese maltratat de cei 4 codeţinuti, a doua zi, cetăţeanul Andrei Braguta a fost plasat într-o celulă de unul singur, unde, timp de aproximativ o săptămînă (17 – 23 august 2017), a fost deţinut în condiţii ce nu corespund standardelor de deţinere a persoanelor.

Deţinerea în condiţii nocive a victimei a provocat îmbolnăvirea cu bronhopneumonie bilaterală purulentă, maladie care, potrivit raportului de experită medico-legală, a condus direct la survenirea decesului respectivului deţinut.

Amintim că, Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la 3 pînă la 8 ani închisoare sau amendă de la 67500 lei pînă la 80 mii lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de la 5 la 10 ani.
Procurorii continuă să investigheze acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor statului, în a căror custodie s-a aflat victima, fiind iniţiate două cauze penale distincte pe faptul excesului de putere şi încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Procuratura va informa periodic despre evoluţia investgaţiilor pe acest caz.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Elveția avertizează Turcia să nu spioneze diaspora Ministrul elvețian de externe Didier Burkhalter l-a avertizat ieri pe omologul său turc Mevlut Cavusoglu că Elveția va urmări indiciile că Turcia și-a spionat diaspora, transmite DPA. Deputatul liberal elvețian Josef Dittli a făcut recent o plângere penală împotriva a...
Pe 14 aprilie 1457 a început domnia lui Ştefan cel Mare Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de în...
(foto) Moldovenii din Dublin votează! „Avem de parcurs peste 600 de km, dar nimic nu ne sperie. Vrem... Moldovenii din toate colțurile Irlandei s-au mobilizat pentru a-și exercita dreptul constituțional. Din cauza drumului lung pe care trebuie să-l pargurgă, unii concetățeni de-ai noștri au pornit la drum de la primele ore ale dimineții. „Mergem la vot! Ne-am trezit la ora 5 dimineața, avem de p...
Vârsta ideală la care femeile să aibă primul copil Contrar opiniei majorităţii şi studiilor anterioare, vârsta optimă pentru conceperea unui copil nu este după împlinirea a 20 de ani. Specialiştii atrag atenţia că atât corpul cât şi psihicul femeii nu sunt pregătite pentru această schimbare, scrie adevarul.ro ...
Dosarul pliantelor cu mesaje denigratoare la adresa Maiei Sandu, clasat Dosarul contravențional pornit pentru tipărirea și distribuirea pliantelor cu mesaje denigratoare la adresa Maiei Sandu a fost clasat din motiv că „nu au fost constatate semnele constitutive ale unei infracțiuni sau contravenții prevăzute de art. 70 (Calomnia) a Codului contravenți...
NUCILE VERZI: previn infarctul şi te scapă de negi Nucile verzi sunt deosebit de gustaose. Fie le curăţăm şi le consumăm doar miezul proaspăt, fie le decojim puţin şi le folosim în diverse preparate, de la lichior până la vestită dulceaţă de nuci verzi.  Însă cine cunoaşt...