658x0_30.jpg

O fotografie făcută în România face ravagii pe Internet. Unde a fost surprinsă imaginea

O fotografie surprinsă în România a ajuns pe prima pagină a site-ului Reddit, vizitat zilnic de milioane de oameni din întreaga lume.

Imaginea surprinsă în localitatea Fundata, Brașov, este una idilică.

Fundata este o comună în județul Brașov, Transilvania, România. 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Casa de lux ascunsa a noii sefe de la Educatie – ZdG.md Imobilul familiei Pogolşa este înregistrat pe numele mamei sale, în vârstă de 77 de ani, donat de fiica sa, actuala şefă de la Educaţie la 3 ani după ce a fost dat în exploatare. Iniţial, Lilia Pogolşa a evitat să discute cu noi la acest subiect, precizând prin intermed...
Sociologul Zygmunt Bauman a murit la vârsta de 91 de ani Autor a peste 50 de cărți, Bauman a decedat la casa sa din Leeds, Anglia, înconjurat de familie, a precizat Anna Zejdler-Janiszewska, profesoară de filosofie la Varșovia și prietenă a lui Bauman, care a primit vestea de la soția acestuia, notează Agerpres. Renumit pentru o abordare care a încorporat...
Funcţionarii publici ar putea să se angajeze prin contract şi în instituţiile private Un grup de deputaţi vrea să le permită funcţionarilor publici să se angajeze prin contract şi în instituţiile private sau în alte companii de stat.O condiție ar fi însă să muncească în afara programului sau în zilele de odihnă, iar angajarea la companiile cu acelaşi profil va fi interzisă.Prin aceas...
Noapte geroasa cu minime de pana la -20 de grade. Cat vor inregistra termometrele astazi – FOT...   Noapte geroasa aseara in Moldova. Potrivit meteorologilor, azi noapte s-au inregistrat minime de 20 de grade la Bravicea, raionul Calarasi si -18 grade la Codrii, Tiraspol si Stefan Voda.    Astazi, pe parcursul zilei temperaturile vor oscila intre -10 si -12, iar specialistii...
În culisele Istoriei : Un om cât o oaste Statele mari au interese, statele mici au aspirații. Și de cele mai multe interesele și aspirațiile nu coincid. În 1916 Constantin Stere milita pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Germaniei ca să elibereze Basarabia scoț&ac...
Pirkka Tapiola, despre inițiativa de schimbare a sistemului electoral: Toate aceste opinii trebuie l... Clasa politică de la Chişinău ar trebui să ţină cont de recomandările Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte schimbarea sistemului electoral. De această părere este şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, invitat al emisiunii „În PROfunzim...